Anul meu

December 31st, 2011

Acum 2 ani, primeam de la Dragos Roua o leapsa, legata de cele 100 de lucruri pe care le-am realizat in 2009. Mihai a raspuns mai repede decat mine, mie mi-a fost foarte greu sa scriu ceva atat de personal. Nici acum nu imi este mai usor:-(, insa exercitiile astea am constatat ca ma ajuta sa fiu mai clara in primul rand fata de mine si sa tin minte toate momentele care m-au facut sa mi se para soare afara chiar atunci cand vremea dorea sa ma contrazica.

Anul trecut n-am reusit sa imi fac analiza completa a ceea ce am trait pe parcursul lui, cel putin nu in forma unui post pe blog. Concluziile mi le-am cristalizat singura, ca in fiecare an de altfel, de multi deja. Cred ca o analiza de final de an te poate ajuta sa intelegi cat de departe ai ajuns, pentru ca mintea si memoria tind sa ne pacaleasca lasandu-ne sa uitam lucruri, momente, oameni, care n-ar merita sa fie uitati.

Cand ma gandesc insa la 2011, mi se pare nepoliticos fata de el sa il las neobservat. In primul rand pentru mine, pentru ca as vrea sa am un sprijin impotriva uitarii, insa si pentru ca lectiile lui cred ca nu trebuie uitate, altfel, risc sa le retraiesc la fel (un fel de “Ziua Cartitei”).

Pentru mine a insemnat un an cu foarte multa munca, frumoasa, buna, dorita, neimpusa de nimeni, dar multa. Iar in conditiile unui an destul de greu si prea putin productiv, dupa spusele multora din jurul meu, am considerat tot anul ca asta e un motiv de bucurie.

Acum 2 ani am reusit sa fac o lista de 34 de lucruri atunci, m-am legat de varsta mea. De data asta ma voi rezuma la 10, si nu pentru ca am ajuns in 2 ani la varsta asta:-) ci pentru ca varsta mea fizica nu are nici un fel de legatura cu cea pe care simt eu ca o am!

Momentele mele de “putere” (vorba coach-ului meu) au fost multe si simtite foarte intens, insa motivele pentru care simt nevoia sa multumesc acum sunt cele de mai jos:

1. Am alaturi in continuare o mana de oameni care au avut curajul sa creada in mine mai mult decat am indraznit eu sa cred la un moment dat, iar asta este un cadou pe care nu pot sa nu il pun la loc de cinste in sufletul meu. Ei, sau mai bine zis ele, sunt colegele alaturi de care sustin atat proiectele de recrutare in Career Advisor cat si continutul si prezenta PortalHR.  Sunt cele care ma ajuta sa imi sustin demonstratia fata de mine: ca se poate construi un business sanatos pornind de la mult bun simt, respect si responsabilitate fata de sine, in primul rand.

2. Am avut bucuria de a participa pentru prima oara la FITS,unde imi doream sa merg de mult timp si doar datorita Ruxei si frumosului ei bradut de anul trecut! Despre experienta Sibiului am mai povestit, e sigur ca anul acesta voi reveni acolo, insa datorita prezentei acolo m-am bucurat tot anul de invitatiile la teatru ale lui Cristi, un pasionat care alege pe spranceana toate spectacolele pe care am regreta daca le-am rata (pluralul nu e intamplator, invitatiile strang 4-5 oameni de fiecare data).

3. Dupa 2 ani de la lansarea PortalHR ma bucur sa vad ca atunci cand il mentionez lumea stie de el si il citeste. Un alt pariu cu mine insamni, ca proiectele online vor incepe sa prinda contur si in zona resurselor umane, chiar daca aparent subiectul este foarte specific si ca atare usor arid, desi ne lovim de el in fiecare zi. Numarul parteneriatelor si invitatiilor de a fi parteneri la diverse evenimente, precum si oamenii dragi care au fost de acord sa ni se alature si sa scrie alaturi de noi, imi confirma ca am pariat bine!

4. Londra si Richard Branson. Mi-am dorit sa il revand pe Tony Robbins, insa universul a conspirat pentru mine tot anul:-), asa ca am sfarsit prin a-l vedea in cadrul aceluiasi eveniment si pe Richard Brason, alaturi de o buna prietena din Londra cu care nu ma vazusem in ultimul an. Ca am revenit inspirata din Londra e putin spus, inca nu mi-am stabilit tinta pentru 2012 dar pare sa duca undeva spre Wayne Dyer:-).

