Invatare versus disperare
July 30th, 20122012 mi se pare un an dificil. Mult mai dificil decat 2011. Si asta se reflecta si in numarul candidatilor care au nevoie de ajutor, fie ca este vorba despre consiliere, fie de coaching de cariera. Numarul mare de intalniri care ne-au fost solicitate in ultima perioada ma indreptateste sa cred ca e mai mult decat o perceptie fara baza reala.
Glumeam zilele trecute gandindu-ma ca am imbatranit, de vreme ce ajung sa fac consiliere cu copii unor clienti/parteneri/candidati cu care colaborez de multi ani de zile. Imi face mare placere sa recunosc in tanarul/tanara din fata mea caracteristicile parintelui si ma bucura gandul ca voi putea la un moment dat avea aceeasi rugaminte cand fiica mea va fi la varsta in care ii va fi necesar un asemenea sprijin.
Imi dau seam
a insa, inca o data, cat de nepregatiti pornim in viata profesionala. Nu suntem gata sa facem fata realitatilor mai putin idilice din lumea de business, cu care ne confruntam direct in etapa cautarii primului job serios. Se invata totul, dar cu ceva greutate.
Si invatarea asta presupune multe dezamagiri, care ne ajuta sa ne ajustam asteptarile la un nivel mai realist, sa ne deprindem cu ceea ce ar trebui cu adevarat facut ca sa reusim in viata. Nu stiu daca este completa lista, dar incerc sa va redau o parte dintre concluziile asupra carora cred ca merita sa reflectam.
Sunt foarte mari sanse sa primim multe refuzuri. In loc sa intram in depresii si ganduri negre, ar fi util sa pornim la drum cu gandul ca nu va fi usor si sa definim acest “nu va fi usor”. El s-ar putea traduce prin: “va dura cel putin 6-9 luni in care nu voi avea nici un venit”, “s-ar putea sa gasesc oameni care vor profita de faptul ca vreau sa fac proiecte gratuit”, “salariile nu sunt atat de mari pe cat ma asteptam”, “chiar daca la scoala mi s-a spus ca voi fi un bun specialist daca invat bine, valoarea asta nu e confirmata doar de prezenta diplomei”.
Cred ca solutia cea mai buna pentru a iesi din spirala negativa care ne duce cu pasi repezi spre depresie este sa incercam sa invatam. Sa intelegem ca si dezamagirile astea fac parte din invatare si din adaptarea la viata de “angajat”, de om care sta pe propriile picioare.
Sa aflam care sunt alte cai pe care putem merge si sa nu ne temem de continuarea “lectiilor”. Teoretic, dupa niste ani de facultate, s-ar putea sa fie greu de dus gandul ca inca mai trebuie sa invatam. Dar realitatea asta este, invatarea nu se termina niciodata. Doar ca de data aceasta, incepem sa invatam ceea ce nu ne-a predat nimeni pina acum. Incepem sa intelegem cum sa ne pozitionam, cum sa ne prezentam mai bine, cu cine si cand trebuie sa vorbim, care sunt proiectele gratuite pe care merita sa le luam, care sunt relatiile pe care merita sa le cultivam, cum sa ne gasim singuri motivatia de a merge mai departe.
Cea din urma cred ca este unul dintre ingredientele care ne pot ajuta pe tot parcursul carierei noastre. Daca luam examenul acum, s-ar putea sa constatam, multi ani de acum inainte, cat de util ne-a fost primul prag de sus de care ne-am lovit in viata.
Tweet
Un foarte mare Like Madalina, mai cu seama cand treci prin aceste stari si le vezi atat de frumos si util expimate intr-un articol!
Ai mare dreptate! Cunostintele obtinute in timpul studiilor formale iti ofera o temelie pentru cariera ta. Trebuie, insa, ca aceste cunostinte sa fie intretinute si imbunatatite toata viata. Am publicat si eu un articol pe site-ul meu legat de importanta studiului continuu: http://idei-de-afaceri.eu/wp/investitia-in-tine-prin-studiu
Eu aud inca oameni care spun ca nu se duc la nu stiu ce eveniment sau conferinta ca nu au nimic ce invata de acolo. Nu mai cred in asta. Lucruri de invatat apar uneori de unde nu te astepti, dar trebuie sa fii deschis la asta. Ca sa nu mai spun de manageri cu uniforma corporatista pe care ii auzi ca ei nu mai au nimic de invatat dupa 20 de ani de cariera….o, Doamne, pai acum e mai mult de invatat decat niciodata. Bunica mea a invatat sa foloseasca internetul acum, la o varsta cand ar putea sa isi permita luxul sa spuna stop invatarii. Eu invat de la baietelul meu, Mihai, de 2 ani, ca daca vreau sa ajung la un raft mai sus, trebuie sa imi gasesc locuri mai jos pe care sa stau sigur si sa ma apuc de altele si tot asa, pana ajung sus si ca acolo pot gasi lucruri mai interesante decat ce vedeam eu de jos…el de obicei vede o jucarie si vrea acolo sus si cand ajunge sus, vrea vreun gadget care a aterizat pe acolo din greseala si abandoneaza jucaria…a invatat ca mereu apare ceva mai bun pentru el. Noi de ce nu vrem sa invatam asta???