Uncategorized

La multe dintre evenimentele la care am participat anul acesta s-a discutat ce facem ca sa ne fie bine in perioada asta. Cum putem pune problema diferit si schimba perspectiva celor din jurul nostru, si a noastra, ca sa iesim din criza. Sau macar sa-i supravietuim, ca business.

Ar fi simplu daca am depista pastila potrivita pentru a trece criza, am plati cat este necesar pentru ea si totul s-ar rezolva. Din fericire lucrurile nu stau asa. “Din fericire” pentru ca este ocazia noastra de a ne pune niste intrebari, pe care poate le-am fi evitat daca n-am fi fost fortati sa o facem.

Sunt intrebari legate de stilul de management, de mesajele pe care le transmitem, de increderea pe care am insuflat-o sau nu celor din jurul nostru. Si, nu in ultimul rand, este vorba in primul rand despre increderea in noi, ca vom putea reusi, chiar daca nimic in jur nu poate confirma ferm asta.

Acum cativa ani se anticipau miscari masive in randul celor 20% care aduc 80% din venituri. America a ajuns sa vada deja aceste miscari intamplandu-se, ceea ce ar putea insemna ca lucrurile incep sa se miste. Insa, pe de alta parte, asta ma duce cu gandul la faptul ca nu ne facem sanie vara, desi intelegem ca ar putea fi necesar.

Actiunile care sa confirme ca vedem oamenii din spatele rolurilor din organizatii, ca ne pasa de cei care ne-ar putea ajuta sa trecem peste aceasta perioada, ca avem incredere in ei ca vor face tot posibilul sa ne fie tuturor bine, par sa aiba inca timp sa fie facute. Putem porni de la premisa ca toti angajatii cu care lucram sunt niste “hoti“, pregatiti sa ne gaseasca cu garda putin jos si sa caute variante sa ne pacaleasca, sau sa avem incredere ca deschiderea si girul de incredere venit de la noi vor fi rasplatite, peste asteptari. Oricum vedem lucrurile, vom avea dreptate. Profetia se auto-implineste. Dar diferenta intre a-l vedea pe fiecare din jur ca pe un “potential hot” sau un “potential sprijin”ar putea face diferenta intre cei care vor iesi invingatori din criza si invinsi.

Tot romanul se pricepe la PR, Marketing, Social Media, Politica si… HR. Daca suntem adesea in postura de a intelege oamenii din jurul nostru, de a lucra cu ei, de a-i convinge de ceva, rezulta ca stim HR. Nu vreau sa fac o pledoarie pentru motivele pentru care se intampla asta, insa as vrea sa ma opresc asupra uneia dintre afirmatiile generate, de obicei, de cineva care se potriveste acestei tipologii.

Nimic mai gresit. Cred ca sunt intr-adevar mai multe sanse sa gasesti oameni buni disponibili in aceasta perioada, dar s-ar putea sa nu se potriveasca fix cu ceea ce cauti acum.

Faptul ca sunt multi oameni in cautarea unui job acum, spune celor care sunt angajati si altceva: “Atentie la schimbari, evalueaza bine” sau, cu alte cuvinte, “nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard” si “nimic nu este ce pare sa fie”.

In ultimii ani, devine din ce in ce mai serioasa decizia de a schimba un loc bun, in care ai avut rezultate, cu un alt job poate la fel de bun, dar care are mai multe necunoscute in ecuatie. Nu stii daca planurile lor sunt sustenabile, daca mediul este chiar asa cum este prezentat, iti evaluezi cu mult mai multa atentie riscurile pe care ti le asumi pentru un pachet usor mai mare sau un rol mai complex decat cel actual. Zic usor mai mare pentru ca nu se mai fac schimbari pentru diferente salariale asa de mari cum se intampla in 2006 – 2007, cresterile nu sunt spectaculoase. Insa, un manager de top sau un expert intr-o anumita arie, a ajuns la nivelul de maturitate care il ajuta sa aplice aceleasi principii din business in modul in care isi construieste cariera.

