Am primit zilele acestea cateva intrebari legate de ordinea in care ar trebui facuti acesti pasi, precum si detalii despre cum ar putea fi abordat fiecare pas in parte.

Este bine ca activarea retelei de contacte sa nu astepte refacerea CVului, avand in vedere ca nu presupune intr-o prima etapa transmiterea acestuia, ci mai degraba activarea contactului si stabilirea unor intalniri cu persoanele care ne cunosc, dar cu care am pierdut legatura in ultima perioada.

Daca decidem sa folosim LinkedIn, asa cum sugeram in postul anterior, profilul pe care il cream acolo poate fi insa o descriere profesionala care tine locul unui CV. Iar in acest context este util sa acordam suficienta atentie structurii acestuia.

Dar sa revenim la CV, pentru ca pina la urma in procesul de cautare a unui job acesta este cartea noastra de vizita. Sunt de multe ori surprinsa sa vad cat de putin timp acordam elaborarii structurii si continutului acestuia, de parca faptul ca sunt alte cateva sute de carti de vizita care arata identic cu a noastra, ar fi la ordinea zilei si chiar apreciat.

Sigur nu dispunem de retete universal valabile, insa exista cateva elemente , care pot asigura, daca sunt bine elaborate, o diferentiere. De exemplu:

– definirea intr-un paragraf, in termeni cat mai clari si mai usor de inteles, a principalei mele responsabilitati in acel job si a impactului pe care il are activitatea mea (zone de actiune, oameni in subordine, dimensiuni echipa, etc.)

– sublinierea realizarilor proprii in job-ul respectiv, acele obiective atinse care practic asigura o intelegere mai buna a gradului meu de performanta in job-ul mentionat (nu ce se face in general ca Sales Manager, ci ce am realizat EU ca Sales Manager)

– definirea realizarilor in termeni cat mai concreti (SMART) intr-o maniera care sa dea dimensiunea acestora, fara a folosi termeni specifici doar companiei (ex: rezultate obtinute, durata de implementare a unor procese, in cazul in care aceasta este relevanta pentru respectiva realizare, recunoasteri publice, etc.)

– evitarea informatiilor confidentiale, putem inlocui cifrele cu procente de crestere venituri sau scadere costuri. In acest fel orice nou angajator s-ar putea gandi ca acelasi lucru il vom face si cu informatiile confidentiale legate de activitatea sa, daca am ajunge sa lucram in compania respectiva;

Si inca ceva…, exista modele si modele de CVuri, putem alege orice, insa in momentul in care il avem pe al nostru in fata ochilor ar trebui sa ne gandim la cateva aspecte cheie:

– cat de greu este de urmarit/citit/evaluat,

– cat de multe modele similare exista in piata (vezi  folosirea in exces a modelelor propuse de site-urile de joburi)

– cat de usor intelege cel care citeste rapid un asemenea CV care este specializarea mea si tipul de job in care m-as potrivi cel mai bine

– daca este un roman in curs de publicare sau are doar potential sa devina:-)

E greu de estimat cat de mult dureaza etapa elaborarii CVului.  Depinde de fiecare in parte, insa e garantat o investitie de timp care va aduce beneficii. Reversul medaliei e simplu: lipsa unei asemenea investitii poate crea multe deservicii.

Si asa avem plina si ziua de marti si poate chiar cea de miercuri…continuam cu ziua de joi, cand vom intra in mai multe detalii legate de utilizarea LinkedIn si criteriile de selectie a jobului ideal.  Daca aveti alte sugestii sau intrebari, le astept!

Am auzit de multe ori in ultima perioada nenumarate nemultumiri legate de ceea ce fac ceilalti, cei carora noi le trimitem CVul, sau despre numarul scazut de oferte din piata, sau despre …incalzirea globala si cat de rau ne va fi.

Nu vreau sa neg evidenta, insa, am inteles in timp ca, a ne concentra asupra unor lucruri pe care nu le putem influenta intr-o masura suficient de mare, sau care nu tin prea mult de noi, este calea sigura spre esec, deschidem usa deprimarii si acumulam frustrari.

Va propun sa ne concentram pe ceea ce am putea face noi DIFERIT.  Macar asa stim ca noi ne facem jobul bine. Iar in perioada cautarii unui job, procesul de cautare este JOBUL, full time!!

Iata cativa pasi, pe care ii voi descrie in detaliu in zilele urmatoare:

– Refacerea CVului, actualizarea si structurarea acestuia in asa fel incat sa fie relevant pentru nivelul de experienta avut

– Stabilirea criteriilor dupa care voi alege jobul si compania potrivita

– Activarea retelei de contacte (Linkedin este numai una dintre usile de intrare)

– Urmarirea anunturilor in ziare si pe site-urile de joburi, pentru identificarea tipurilor de oportunitati si  selectarea celor potrivite

– Cautarea companiilor de recrutare si selectarea celor cu care vreau sa intru in legatura.

