Tips & Tricks

June 13th, 2012 comenteaza Fii primul care comenteaza

Cu ceva timp in urma scriam despre ceea ce parea sa fie un semnal de alarma –   angajatorii cer parola de Facebook in procesele de recrutare. Am preluat atunci un poll in care intrebam ce ati face daca vi s-ar cere parola la interviu. Concluziile mi se par relevante, 84% ( din cei 153 care au raspuns) ar refuza categoric. Pe de o parte m-am linistit.

Ma ingrijoreaza totusi ca 12% ar permite unui angajator sa se uite peste contul lor de Facebook de fata cu ei.  Daca va regasiti cumva printre cei care au raspuns asa, sugerez o lectura care v-ar putea da cateva idei despre cum puteti contracara o asemenea cerere.

Revin asupra subiectului si pentru ca am citit un articol care confirma faptul ca in statul de unde a pornit, de fapt, toata acesta dezbatere, tocmai s-a interzis o asemenea practica in procesele de recrutare.

Dar mai am doua motive, pe langa acesta. Primul ar fi acela ca imi este teama de tendintele de discriminare care ar putea fi stimulate de o asemenea practica.


Citeste continuarea

June 9th, 2012 comenteaza 2 comentarii

Intre multele avantaje ale tendintei de a muta cat mai mult din activitatea noastra online, exista un mare pericol care isi face aparitia din cand in cand: nivelul de vulnerabilitate al informatiilor. De curand a avut loc un asemenea eveniment, un articol pe care l-am vazut sugerat pe twitter de Andrei miercuri, confirma ca au fost facute publice parolele a aproximativ 6.5 milioane dintre utilizatorii LinkedIn.

Chiar daca n-am fost convinsa de la inceput ca este reala situatia, mi-am schimbat parola in momentul citirii articolului, oricum nu mai facusem asta de ceva timp. La scurt timp dupa aceea informatia a aparut si pe blogul LinkedIn, care atrage atentia inca o data si asupra pasilor care ar trebui urmati pentru schimbarea acesteia, dar si abordarii pro-active care ne poate feri sa fim tinta unor asemenea atacuri pe viitor.

Daca vreti sa verificati in ce masura parola pe care o folositi pentru acest cont, sau poate pentru altele, are mari sanse sa fie intuita cu usurinta, poate merita sa cititi articolul care cuprinde topul celor mai populare parole LinkedIn, de unde am preluat si infograficul de mai jos.

In cazul in care nu sunteti siguri ca parola dvs.este afectata si vreti sa verificati necesitatea schimbarii acesteia, Cristi a sugerat o resursa care poate fi de folos.

Cred ca totusi abordarea potrivita ar fi aceea de a schimba parola, mai ales daca n-ati mai facut asta in ultimele cateva luni. Poate nu par multe informatii confidentiale, daca ne gandim doar la reteaua de contacte, insa in spatele acestei parole se afla si toata corespondenta avuta cu persoanele cu care sunteti conectati, eventualele aplicatii la  joburi si, nu in ultimul rand, prezentarea profilului profesional. Eu nu mi-as asuma riscul!

Later edit: a aparut ieri un nou articol pe blogul Linkedin in care sunt mai multe detalii despre ce s-a intamplat de fapt, stadiul anchetei, care se incheie cu aceeasi sugestie: schimbati-va parola. 

April 23rd, 2012 comenteaza 6 comentarii

In mod obisnuit, te gandesti ca lucrurile se petrec in ordine inversa, din postura de angajat ajungi antreprenor, dar am vazut cateva situatii in care s-au intamplat ca in titlu. Si, desi poate parea surprinzator, ambele trasee au la fel de multe argumente pro.

 

M-am intalnit saptamanile trecute cu doua persoane pe care le stiu de cativa ani buni. Amandoua au trecut de curand la statutul de angajat, dupa ani buni de antreprenoriat. Prima data cand am auzit o poveste similara a fost la „How To Web” in 2010, de la Mark Randall. In prezent este angajat Adobe, dar dupa 30 de ani de antreprenoriat. In cazul lui, explicatia spusa mai in gluma, mai in serios, a fost aceea ca simtise nevoie unei pauze. In plus, dupa ce vanduse catre Adobe cateva companii, voise sa vada cum arata lucrurile intr-o organizatie de asemenea dimensiuni. Pe de alta parte, rolul primit in Adobe era unul strategic, in care nivelul de independenta in activitate si puterea de decizie erau similare, desi nu identice:-), cu cele avute anterior.
In cele doua cazuri despre care am amintit mai sus, argumentele au fost altele. Ambele business-uri personale fusesera pornite intr-un domeniu in care antreprenorii activau de ceva timp si care le facea foarte mare placere. Afacerile le mergeau bine, fara sa depaseasca stadiul de business mic, aveau o componenta de consultanta semnificativa, cativa angajati sau colaboratori si, in general, o viata frumoasa si plina.

