Oricum e mai bine decat sa stau pe loc, ai putea spune.

Insa diferentele sunt mari. Motivatia de a face o schimbare a jobului poate fi oricare dintre cele doua: vreau sa plec cat mai repede din locul in care ma aflu, versus, vreau sa plec cat mai repede catre noul loc de munca.  Ceea ce face diferenta majora intre cele doua optiuni ramine insa gradul de risc, in prima varianta acesta este crescut semnificativ. Exceptie poate face insa situatia in care inteleg ca vreau sa plec cat mai repede si constientizez riscul la care ma expun. Cu alte cuvinte pot sa imi controlez bine reactiile emotionale si pot lua o decizie rationala.

De cele mai multe ori atunci cand decizi sa pleci cat mai repede din locul in care te afli, te concentrezi pe eliminarea situatiei care te streseaza. Riscul major este sa pierzi din vedere faptul ca nu ti-ai facut un plan vizavi de ceea ce cauti cu adevarat, eventual ti-ai facut doar un plan legat de ceea ce vrei sa eviti. Riscul? Cazi din lac in put! Iei prima oferta care pare acceptabila, ignori eventualele semnale de avertizare pe care le-ai fi putut vedea….daca nu erai prea concentrat sa rupi cat mai repede legatura cu locul de munca actual.  Dupa primele 1-2-3-6 luni, depinde cat tine euforia schimbarii, s-ar putea sa ai o surpriza….e usor mai bine, dar inca nu esti pe traiectoria de cariera pe care ti-ai fi dorit-o pentru tine. Si….reluam reteta anterioara.

Daca ai un dram de noroc ai putea fi ferit de toate astea. 

Intr-unul dintre articolele citite de curand, “I love my work”, se discuta despre impactul muncii asupra starii noastre de multumire generala.  Daca ne uitam la acelasi subiect din perspectiva opusa, am putea deduce ca lipsa muncii, lipsa presiunii puse de rezultatele asteptate de la tine,  poate aduce tensiune. Si de cele mai multe ori ea se manifesta prin stress, cel putin la fel de mare ca cel pe care il aveam cand eram la munca, prin indoiala de sine, prin senzatia de lipsa a scopului in viata, si lista poate continua.

Continuarea nu duce in alta parte decat catre si mai multa tensiune, catre o crestere falsa a presiunii pe care o pui singur pe gasirea unei solutii rapide. De cele mai multe ori, spirala aceasta de ganduri duce catre decizii proaste. Catre gasirea unui loc de munca doar pentru a scapa de aceasta presiune, care pare sa fie mai mare decat cea pusa de orice sef sau responsabilitati impuse de locul de munca.  Si de aici deciziile gresite, nu imi caut un loc de munca in care sa imi faca placere ce fac, iau insa prima varianta care pare sa ma scoata din aceasta tensiune.  Si la final, dupa ce tensiunea va fi trecut, dupa ce m-am acomodat in noul loc de munca si incep sa ma trezesc, imi dau seama ca ar trebui sa reincep cautarea, pentru ca nu sunt in locul potrivit.

Exista insa solutii pentru asta, nu toate functioneaza permanent, nu toate functioneaza pentru oricine, important este insa sa ne gandim cum putem elimina singuri tensiunea asta pentru a evita greselile.  Devenind constienti de riscurile pe care ni le asumam, sigur vom gasi solutii sa le evitam, sau macar sa reducem sansele de a gresi.  Macar sa ne propunem asta!

Unul dintre obiceiurile reluate in criza si uitate dupa, este legat de networking (intretinerea retelei de contacte). De aceea de multe ori, la reaparitia unei situatii similare, construim de la zero.  Motiv pentru care pare si greu, de fiecare data. Dar ce mi se pare interesant este ca totusi nu pare sa fie o experienta suficient de dureroasa incat sa ne determine sa ne schimbam un obicei prost. Acela de a scoate capul in lume doar cand avem nevoie de ceilalti, si a folosi tactica strutului, atunci cand ei au nevoie de noi.

Unul dintre principiile de baza care asigura functionarea buna a unei retele de contacte, este acela de a oferi inainte de a cere.  Functioneaza in oglinda. Iar daca baza, deschiderea noastra constanta spre a ajuta si oferi sprijin cat mai des posibil cand ne este solicitat, nu functioneaza, ar fi bine sa nu ne miram ca atunci cand cerem ajutorul, lumea nu pare sa fie la fel de deschisa precum ne-am astepta.

Daca tocmai v-ati schimbat jobul dupa cautari sigur nu usoare in aceasta perioada, probabil ca stiti despre ce vorbesc.  Decizia de a uita sau nu acest obicei, este personala, e adevarat. Vine insa cu toate consecintele la pachet!

