Zilele trecute am avut numeroase discutii despre situatii in care lucrurile nu se misca, joburile ideale nu apar, angajatorii nu raspund la aplicatii, nu mai trimit oferte, sau lucrurile se schimba in ultimul moment. Una dintre ele insa m-a frapat prin efectul pe care l-a avut o asemenea perioada de cautari asupra unei persoane pozitive, optimiste, luptatoare, care a inceput insa sa se chestioneze pe sine mai mult decat este sanatos.

Citeam zilele trecute un articol care mi-a placut foarte mult, al lui Adrian Ciubotaru, care spunea ca exista o frecventa unde nu putem truca ceea ce suntem. Si ca in ciuda aparentelor, asta este un lucru foarte bun. Si este bun pentru ca ne arata de fapt cum si unde putem ajusta lucrurile. Si asta daca suntem suficient de maturi pentru a intelege ca ceea ce se intampla nu demonstreaza ca suntem victimele imprejurarilor, ci are un mesaj mai ascuns, unul personal, pe care il putem descoperi la o analiza mai atenta.

Revenind la discutia anterioara, dupa ceva timp, am ajuns impreuna la concluzia ca de fapt cautarea unui job a fost doar atat. Cautarea unei surse de venit. Si undeva, simpla idee a acestei cautari asa, fara directie, a fost exact cea care n-a adus succes in procesul de cautare. Pentru ca in spatele nevoii de a avea un venit stabil, statea o dorinta si mai mare de a face ceva in care sa creada. Dorinta care se materializase pina atunci in implicarea pe baza de voluntariat in diverse asemenea activitati, facute de dragul a ceea ce reprezentau ele in sine, si fara nici o miza financiara.

Aparent, atunci cand esti in cautarea unui job, asta este afirmatia pe care cei mai multi dintre noi ar vrea sa o auda.  Si pare ca este cu atat mai bine, cu cat o auzi mai des. Insa conteaza mai degraba ce urmeaza dupa aceasta afirmatie. Aici scenariul pe care ni-l inchipuim ca se va derula in majoritatea cazurilor este urmatorul: oferta, semnare contract, inceput activitatea. Din pacate sunt prezente frecvent si urmatoarele scenarii: nu primesti nici un alt raspuns dupa aceea pentru cateva saptamini/luni, oferta nu este cea pe care o asteptai, primesti un telefon prin care esti anuntat ca de fapt lucrurile s-au schimbat si a fost ales pina la urma altcineva.

Atunci este de fapt cel mai greu sa reiei procesul de cautare a unui job. Dezamagirea e prea mare, incepi sa crezi ca ai din ce in ce mai putine sanse, si, cel mai grav, incepi sa te intrebi daca mai esti bun de ceva, sau mai are cineva nevoie de tine.

Citeste continuarea

Dar as vrea sa incercati sa ma convingeti. Imi place discutia, imi place furtuna de idei, imi place sa am ocazia sa (va) contrazic si sa demonstrez si celorlalti ca vad lucrurile mai bine decat sunt ele in realitate. Imi place sa am ocazia sa ii fac pe ceilalti sa constate cu ocazia asta cat de bine gandesc, cat de inteligent sunt si ce capacitate de analiza am.

Probabil ca nu sunt singura care a intalnit tipologia aceasta. Prima reactie este aceea de a te implica, a doua poate fi similara, incerci totusi sa convingi ca nu este asa, daca esti chiar mai dornic sa ajuti, chiar faci ceva care i-ar putea demonstra persoanei respective contrariul. Dar totusi nu. Nimic nu pare sa functioneze. Dar functioneaza descarcarea bateriilor tale, a celui care incearca cu toata forta sa ajute, sa sustina, sa traga de altcineva inainte.

Am avut de curand discutia asta cu un alt coach de cariera, care imi impartasea temerile vizavi de lipsa de actiune a unora dintre clientii cu care a colaborat. Si ce poti face intr-o asemenea situatie de fapt? Intr-o discutie de coaching, poti incerca sa afli care este de fapt temerea care blocheaza actiunea. In exemplul dat chiar aici a fost solutia, si lucrurile s-au deblocat, din fericire, cu ajutorul coach-ului.

Citeste continuarea

Va spuneam ca am revenit de curand dintr-un concediu petrecut la schi. Nu sunt o pasionata a sportului, iar performantele mele in acest domeniu nu sunt demne de lauda, insa a invata sa schiez a fost o lupta cu mine si cu fricile mele,  lupta care sunt convinsa ca nu s-a incheiat inca, desi am reusit sa depasesc cateva etape ale ei.

Intamplator sau nu, cartea pe care am citit-o in aceasta perioada si care s-a potrivit foarte bine contextului, se numeste “The Dip” si este scrisa de Seth Godin. Este o carte care incearca sa explice de ce uneori a renunta poate fi o strategie de succes, iar a insista atunci cand lucrurile devin inconfortabil de dificile face parte din acelasi registru.