Cu toate acestea, au acceptat ofertele de angajare venite din partea unor fosti parteneri/colaboratori. Mi s-a parut interesant faptul ca, inca o data, detasarea si abordarea deschisa si curajoasa a lucrurilor a jucat un rol important in ambele situatii: au inceput sa comunice cu viitorul angajator din postura de consultanti, ceea ce inseamna ca au oferit un feedback deschis despre cum ii apreciaza produsele, ce plusuri si, mai ales, ce minusuri au acestea, ce ar face diferit si ce schimbari ar sugera. In felul acesta, si-au demonstrat nivelul de competenta in industria / rolul respectiv, fara sa-si fi propus neaparat asta.

Business-urile in care activeaza acum, in ambele cazuri, sunt mult mai mari decat cele proprii si incurajeaza abordarea de tip antreprenorial. Sunt doar doua exemple de care “intamplator” m-am lovit in aceeasi saptamana.
Mi-a mai atras atentia un aspect: ambelor persoane, daca si-ar fi propus sa ajunga intr-un asemenea rol cu cativa ani in urma, inaintea antreprenoriatului, le-ar fi fost cel putin dificil, daca nu chiar imposibil. Experienta anterioara nu le-ar fi slujit prea bine si, probabil, ar fi intrat in categoria „Nu vad nici un motiv pentru care te-as angaja”.
Cele de mai sus m-au convins ca merita sa ne gandim la antreprenoriat nu doar ca la “ultima frontiera”, ci ca la una dintre etapele de posibila pregatire pentru un alt tip de cariera. Dar acolo nu se poate ajunge daca etapa antreprenoriatului nu este traita cu pasiune. Asta insa, nu ne poate impiedica sa schimbam putin perspectiva nu? In fond, o experienta antreprenoriala demonstreaza ca ai curajul, capacitatea de a-ti controla emotiile si orientarea catre rezultate necesare pentru a avea performanta in suficiente domenii. Sau gresesc?

 

April 9th, 2012 comenteaza 8 comentarii

Sa luam scenariul urmator: vezi CV-ul unei persoane care are peste 60 de ani. Stii ca in ultimii 16 ani a fost in mod constant pe lista scurta pentru, sa zicem, “Angajatul anului”, a castigat titlul doar de doua ori pana acum, ceea ce inseamna ca a avut o rata de succes de aproximativ 10%. Care e primul tau gand? Ca este un candidat bun?

Chiar daca exemplul imaginat pare putin exagerat, cred ca este un bun exemplu de situatie in care am avea toate motivele sa refuzam un candidat, in ciuda potentialului sau remarcabil.

Articolul publicat de cei de la Ere.net cu titlul „Ai angaja-o pe Meryl Streep” mi s-a parut un foarte bun manifest anti-discriminare. Si un sfat excelent pentru cei care inteleg ca activitatea de recrutare nu este doar un rau necesar prin care treci la inceputul carierei pana cand ajungi sa te ocupi de HR-ul adevarat. Am intalnit destul de des aceasta mentalitate ca sa imi consolidez parerea ca exista si aceasta tipologie de oameni care fac recrutare, tipologie care cred ca se regaseste in orice tip de job, nu doar in HR.

 

Nici macar nu cred ca este vina celui care face asta. Cel mult, ar putea imparti responsabilitatea cu cel care l-a indreptat spre o asemenea meserie sau l-a invatat primi pasii, fara sa-i explice pe indelete nu numai tehnica, dar si valorile in care trebuie sa creada un recruiter pentru a-si face treaba cu adevarat bine.

Pe de alta parte, daca ajungi sa crezi ca ceea ce faci este un rau necesar, ar trebui sa  schimbi domeniul si sa incetezi sa acumulezi un nivel de frustrare nociv si pentru cei din jurul tau si, cu atat mai mult, pentru tine. Din frustrare, nu se nasc rezultate, iar lipsa acestora nu prea poate duce la schimbarile asteptate.