Si asta mi-ar ocupa ziua de luni…daca sunt foarte eficient si ma grabesc! Continuam marti…si pina atunci astept intrebarile voastre!

Si asta ma poate ajuta in cautarea unui job, in gasirea unor parteneri de afaceri, in promovarea mea ca profesionist. Cu conditia sa ma folosesc de cat mai multe dintre avantajele oferite de aceasta platforma.

Ce este LinkedIn:

– una din retelele sociale folosite cel mai mult in interes de business

-usa de intrare intr-o lume care include deja 50 milioane de utilizatori (14 Oct.2009)

– o cale de a te promova si de a intra in legatura cu oameni cu care ai studiat, ai lucrat, ai colaborat si cu care n-ai mai tinut legatura in ultimii ani

– o sursa de potentiale idei de afaceri sau propuneri de job

– un instrument prin care pot avea acces la informatie, la sfaturile unor specialisti, pot invata

Cum il pot folosi:

– creandu-mi un profil personal care sa includa cat mai multe detalii despre experienta mea profesionala si interesele mele

– conectandu-ma cu persoane pe care le cunosc sau cu care am intentia de a ma cunoaste, ale caror profile exista de asemenea pe LinkedIn

– devenind membru in diverse grupuri in functie de temele mele de interes si participand la discutii

– solicitand sau primind recomandari legate de experienta mea profesionala care pot ajuta la consolidarea reputatiei mele profesionale

– aplicand la diverse joburi afisate fie in sectiunea special dedicata, fie in discutiile din cadrul grupurilor din care fac parte

Si asta este doar varful aisbergului, vom continua…

Articole detaliate despre eticheta care ar trebui folosita, utilitatea grupurilor, a recomandarilor, etc. le puteti gasi pe blogul I’m on Linked In Now What? sidaca nu vi se par suficiente va sugerez sa achizitionati cartea cu acelasi nume.

Vineri si sambata am avut placerea de a sta de vorba cu studentii MBA-ului Romano – American, Asebuss. Am pornit de la temele comune pentru aceasta perioada (tendinte in piata in 2009, tipuri de joburi cautate), si de la sugestiile unei persoane care si-a desfasurat activitatea ultimilor ani facand recrutare (tipuri de intrebari la interviu, gafe de evitat) am pornit o discutie interesanta legata de intrebarile permise si cele mai putin permise in interviuri.

Una din temele care a parut sa capteze interesul si sa aprinda discutiile a fost legata de FEMEI. Insa femei in business, respectiv despre cat de corect este sa intrebi un candidat femeie daca are intentia de a face copii in viitorul apropiat. Exista cu siguranta situatii in care raspunsul la o asemenea intrebare este necesar, mai ales daca in departamentul in care angajezi deja ai 2-3 persoane care sunt in concediu de maternitate. Insa cat de corect este sa faci o asemenea discriminare sau cum judeci raspunsul la o asemenea intrebare?

Daca intrebi direct, poti avea urmatoarele reactii:

– nu, nu imi doresc…si totusi asta sa se intample dupa 6 luni, chiar daca respectiva candidata nici n-a avut intentia de a ramine insarcinata in momentul in care s-a prezentat la interviu

– da, imi doresc, dar sigur nu in urmatorii 2 ani…si totusi se poate intampla oricand

– se ridica si pleaca, sau continua interviul dar refuza oferta ulterior pentru ca nu isi doreste sa aiba de-a face cu persoane care judeca lucrurile doar asa.

Cu siguranta nu exista un raspuns universal valabil pentru cea mai buna abordare.

Doua variante de abordare corecta si care ne ajuta sa luam o decizie cat mai putin riscanta pot fi urmatoarele:

– la finalul interviului, explic ca va trebui sa analizez toate aplicatiile si sa iau in calcul si riscul de a avea o angajata care va ramine insarcinata in urmatorul an cand participarea sa la rezultatul proiectului nostru este critica…si astept o reactie;

– incerc sa evaluez de fapt nivelul de responsabilitate al persoanei si simtul etic, prin alte intrebari puse in timpul interviului, am mai multe sanse asa de a intelege daca…chiar daca improbabilul se va fi intamplat, candidata respectiva va avea o abordare menita sa ma ajute sa rezolv potentialele probleme, va lasa proiectele in ordine, va incerca sa se intoarca cat mai repede in asa fel incat ca sa nu afecteze dramatic activitatea.