Principalele motive pentru care ar putea pleca in aceste timpuri tin mai degraba de instabilitatea companiei actuale (de multe ori au acces la informatii care nu sunt disponibile in acest moment in piata), de efectele limitative ale crizei (puterea de decizie si libertatea de miscare au tins in multe organizatii sa se reduca), de atitudinea managerului direct care continua sa isi justifice (ideal in scris) deciziile,  mai ales cele de angajare, si lista ar putea continua, dar nu prea mult.

Ca sa atragi un om bun, care este intr-un job bun si are performanta in aceste conditii de piata, ai nevoie de adevarate abilitati de vanzare si de o deschidere si o abordare plina de argumente sustenabile legate de oferta ta. In continuare e nevoie sa “vanezi” oamenii buni, insa, mai mult decat in trecut, e necesara o imbunatatire a modului in care iti prezinti oferta si a manierei in care negociezi pachetul oferit.

Si nu, proiectele de recrutare nu dureaza mai putin, ci mai mult decat in alte perioade. Pe de o parte datorita argumentelor de mai sus, pe de alta parte din cauza nevoii din unele organizatii de a avea toate aprobarile pentru a lua o asemenea decizie.

Tot suntem in perioada daramarii miturilor, va invit sa va ganditi la cele de mai sus si din perspectiva voastra ca si angajator, dar si ca angajat. Sunt deschisa la contra-argumente, poate asta este doar experienta mea in recrutare in ultimii ani. Astept provincia. 🙂

Din categoria “amintiri din copilarie”, mai ales ca imi place sa pastrez diverse lucruri care sa mi le tina vii (probabil de frica lectiilor care s-ar putea repeta), am regasit cateva dintre notitele, anunturile de angajari de prin anii 1996 – 1997, atunci cand lucram in recrutare. Mi s-a parut interesant sa imi amintesc primele faxuri trimise pe hartie termosensibila, ale caror texte se stergeau dupa o perioada, telefoanele la care raspundeam celor care aplicau la un job, scrisorile venite “pe adresa redactiei”:-) care contineau CV-uri scrise uneori de mana si poze care mai de care mai interesante.

Citeste continuarea

Am deja 18 luni de cand am pornit marea aventura a antreprenoriatului. In momentul in care am decis asta incepusem sa constat ca relatia mea cu timpul este duala, a  trecut destul de mult, dar nu mai pare sa fie suficient nici inaintea mea. Gandul ca ma voi privi in oglinda peste 5 ani, stiind ca am ingropat adanc in comoditate dorinta de a-mi schimba povestea pe care mi-o spun despre mine, m-a coplesit.

Concluzia de pina acum este ca este cel mai accelerat proces de dezvoltare personala prin care am trecut, as indrazni sa spun ca este comparabil ritmul cu cel in care am simtit ca te dezvolti atunci cand faci coaching. (CANI – Continuous and Neverending Improvement)

In zilele bune ma intreb o data pe zi ce fac eu de fapt aici, incotro ma indrept oare, iar in zilele proaste ma cert cu gandul asta la fiecare 2-3 ore. Iar abilitatea pe care am exersat-o cel mai mult in perioada asta a fost aceea de a-mi reduce fricile la tacere, chiar si una temporara, pentru a-mi putea vedea de drumul pe care il construiesc pe masura ce trec zilele.

Am primit in perioada asta fiecare telefon ca pe un cadou, fiecare client sau prieten care m-a sunat sa ma intrebe ce fac,  sa imi ceara sfatul sau sa ma implice in proiecte a fost un CADOU personal, iar starea asta n-o pot descrie suficient de bine in cuvinte. Imi doresc doar sa o pot pastra la fel indiferent de locul unde voi ajunge si modul in care se va aseza drumul meu.

Nu-mi permit sa imi fie frica, acum sau in viitor, si am declarat-o dusmanul meu cel mai mare, alaturi de orice demers care poate duce la diminuarea increderii in mine. Pina acum sunt cele mai mari exercitii pe care le-am facut cu mine si pe masura ce le continui imi dau seama cat mai am de invatat.