Revenind la ideea initiala, sugerez lectura acestui articol oricui este implicat in activitatea de recrutare, fie din postura de recruiter sau consultant, fie din postura de manager care recruteaza pentru echipa sa. Cred ca o abordare deschisa si un mod mai obiectiv de a analiza performanta si potentialul unui candidat este atitudinea necesara in aceasta perioada a tehnicilor neconventionale.

Aveti exemple similare? Ma intreb daca am putea construi si setul nostru de exemple locale? Un fel de Meryl Streep in businessul romanesc:-)

April 5th, 2012 comenteaza 4 comentarii

Printre gandurile inceputului de an, a fost si cel legat de impactul Social Media in recrutare. Observ ca asistam la o noua schimbare a instrumentelor cu care lucram. Daca ne uitam cum se facea recrutarea in anii ’90 si apoi la nivelul la care am ajuns, putem face o lista gen…gasiti diferentele:-)

Confirmarea ideii mele mi-a parvenit la inceputul anului acesta, cand am primit o invitatie de la Cristian Manafu. Mi-a propus sa livram impreuna o sesiune de curs care sa acopere acest subiect, adresata intregului departament de resurse umane al unei companii internationale din Romania. S-a dovedit a fi o surpriza foarte placuta. Ma refer aici la deschiderea si intentia clar exprimata a organizatiei respective, si materializata deja prin solicitarea acestui curs, de a folosi canalele de Social Media pentru a-si atrage candidatii si, as adauga eu, pentru a-i retine cu mai mare usurinta pe cei existenti. Zilele acestea tocmai inchei o alta sesiune de curs deschis pe aceeasi tema, asa ca voi reveni cu perceptiile mai multor companii, deja active sau care isi planifica prezenta in Social Media pentru recrutare.


Citeste continuarea

April 2nd, 2012 comenteaza 2 comentarii

De curand, am citit despre existenta unei noi noi tehnici de selectie de personal in piata considerata cea mai democratica din lume, cea de peste Ocean: verificarea conturilor de Facebook sau Twitter la angajare. Practica pare sa fi devenit ceva comun acolo, in timp ce la noi, lucrurile sunt inca la inceput. Si eu consider de inteles si chiar de mare utilitate in procesul de recrutare verificarea informatiilor prezente pe LinkedIn, dar ma intreb cum si in ce directie ar putea evolua sau duce dezvoltarea retelelor sociale.

 

Am avut de mult ori discutii legate de oportunitatea verificarii unor asemenea informatii si, mai ales, de calitatea informatiilor adunate pe fiecare dintre platformele de socializare. In acest moment, reteaua pe care o recomand cu toata increderea este LinkedIn. Si asta, din mai multe motive: pentru ca este, in esenta, o retea profesionala, pentru ca CV-urile online au mai multe informatii decat CV-ul clasic, pentru ca apar in plus recomandarile, iar persoanele care ma leaga de un anumit candidat ar putea deveni, mai devreme sau mai tarziu, in procesul de recrutare, niste furnizoare de referinte. LinkedIn mai are un avantaj: in lipsa unei posibilitati reale de verificare a istoriei profesionale (background check), sunt mai putine sanse sa nu se descopere minciuna intr-un asemenea spatiu virtual public decat intr-un CV trimis prin email.


Citeste continuarea

September 28th, 2010 comenteaza 3 comentarii

Incepe o saptamina plina, care ma va duce miercuri si la un eveniment unic in Romania, prezenta lui Robin Sharma, autorul cartilor “Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul” si “Ghidul Implinirii Personale”, printre altele.

Public prezentareVa continua insa cu prezenta la un eveniment in care sunt onorata sa ma aflu printre prezentatori, Targu Mures Business Days, unde subiectul ales pentru prezentarea mea este HR in Online, urmat de un workshop alaturi de Mihai Stanescu in care vom discuta despre schimbare si vom exersa largirea orizonturilor.

Desi subiectul este HR in Online, de fapt punctul de vedere asupra caruia vreau sa atrag atentia este aerul de schimbare adus de toata aceasta criza economica, si mai ales aerul de schimbare care va veni post criza. Pentru ca inainte de toate vorbim despre o schimbare a mentalitatilor si o accelerare a presiunii puse de piata si de angajati asupra companiilor, in acelasi timp cu o evolutie accelerata a canalelor de comunicare care ne sunt la indemana.