E doar un job. Da, te poti uita la el si asa. Pierderile insa sunt mai mult ale tale decat ale companiei pentru care lucrezi. De ce? Pentru ca ei isi pot permite sa aiba mai multi angajati care sa considere munca doar un loc in care vin desi nu le face placere ceea ce fac. Pentru ei asta inseamna o productivitate mai scazuta, in loc de unul au nevoie de mai multi care sa produca aceleasi rezultate. S-ar putea sa nu ii coste chiar asa de mult.

Pentru tine insa, inseamna aproximativ 100.000 de ore din viata ta…Cam multe ca sa iti permiti sa le petreci intr-o stare de nemultumire. Suficient de multe incat sa iti afecteze chiar gradul de multumire fata de ceea ce se intimpla in general in viata ta. Te-ai gandit cat de multa energie iti consumi incercand sa faci fata frustrarilor legate de job? Cat de mult din aceasta energie o pierzi intr-o directie distructiva, in loc sa o folosesti facand ceea ce iti place, avand satisfactia rezultatelor tale, si..culmea, avand chiar recunoasterea valorii tale.  Pentru ca principala diferenta intre cei care au succes si cei care nu au succes, este ca pentru primii pare mai usor.

Poate pentru ca sunt intr-un job care le face placere, care nu pare doar un job?

A discuta nivelul de venit pe care il astepti pare sa fie de multe ori echivalentul cedarii puterii intr-o negociere.  Corect, daca piata ar fi structurata. Nefiind structurata, ne jucam de-a “Baba Oarba”, schimband rolurile, cand angajatorul cand candidatul. Spune tu, ba nu, spune tu primul, cat esti dispus sa oferi.

Calculul ar trebui sa fie unul simplu, nu doar de facut ci si de comunicat. Care este nivelul meu de trai in acest moment? Ce presupune costul vietii pentru mine? Sunt multumit de el? Daca da, asta e minimul.  Daca nu, cu cat as fi de fapt multumit?

Minimul reprezinta de fapt un nivel de venit care sa imi permita sa ma concentrez pe munca si nu pe solutii pentru plata facturilor. Multumit, aici definita e dificila si depinde de fiecare in parte.  Dar prespune sa te gandesti la asta, si sa intelegi de ce anume ai nevoie ca sa fii multumit, ce alte cursuri vrei poate sa iti platesti singur, ce alte planuri personale ai, cum estimezi ca se vor schimba acestea in perioada urmatoare. Trecem prin filtrul realitatii raspunsul asta si putem avea o concluzie de prezentat.

Oare cedam puterea cu adevarat intr-o negociere atunci cand spunem pretul? Cred ca nu, el functioneaza in special ca un termen de orientare. Imi poate spune cat de realist sunt eu cu privire la ceea ce pot face, imi poate spune cam in ce zona ar trebui sa se afle o oferta ca sa aiba mai mari sanse de acceptare, sau imi poate spune daca ne oprim aici. Si avem toti de castigat dintr-o asemenea abordare. Cu conditia sa ne schimbam modul in care ne uitam la ..putere!!

Jurnalele internationale deja incep sa vorbeasca despre post-criza in piata fortei de munca. Ma asteptam sa gasesc o abordare mai degraba optimista, insa, dupa SUA, urmeaza Anglia, care confirma acelasi lucru…..creste fluctuatia de personal!!! Oamenii vor sa plece, sa faca schimbari, acum ca lucrurile par sa intre pe drumul cel bun. Explicatia e simpla, criza a fost un fel de “cu masca, fara masca, ghiciti personajul”.

Iti place compania in care lucrezi? Daca raspunsul dat inaintea crizei este diferit de cel dat dupa criza, sunt mari sanse sa creasca numarul de plecari din companii. Insa schimbarile de data aceasta par sa fie caracteristicile pozitiilor cheie si persoanelor cheie din organizatii. Vom vedea cum stim sa facem fata acestei crize, care va pune in continuare accentul pe valori. Stim sa le demonstram, sa ne traim valorile prin ceea ce facem?  Ne-a convins criza, sau inca vrem sa fim convinsi doar de ceea ce credem si se vede de la noi?

In perioadele tensionate, in etapa schimbarilor, din fericire suntem mai deschisi catre noi insine si catre ceilalti.  Mai deschisi catre a ne vedea cu adevarat, a ne pune intrebari si a avea curajul sa auzim raspunsurile necenzurate. Parca suntem chiar surprinsi de propriul nivel de empatie cu ceilalti, brusc crescut:-). Am putea spune ca pina aici, totul este in regula.  Si asa ar fi, daca iesirea din tensiune nu ne-ar trimite cu viteza luminii inapoi de unde am plecat.

Ceea ce vad frecvent intamplandu-se cu oamenii care isi cauta o noua cale, sau cauta sa isi schimbe angajatorul, este o disponibilitate de a iesi din zona de confort, o deschidere catre alte optiuni, catre ceilalti, o brusca activare a tuturor contactelor neintretinute de ani de zile, si multe alte actiuni care nu sunt caracteristice aceleasi persoane in perioadele linistite. Totul bine pina aici.