5. Evenimente. A fost anul evenimentelor, am avut bucuria de a fi parte din panelul vorbitorilor la Brasov si Bucharest Business Days (unde am avut onoarea de a-l cunoaste pe Domnul Ivan Patzaichin), la Zilele BIZ (unde am avut placerea de a-l avea ca invitat), Webstock, ca sa mentionez doar cateva dintre ele. Pe oamenii care le organizeaza (Laszlo, Marta, Cristi) ii apreciez pentru eforturile deloc mici pe care le presupune atat realizarea lor cat si activitatea pe care o desfasorara, intr-un fel simt ca mizele si pariurile noastre au o parte comuna. Mai mult decat prezenta acolo ma bucura faptul ca modul in care vedem lumea seamana, iar faptul ca ei ies in fata si isi asuma demersul de a transmite si altora ca se poate, mi se pare admirabil.

6. Redescopera Romania. Am plecat pentru 5 zile prin tara, la invitatia Anei si a lui Bobby, bucuroasa sa am ocazia sa vad cu ochii mei ce anume a facut din acest proiect un asemenea succes si mandra sa pot fi parte din el. Concluzia: proiectul asta are intre ingredientele de baza multa pasiune si nevoia noastra a tuturor de a primi cumva acordul de a atrage atentia si asupra lucrurilor bune. E atat de mult concentrare si galagie pe tema lucrurilor care nu merg, incat pentru a face loc lucrurilor bune si frumoase, simti nevoia unei comunitati care sa sustina mesajul tau bun. Iar proiectul asta cred ca a ajutat mult!

7. Am continuat sa primesc cadouri de la fiecare client care m-a sunat, cu atat mai mult cu cat o mare parte dintre ei au revenit, iar o alta parte dintre ei (60% dintre clientii de coaching) sunt oameni care investesc in dezvoltarea lor din propriul buzunar, contractele de coaching nefiind platite de angajatorul lor. Daca o sa zic ca si asta e un alt pariu, o sa spuneti ca imi plac jocurile de noroc:-), insa am invatat in timp ca toata povestea asta cu norocul este direct proportionala cu munca si pasiunea pe care o investesti in ideile in care crezi.

8. Sa iti spuna cineva ca mai mult decat un colaborator a castigat in viata lui un OM special, este mai mult decat mi-as fi putut imagina ca voi primi, iar cei cativa care mi-au facut cadou asemenea afirmatii sunt parte din motivele pentru care stiu ca pot gasi energie si atunci cand rezerva atinge cote alarmante.

9. Sunt un om bogat!! Si simt asta de fiecare data cand sun un prieten cu care poate nu m-am auzit in ultimele 6 luni, dar discutia continua ca si cum am fi incheiat-o acum 5 minute. Anul acesta am constatat ca edificiul meu emotional este unul dintre principalele motive pentru care zic ca acolo SUS cineva ma iubeste!

10. Nu intamplator fiica mea este punctul cu numarul 10, insa anul acesta am constatat inca o data ca nu noi ne alegem copii ci ei ne aleg pe noi. Si faptul ca pot spune ca am alaturi o prietena foarte buna nu are legatura doar cu modul in care mi-as dori sa vada ea relatia asta, ci cu faptul ca asa o vad eu. Am un copil minunat, un munte de intelepciune si finete, iar a-i fi mama este o mare responsabilitate si cel mai puternic argument care ma poate face sa imi doresc sa ma ridic la intaltimea asteptarilor si sufletului ei.

 

Ce mi-am propus pentru 2012? Pe scurt: sa particip din nou la FITS si sper sa reusesc si TIFF, sa merg din nou la SMS Biz Camp (asta daca Marta va continua, cum sper:-), sa particip la EcomTim unde si anul trecut am revazut oameni dragi din Timisoara si am primit multe informatii utile de la Dorin si invitatii lui, sa scriu mai mult pe blog:-),  sa finalizez cursurile de Career Coaching si sa am energie suficienta pentru a-mi intinde aripile atat de mult cat cred ca s-ar putea ele intinde!