Citeste continuarea

April 6th, 2010 comenteaza 8 comentarii

Am tot fost intrebata:  ce sa citesc, ce filme sa vad, ce imi sugerezi in perioada asta? In perioada asta in care incerc sa ma caut pe mine, in spatele mastilor frumos fabricate, in care incerc sa imi stapanesc starea de spirit si sa ma educ sa gandesc diferit.

test vision chartAm avut mai multe raspunsuri, care au depins de raspunsul la intrebarea, in ce etapa esti? Stii ce vrei deja? Ai un plan de actiune si iti lipsesc doar cateva instrumente in tolba cu care pornesti la drum?

Pentru prima varianta, in care abia acum incepi explorarea posibilelor variante, sugestiile au fost:

Career Renegade, cartea dar si blogul, unde veti gasi cu siguranta suficiente povesti ale oamenilor care au reusit sa faca schimbari, povesti care ofera inspiratie


Citeste continuarea

February 17th, 2010 comenteaza 9 comentarii

Aparent, atunci cand esti in cautarea unui job, asta este afirmatia pe care cei mai multi dintre noi ar vrea sa o auda.  Si pare ca este cu atat mai bine, cu cat o auzi mai des. Insa conteaza mai degraba ce urmeaza dupa aceasta afirmatie. Stress ManAici scenariul pe care ni-l inchipuim ca se va derula in majoritatea cazurilor este urmatorul: oferta, semnare contract, inceput activitatea. Din pacate sunt prezente frecvent si urmatoarele scenarii: nu primesti nici un alt raspuns dupa aceea pentru cateva saptamini/luni, oferta nu este cea pe care o asteptai, primesti un telefon prin care esti anuntat ca de fapt lucrurile s-au schimbat si a fost ales pina la urma altcineva.

Atunci este de fapt cel mai greu sa reiei procesul de cautare a unui job. Dezamagirea e prea mare, incepi sa crezi ca ai din ce in ce mai putine sanse, si, cel mai grav, incepi sa te intrebi daca mai esti bun de ceva, sau mai are cineva nevoie de tine.


Citeste continuarea

December 15th, 2009 comenteaza 4 comentarii

Vorbeam intr-un post anterior despre necesitatea de a ne dezvolta reteaua de contacte constant, de a ne conecta cu cei din jurul nostru. Dar cu conectarea la noi oare cum ramine? Ce vreau sa le transmit oare celorlalti? Ce ma face unic? Ce este special la mine? Ce mi-ar place sa se spuna despre mine?

Am mai sugerat doua variante de a ne autoevalua, instrumente pe care le putem accesa gratuit. O alta intrebare care ne poate ajuta sa intelegem ce ne determina sa actionam intr-un anumit fel este daca fugim de ceva sau ne indreptam catre altceva?

What did you say?

Pentru ca tot urmeaza o perioada de pauza, in care ne bucuram de cei din jurul nostru si de noi, poate fi un moment potrivit sa ne uitam putin la noi, si sa ne intrebam…incotro?

Oamenii care ne cunosc cel mai bine sunt de multe ori cele mai bune surse de informatii despre interesele noastre, valorile pe care le afisam, abilitatile pe care le-am dezvoltat.  Discutati cu ei pentru a va intelege mai bine, pentru a intelege cum se mai vede ceea ce credeati ca transmiteti sau ca sunteti.


Intrebati-va colegii

Care este reputatia mea? Pentru ce sunt cel mai bine cunoscut?

Intrebati-va prietenii

Daca v-ar cere cineva recomandari despre mine, ce i-ati spune?

Care crezi ca e activitatea in care par sa fiu cel mai incantat, multumit?

Ce fel de activitate ar trebui sa evit?

Ce crezi ca ar trebui sa schimb ca sa am mai mult succes? Si ce ar trebui sa ramina neschimbat?


Nu uitati sa le multumiti pentru ajutor si incercati apoi sa identificati teme comune in raspunsurile lor.  Si de aici incepe treaba voastra…analiza si planul.

“The person looking back at you in the mirror is the one you have to answer to every day” – Wayne Dyer



Warning: Undefined variable $pagingMiddleString in /home/r34470care/_madalinauceanu.ro/wp-content/plugins/wp-page-numbers/wp-page-numbers.php on line 212

Warning: Undefined variable $pagingString in /home/r34470care/_madalinauceanu.ro/wp-content/plugins/wp-page-numbers/wp-page-numbers.php on line 77
Copyright © 2010 - 2025 Madalina Uceanu Design: Bogdan Gheorghe