

Zilele trecute am avut numeroase discutii despre situatii in care lucrurile nu se misca, joburile ideale nu apar, angajatorii nu raspund la aplicatii, nu mai trimit oferte, sau lucrurile se schimba in ultimul moment. Una dintre ele insa m-a frapat prin efectul pe care l-a avut o asemenea perioada de cautari asupra unei persoane pozitive, optimiste, luptatoare, care a inceput insa sa se chestioneze pe sine mai mult decat este sanatos.
Citeam zilele trecute un articol care mi-a placut foarte mult, al lui Adrian Ciubotaru, care spunea ca exista o frecventa unde nu putem truca ceea ce suntem. Si ca in ciuda aparentelor, asta este un lucru foarte bun. Si este bun pentru ca ne arata de fapt cum si unde putem ajusta lucrurile. Si asta daca suntem suficient de maturi pentru a intelege ca ceea ce se intampla nu demonstreaza ca suntem victimele imprejurarilor, ci are un mesaj mai ascuns, unul personal, pe care il putem descoperi la o analiza mai atenta.
Revenind la discutia anterioara, dupa ceva timp, am ajuns impreuna la concluzia ca de fapt cautarea unui job a fost doar atat. Cautarea unei surse de venit. Si undeva, simpla idee a acestei cautari asa, fara directie, a fost exact cea care n-a adus succes in procesul de cautare. Pentru ca in spatele nevoii de a avea un venit stabil, statea o dorinta si mai mare de a face ceva in care sa creada. Dorinta care se materializase pina atunci in implicarea pe baza de voluntariat in diverse asemenea activitati, facute de dragul a ceea ce reprezentau ele in sine, si fara nici o miza financiara.