 

Dar mai presus de toate pentru 2012 imi doresc puterea de accepta lucrurile care nu pot fi schimbate si de a face diferenta intre luptele care merita si pot fi duse si cele unde succesul e deghizat in capitulare. 2011 am simtit ca a fost anul in care am inceput sa invat din nou sa merg. Pentru 2012 mi-as dori sa pot merge cu spatele drept stiind ca drumul pe care sunt este exact in directia potrivita, chiar daca nu pot zari intotdeauna semnele de pe margine care indica incotro ma indrept! A merge fara sa simt nevoia de a controla ceea ce oricum avem doar iluzia ca putem controla va fi provocarea mea! Walk proud este motto-ul meu in 2012, ceea ce va doresc si voua!

Tags:



Comentarii

  1. ruxa says:

    frumos an ai avut! la multi ani! si, da, ajungi la FITS in 2012 chit ca te iau pe sus! :)))

    • madalina says:

      :-)) in cazul asta m-as lasa luata pe sus cu mare drag, dar n-ajungem pina acolo sigur. Sa petrecem dara frumos si in 2012, la Sibiu si nu numai:-)

      • Cristian Clita says:

        Iti multumesc pentru aprecieri, sunt magulit. Nu-ti fa probleme, promit sa tip si eu ca TREBUIE sa vii la Sibiu. Promit sa trimit si lista cu spectacolele pe care cred ca merita sa le vedem dupa ce se afiseaza programul.
        Pana atunci, promit sa mai repet invitatiile la teatru (urmaresc cu religiozitate programul de Bulandra pentru a vedea cand se joaca “Oscar si Tanti Roz”) si sunt in cautarea altor bijuterii. Pentru primavara incerc sa organizez si un drum spre Sibiu pentru Faust si unul dintre spectacolele din tramvai.

        • madalina says:

          Eu iti multumesc, ca beneficiem si noi de gusturile tale indelung educate. Abia astept Sibiu anul acesta, cu atat mai mult cu cat am un ghid al spectacolelor atat de inspirat:-)

  2. rocsanaB says:

    Ma bucur ca te-am cunoscut in acest an si te felicit pentru tot ceea ce ai reusit sa realizezi.
    Iti doresc din tot sufletul ca la anul ce vine sa ti se indeplineasca toate cele propuse!

    • madalina says:

      Multumesc mult, si eu ma bucur ca ne-am cunoscut si ca am gasit o partenera de dans asa energica, poate ca are legatura cu preocuparile tale eco, nu stiu, dar e bine asa. Sa ai un 2012 frumos si bun si tu si sa ne revedem cu vesti cat mai bune:-)

  3. Corina says:

    Felicitari pentru realizari, Madalina! Te admir enorm pentru atitudinea sanatoasa si pentru ca inveti din fiecare experienta!

    Sper in 2012 sa am sansa sa ne cunoastem mai bine! 🙂
    Iti doresc un an plin de inspiratie!

    • madalina says:

      Multumesc Corina, sunt onorata. Si eu m-as bucura si sunt sigura ca vor fi suficiente ocazii sa vorbim. Iti doresc un an frumos, in care sa continui sa mergi pe calea ta si sa iti urmezi visele. Cu drag!

  4. Diana Blinda says:

    Minunata mai esti ! Mereu ma inspiri, cum citesc vreun post de-al tau, cum imi revine energia !
    Am sa te iau eu la Tiff la Cluj, imediat dupa Sibiu – Fits, unde o sa mergem si noi.

    Un An nou magic iti doresc !

    • madalina says:

      Asa sa faci:-) stiu ca ati facut ceva frumos acolo si anul asta. Multumesc mult, daca petreci si Revelionul in locul in care ti-ai serbat de curand si ziua de nastere, crede-ma ca doar gandul asta imi da mie energie si nu gasesc nici un motiv sa n-ai tu suficienta:-) Sa aveti un an si mai bun decat 2011 si sa ne revedem cu bine!!

  5. […] Madalina a avut un 2011 plin de oameni si momente ce n-ar trebui uitate… […]

  6. Cristina Saracu says:

    Un bilant frumos, plin, direct – asa cu esti tu si viata ta (de cind te stiu eu :)) si nu numai).
    Ma bucura si ma inspira curajul tau in tot ce faci. Multumesc.
    Vei avea cu certitudine un 2012 de Excelenta !

Comenteaza la Diana Blinda

Copyright © 2010 - 2019 Madalina Uceanu Design: Bogdan Gheorghe