Asta poate explica reactiile mele mai putin tipice pentru ceea ce credeam sau cine paream ca sunt inainte, atentia la informatiile pe care le las sa ma influenteze si la oamenii pe care ii las aproape de visele mele. Cred ca cea mai mare responsabilitate pe care o avem fata de noi este aceea de a ne proteja visele, iar piedicile pe care le avem in indeplinirea lor sunt menite sa ne testeze de fapt dorinta reala de a le atinge, ne pregatesc sa le implinim de fapt.

Partea cea mai frumoasa a drumului este insa senzatia ca, in ciuda discomforturilor temporare, am revenit acasa, la mine. Acolo unde stiu ca singura persoana care trebuie sa decida cu adevarat pasii urmatori sunt eu, singura dificultate fiind aceea de a testa permanent ce vreau si ce simt fata de lucrurile care imi ies in cale si a decide pasii urmatori dupa aceasta discutie cu mine.

Surpriza placuta a noului drum sunt OAMENII pe care I-am descoperit pe parcurs, avand aceleasi temeri, in registre diferite poate, dar purtand aceeasi lupta cu sine in fiecare zi. Sunt mai impreuna cu ceilalti decat am fost vreodata, iar modul in care ma conectez cu cei din jur trece mult peste superficialitatea raporturilor sociale, am primit o multime de prieteni noi si de ferestre deschise catre adevarurile aceleea profunde ale multora dintre ei.

Gandul ca decid in fiecare zi pe ce pot sa imi “pierd” timpul, care sunt lucrurile pe care VREAU sa le fac chiar daca nu am un argument concret pentru acesta dorinta, ma umple de energia de care am nevoie pentru a continua exercitiul. Iar faptul ca imi dau voie mie si universului sa nu am argumente pentru toate mi-a adus pina acum mai multe surprize placute decat imi imaginam. Coincidentele care sunt parte din noul meu drum cred sunt cele mai frumoase cadouri si confirmari ca drumul acesta este al meu atat de frumos!

“When you change the way you look at things, the things you look at change.” – Wayne Dyer

Ma uit cum uneori te ingrozesti vazand cum viata unor oameni din jurul tau capata cu totul alte dimensiuni, timpul pare sa se dilate, iar mintea pare sa nu mai functioneze la fel, alearga continuu in cautarea unei solutii.  Momentul in care am trait cu viata mea pusa in cui, a fost scurt, un weekend in care n-am stiut sigur daca diagnosticul fetitei mele este limfom sau nu. Din fericire n-a fost asa, dar orele acelea mi le amintesc cum nu-mi amintesc multe alte momente care au trecut pe langa mine fugind.

Acea amintire ma face sa va rog sa imi permiteti ca una dintre vizitele voastre pe acest blog sa o dedicati unui copil si nu preocuparilor legate de cariera despre care vorbesc de obicei aici. Va rog sa va opriti cateva minute,  sa multumiti pentru copii care va sunt sanatosi si sa impartiti din bucuria acestui gand dandu-le si altora puterea sa spere la acelasi lucru.

Maria Eva este fetita unei invatatoare cu suflet mare, in clasa careia se afla pina saptamina trecuta fetita unei prietene.  De saptamina aceasta, va trebui sa stea alaturi de fetita ei care a primit recent verdictul: LEUCEMIE ACUTA LIMFOBLASTICA tip L1.

Maria Eva implineste maine, 27 Ianuarie, 4 anisori. Putem sa ii facem un cadou, fie ca este vorba despre un gand bun, de a transmite mai departe mesajul ei, donare de sange (specificand pentru Eva-Maria GRIGORESCU – 4 ani – Spitalul Fundeni – Clinica de pediatrie) sau donatii in bani pentru a putea ajuta la strangerea sumei de 60.000 Euro necesara tratamentului ei in strainatate.

Gasiti povestea completa la oricare dintre linkurile de mai jos:

Citeste continuarea