Nu exista solutia unica sau universala la aceasta dilema, cu siguranta, insa la fel de sigur, punerea intrebarii direct nu rezolva problema si nu da solutia, insa subliniaza abordarea subiectiva si potential discriminatorie! Daca asta ne dorim, e in regula si asa, este bine insa sa intelegem ce se mai citeste si printre randuri…si sa ne asumam concluziile!

Cu siguranta sunt multe elemente care determina succesul unui proces de cautare a jobului ideal, iata insa o descriere a celor mai importante dintre ele:

Research / Cercetare

– care sunt abilitatile pe care le poti promova

– care sunt industriile si companiile in care ai putea folosi cel mai bine aceste abilitati

– care par sa fie nevoile specifice ale companiilor care te intereseaza

– pe cine si cum abordezi in compania respectiva

Relevanta

Abilitatile tale ar trebui sa poata rezolva o problema/nevoie a companiei tinta. Inainte sa te intrebi ce pot face ei pentru tine, intreaba-te ce ai putea face tu pentru ei. Le poti aduce venituri, salva cheltuieli, creste eficienta?

Si gandeste-te cum ai putea demonstra asta, cu exemple concrete.

Rezistenta

Cat de bine poti face fata esecurilor? Capacitatea ta de a rezista si a trece mai departe este esentiala in acest proces. Ai primit un raspuns negativ, nu-i nimic, trecem mai departe, gandim pozitiv si ne concentram pe rezultatul care trebuie obtinut nu pe presupusele motive pentru care ai fost refuzat.

Mai multe detalii gasiti in Guerilla Marketing for Job Hunters

Daca te intrebi cum se poate face asta si la noi, astept comentariile tale!

Am vazut de curand filmul Coco avant Chanel si tare mult mi-au placut gandurile pe care m-a pus. Unul dintre ele, curajul de a fi diferit, imi pare cat se poate de relevant si pentru subiectul carierei.

Pentru ca vorbim prea usor si prea des despre cariera, am ajus de multe ori sa o confundam cu lucruri repetitive. Vreau o cariera ca a lui X. Actionez mimetic. Pana la un punct este bine. Prin mimetism invatam, deprindem abilitati, cunostinte, deprindem meserii.

Dar cariera nu este o meserie. Este sau ar trebui sa fie mai mult. O asumare a unei meserii intr-un sens care sa ne ajute sa devenim cea mai buna varianta a noastra. Sau macar o incercare de acest fel. Ceea ce e bine pentru altii nu e neaparat bine pentru mine. Este putin probabil ca o cariera precum cea a lui X sa mi se potriveasca manusa. Macar si pentru simplul motiv ca pana nu o incerci nu ai de unde sa stii daca te aranjeaza croiala sau culoarea.

Si daca tot se spune ca suntem indivizi unici si irepetabili, de ce nu am incerca sa fim si diferiti. Nu in sensul negativ, de desprindere de ceilalti, ci in sensul imbogatirii. Pot face si altfel lucruri care pana acum se faceau intr-un anumit fel. Pot sa imi dau silinta sa schimb o rutina, un obicei. Si nu doar o data, ci cat mai des, pana devine un sistem, o a doua natura.

In order to be irreplaceable one must always be different. (Coco Chanel)

O stim cu totii. Mare lucru nu reusesti sa faci in viata daca nu ai si putin noroc. Din pacate, in multe situatii, facem din noroc o scuza si nu un mijloc.

Sunt ghinionist, nu ma place seful. 

Ce sa fac, n-am noroc. Toti au primit o marire de salariu, doar eu nu.

Daca aveam putin noroc, gaseam un job mai potrivit.

Asa ne eschivam, ne scuzam, ne mangaiem singuri pe cap si incercam sa ne facem viata mai usoara. Dar cu o viata usoara nu (mai) crestem niciodata. Odata cu trecerea timpului, cu marirea si micsorarea teancului de hartii de pe biroul nostru, este foarte probabil ca vom imbatrani… dar de crescut, nici vorba!

Crestem cand ne ridicam singuri, cu o mana, precum Baronul Munchhausen, si ne asezam in asa fel incat norocul sa nu ne mai ocoleasca. Luam azi decizia de a vorbi cu seful despre ceea ce ne framanta, cautam sa intelegem ce fac altii mai bine sau pur si simplu diferit de merita mai mult, ne asumam in totalitate decizia asupra jobului urmator. Daca nu noi, atunci cine?

Lumea nu e neaparat egoista, pe doar prea grabita sa isi vada de treburile, de prioritatile sale, sa isi caute norocul.

Despre ce vorbim atunci cand vorbim despre cariera? Despre resurse, despre timp, despre performanta, despre sens, despre implinire, despre imagine?