Uneori tensiunea se rezolva repede, alteori mai greu, oricum trece pina la urma. Gasim repede solutia cea mai evidenta, de multe ori cea mai comoda, dar nu neaparat si cea mai potrivita. Dar este o optiune viabila.  Si… pornim din nou pe aceeasi cale, ne afundam din nou usor usor, si revenim la vechile obiceiuri. Nu mai cunoastem pe nimeni, nu ne mai intereseaza nimic, si speram cu ardoare ca nu vom mai trece curand prin aceasi etapa, ca nu va mai fi nevoie sa facem asta.

Si daca totusi va mai fi nevoie? Si daca tensiunea asta ar fi putut sa ne indrepte catre un “liman” nou si catre o schimbare mai profunda a obiceiurilor care nu ne ajuta deloc in viata?

Alegerea ne apartine. Putem gandi pe termen scurt, si ne putem intoarce repede inapoi in cochilia comoda, sau putem sa ne amintim raspunsurile si maine, dupa ce tensiunea va fi disparut! E doar o optiune individuala, care insa face diferenta.

Da, asa este, aproape totul se poate invata daca vrei. Dar intrebarea cea mai potrivita ar fi ce ai invatat in decursul timpului fara sa iti propui sa inveti? Pur si simplu n-ai simtit cand a trecut timpul petrecut facand ceva ce iti facea multa placere.

Timpul investit in a incerca sa iti identifici talentele este una dintre cele mai profitabile investitii pe care le poti face.  Bineinteles ca nu este suficient sa le identifici, ar fi util sa iti faci si un plan de actiune legat de utilizarea lor.  Dar sa incepem cu primul pas...introspectia. Nimeni nu stie mai bine decat tine, mai exista oamenii in jurul tau care ar putea confirma, dar doar dupa ce ai facut singur/a identificarea talentelor.

Cateva potentiale solutii la asta ar putea fi:

- ce iti facea placere sa faci cand erai copil

- care erau activitatile sau materiile la scoala care iti absorbeau toata atentia

- pentru ce tip de activitate ti se cere cel mai frecvent ajutorul

- ce sperai sa ajungi cand “vei fi mare”.

Asta ar fi un prim pas posibil, sa iti petreci putin timp cu tine incercand sa iti dai raspunsul la aceste intrebari. Sau la altele, care vor urma….

Criza nu este momentul potrivit pentru a face schimbari in cariera! Poate asa este. Insa sigur este unul dintre cele mai bune momente sa iti pui intrebarile potrivite. Daca nu atunci cand totul in jurul tau se schimba,  cand? Daca nu atunci cand doare si esti dispus sa intri in profunzime, cand? Poate nu este momentul sa faci o schimbare daca simti ca ai risca prea mult, dar macar foloseste timpul asta pentru o introspectie reala.

Ce anume iti place la ceea ce faci?

Ce te deranjeaza si iti da senzatia ca ai pierdut energie?

Ce tip de interactiuni iti fac placere?

Ce tip de cultura organizationala iti place?

Ce iti displace la organizatia din care faci parte sau modul in care se interactioneaza in organizatie?

Ce talente ai? Ce ti-a spus lumea ca stii sa faci foarte bine?

Ce hobbiuri ai? Ce activitati faci in care pierzi notiunea timpului?

Asta ar fi un inceput…care nu e chiar simplu daca raspunzi cu sinceritate si incerci sa iesi putin din sabloane.  Nu conteaza cum ar suna raspunsurile tale in ochii celorlati, e mai important sa fi tu sigur de adevarul lor.

Intr-un articol recent, Kevin Weeler, Presedinte la Global Learning Resources, vorbea despre echilibrul intre viata personala si cea profesionala. E un concept care merita revazut, mai ales ca se vorbeste de echilibru abia in secolul 20, inainte impletirea intre viata de familie si munca era mult mai naturala. Ne-a luat mult timp sa ne obisnuim sa mergem undeva si sa stam ore intregi tintuiti in acel loc, pentru ca acum…sau poate in curand.., sa vina momentul sa ne dezobisnuim. Sau macar sa integram mai bine cele doua parti.

Se pare ca pentru generatia Baby Boomers (nascuti imediat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial) ideea de a sta intr-un singur loc pentru a munci, un anumit numar de ore, era felul natural de a fi. Ceea ce se intimpla insa cu generatiile mai noi duce la o schimbare a acestei perspective.  Si cei care contribuie la aceasta schimbare sunt Generatia Y (nascuti in intervalul 1970-2000), a caror atitudine despre munca si flexibilitatea pe care au inceput sa o impuna vizavi de locul in care aceasta se desfasoara, pare a confirma existenta unei noi abordari. O abordare mai flexibila, in care accentul se pune pe rezultatul muncii tale, pe implicare si credinta ca ceea ce faci este potrivit talentelor si aspiratiilor tale.