Pentru ca de fapt capacitatea de a continua atunci cand este inconfortabil, este cea care iti poate asigura succesul si cea care, in acelasi timp, te obliga sa renunti, la multe alte lucruri care nu duc nicaieri, pentru a te putea concentra pe cel care are mai mari sanse sa devina un succes.

Citeste continuarea

Am primit de multe ori in ultima perioada intrebari legate de modul in care ar trebui sa decurga un interviu cu o companie de recrutare. Cum as putea sa ma pregatesc? Oare ce ma intreaba? Cand sa ma astept la un raspuns?

Cum ma pot pregati?

Incercand sa inteleg putin cine este compania pe care o reprezinta respectivul Recruiter, este o companie de recrutare, una de head hunting, au reputatie buna pe piata, stiu pe cineva care a mai fost la interviu la ei, am de la cine cere o opinie. Apoi, pregatirea e clasica,  ca pentru orice interviu, ar fi ideal sa incerc sa imi pun in ordine putin ideile, ce am facut, cu ce rezultate, care sunt proiectele cele mai relevante pentru mine, care au fost momentele cele mai dificile si realizarile de care sunt cel mai mandru.

Citeste continuarea

Daca tot am vorbit despre lucruri serioase pe un ton grav, si pentru ca eu inca am starea de spirit specifica concediului recent incheiat, m-am gandit sa va descretesc putin fruntile:-)

In cartea sa “The Consolations of Philosophy”, Alain de Botton face un demers ingenios si cu o aplicabilitate imediata in tot ceea ce inseamna alegeri si pozitionari in viata… si, de ce nu, in cariera. Incearca sa ne invete cum ne putem consola/ obisnui cu anumite stari de fapt mai putin placute cu ajutorul… filosofiei.

Primul capitol este dedicat impacarii cu lipsa de popularitate. Si exemplul pe care il da ca sa ilustreze acest efort este cel al lui Socrate.

Citeste continuarea

In engleza nonsensul notiunii este si mai evident. Work/life balance. Adica, daca intelegem bine, atunci cand muncim nu traim?

In romana, lucrurile sunt mai indulcite. Avem 2 vieti. Traim o poveste gen Dr. Jekyll and Mr. Hyde. Ne trezim dimineata si ne punem o masca si un strai… de munca. La ora 18.00 iesim pe usa biroului si schimbam costumatia si machiajul. Oare?

De curand discutam cu cineva care in timpul zilei lucreaza intr-o companie multinationala, pe o pozitie de maxima responsabilitate, iar noaptea isi hraneste pasiunea de a scrie, de a crea… pe internet. O combinatie aparent ciudata, dar destul de des intalnita in ultima vreme. Care este, pentru o astfel de persoana, viata personala si viata profesionala? Cand munceste si cand nu?

Citeste continuarea

In ultima vreme am vorbit destul de mult despre Daniel Pink si despre Motivatia 3.0. Dincolo de charisma lui Pink si de argumentele stiintifice pe care le aduce pentru a-si sustine teoria, e firesc sa ne punem problema: oare eu unde sunt? Am in clipa de fata ceea ce el numeste autonomy, mastery & purpose? Cateodata raspunsul este evident, dar de multe ori el trebuie cautat, trebuie “recunoscut”, sau acceptat.

Azi va propun sa ne gandim la prima dintre aceste dimensiuni, la autonomie.

In opinia lui Dan Pink, autonomia este unul dintre cei trei motivatori intrinseci care ii ajuta pe indivizi sa performeze cu succes in activitatile care necesita un grad de creativitate crescut.

Citeste continuarea

Haideti sa recunoastem. Retele sociale vor fi prin preajma de acum inainte destul de mult timp incat sa nu ne mai permita sa le ignoram. Linkedin, Facebook, Twitter.

Despre Linkedin am mai vorbit si ati vazut deja rezultatele studiului despre utilizarea lui in Romania. Facebook si Twitter sunt subiecte mult prea ample pentru a le putea trata intr-un singur comentariu. Ceea ce insa au comun aceste retele sunt… conexiunile. In Linkedin se numesc chiar asa, Connections (conexiuni), in Facebook vorbim despre prieteni, in Twitter despre “followers”.

Si peste tot auzim despre cat de important este sa ai cat mai multe conexiuni. Asa creste reteaua si atunci cand ai o retea cat mai mare… Ce se intampla? La inceput nu se intampla decat atat: ai o retea mai mare… decat ce aveai inainte. Si aici intervine diferenta de abordare/ intelegere, spuneti-i cum vreti si crudul adevar:

Daca ai conexiuni nu inseamna neaparat ca esti conectat.

Citeste continuarea