Cum am ajuns sa vorbim despre cariera, de fapt? De ce nu mai este suficienta paradigma de gandire a parintilor nostri, locul de munca in care te duci 35 – 40 de ani, in fiecare zi? Ce e rau in a te duce la acelasi loc de munca 40 ani? In sine, nimic. Dar toate trebuie puse in context. Daca traim nu ca sa muncim, pentru ce traim?

Conceptul de cariera a devenit treptat un loc comun. Vorbim prea usor sau prea des despre el fara sa ne dam ragazul de a intelege de ce este important pentru noi. Si ca orice lucru despre care ajungem sa vorbim prea usor, in timp exista pericolul sa suprapunem ideii de cariera o suma de imagini sau inertii care aparent ne fac viata mai usoara.

Pentru ca nu am gasit sau nu m-a gasit un drum mai bun, vorbesc despre ceea ce fac ca despre… cariera. Pentru ca nu am stiut ce sa aleg sau au ales altii pentru mine, consider ca ceea ce fac este… cariera mea. Pentru ca imi este prea frica sa schimb ceva sau pentru ca am senzatia ca daca as renunta la “cariera” mea m-as simti ca atunci cand iti trage cineva presul de sub picioare, continui sa fac mereu acelasi lucru. In esenta, fac ceea ce de multe ori condamn in atitudinea parintilor mei… ma duc in fiecare dimineata la un loc de munca, fac aceleasi lucruri si la sfarsitul fiecarei zi rasuflu usurat ca nu a trebuit sa iau o decizie care sa imi traga presul de sub picioare.

Dar daca l-as trage, totusi? Daca mi-as da sansa sa vad ce ramane din cariera mea atunci cand scot din ea rutina si confortul, inertia si comoditatea?

Ce mai conteaza cariera atunci cand ti se ofera mai multi bani decat visai? Cariera, aspiratii, vise, dorinte, inclinatii… toate sunt volatile si nesemnificative. Pe cand banul…

Raspundem frumos cand suntem intrebati in interviu care sunt motivele pentru care ne dorim o schimbare. E mai nobil sa spui ca iti doresti o evolutie profesionala, o dezvoltare a cunostintelor si experientelor. E vulgar sa spui ca vrei bani.

Dar inevitabil tot la bani se ajunge… de cele mai multe ori. Banul tine de cald, de imagine, de putere. Banul te face lider, te pune sus, te leagana si alunga intrebarile despre sens si timp care trece. Banul are nebanuite virtuti terapeutice. Pretul e mic: 10 – 12 ore la birou, 7 zile pe saptamana, un ulcer sau o despresie cu greu tinuta in frau, capul plecat in fata incompetentei, o casa scumpa in care nu faci decat sa dormi, copii pe care ii faci si ii cresc altii. Dar ai bani. Ce mai conteaza?

Conteaza macar atunci cand vine criza. A ta sau a sistemului. Si daca vine criza, banii nu prea mai vin. Cum te re-asezi in fata acestei realitati? Care e cariera ta, de fapt? Iti poti permite luxul ca dupa cativa ani buni de munca in care ai facut doar… bani sa iti dai seama ca nu asta trebuia sa faci? Stii cat de ametitor e gandul asta?

Banul e volatil. Ca si virtutile sale terapeutice, de altfel. Mai cauta… raspunsul e pe acolo pe undeva.

Cine-i cel mai grozav manager din tara? Chiar daca le-am uitat, povestile copilariei ne mai bantuie inca. Poate pe undeva explica si anumite obisnuinte de comportament care ne fac sa ne simtim tare bine. Sau nu…

Venim la interviu, dupa ce am vorbit cu oglinda, si totul este clar din punctul nostru de vedere. Nu avem de ce sa explicam nimic. Daca persoana din fata noastra care pune intrebarile nu a inteles din prima clipa care este raspunsul la unica intrebare care conteaza (cea de sus…) inseamna ca nu are sens sa ne mai pierdem timpul sa discutam. Si plecam de la interviu fara sa fi castigat nimic. N-am aflat nimic despre un job care ar fi putut sa deschida o usa pe care pana atunci nu o observasem, n-am oferit si nu am primit nimic. Si totul din vina celuilalt. Oare?

Faptul ca am ajuns la un anumit moment in cariera in care toate caile par batatorite, banale, neinteresante nu este vina celui din fata noastra care pune intrebarile si nici a celor cu care lucram in fiecare zi la birou. Este vina oglinzii si a unui viciu de auto-cunoastere.

Oglinzile imbatranesc, se stie, imaginile ajung sa fie distorsionate. De unde si alegerile neinspirate, neinformate si adesea nefericite pe care le facem cand ne propunem sau impunem o schimbare.

Cum ar fi sa renuntam la oglinzi? Sa ascultam si sa raspundem, sa invatam sa intrebam si sa alegem stiind si nu doar imaginandu-ne lucruri despre reala sau presupusa noastra valoare.