Cred ca nici nu realizam cat de multe lucruri facem din cauza presiunii sociale. Ce mi se pare mai dificil de inteles este faptul ca sunt prea multe situatii in care deciziile de schimbare a traiectoriei de cariera, sau a angajatorului prezent, pot fi luate in functie de parerea altora.  Sau de cat de buna pare sa fie in ochii celorlati miscarea ta.

In urma cu aproape un an, am trait experienta interesanta a unei candidate care, nu parea sa aiba nici o motivatie pentru a face schimbarea. Si totusi isi dorea sa caute…. altceva. La intrebarile din ce in ce mai clare, raspunsurile ramaneau la fel de neclare.

Ce vrei sa faci? R: Cam acelasi lucru, doar intr-o organizatie mai interesanta, cu mai multe provocari.

Ce inseamna o organizatie mai interesanta? R: cu mai multe posibilitati de dezvoltare si provocari.

Ce intelegi prin provocari? R: mai multe proiecte interesante, posibilitatea de avansare.

Aici unde esti ai incercat sa cauti o posibilitate de avansare? R: nu chiar, n-am discutat cu nimeni, dar nici nu mi-a fost propusa.

Dar ai mentionat sau ai demonstrat cumva ca te-ar interesa? R: nu chiar.

Am cedat spre final si am intrebat direct. Nu inteleg, ce te determina de fapt sa te gandesti la o schimbare? Si a venit raspunsul….toata lumea din jurul meu s-a tot mutat dintr-un loc in altul, toti ma intreaba eu de ce nu schimb.

Daca stau stramb si incerc sa gandesc drept, as spune ca am trait sa vad si momentul in care ceilalti reprezinta sursa principala a motivatiei. Uneori ei par sa fie cei care ne ajuta sa traim, ei sunt cei ne fac sa ne mobilizam in fiecare zi pe drumul catre o companie unde nu imi place cum ma simt, dar are un nume puternic, facand un job pe care il urasc cu pasiune, dar suna bine si beneficiind de un pachet de beneficii din care nu folosesc nici jumatate, dar sunt invidiat de majoritatea prietenilor….

Sa avem doar grija ce ne dorim, s-ar putea sa obtinem si atunci, intrebati-i pe ceilalti cum iesiti din situatia asta. Probabil ei stiu mai bine….

Am auzit de multe ori comentarii legate de sfaturi care par de bun simt. Si pareau a fi mai putin valoroase de indata ce erau incadrate in aceasta categorie.  Bunul simt insa este rar, iar incadrarea in aceasta categorie cred ca este una innobilanta si nu dezonoranta.

In procesele de recrutare, sau in cele de cautare a unui nou loc de munca, se face mai mult decat oricand dovada existentei sau absentei bunului simt.  Din modul in care abordezi o persoana pe care nu o cunosti, modul in care raspunzi la un telefon neasteptat, cat de prompt esti cu ceea ce promiti ca vei trimite, cum te comporti la o prima intalnire, etc.

Un exemplu de sfat de “bun simt” care insa continua sa fie ignorat este emailul. Nu ma refer la textul acestuia, e prea lunga discutia si o voi relua separat,  ci la….denumirea acestuia. A primi un CV de la “blondul@yahoo.com” sau “fataserioasa2008@gmail.com” ar putea atrage atentia….si nu neaparat intr-o maniera constructiva.

Din pacate am inca ocazii de a ma minuna cum asemenea lucruri de “bun simt” continua sa fie ignorate.  Sau poate confirma absenta acestuia? Ar fi trist.

Un articol foarte interesant legat de potrivirea cu tipologia culturii unei organizatii. Concluzia finala e si mai interesanta. E suficienta oare evaluarea gradului de potrivire cu cultura organizatiei in deciziile de recrutare?

The Long and Short Of Culture Matching

Shared via AddThis

Cum scriam si intr-un post anterior, reactia imediata la restructurare este una strict emotionala.  In ultimii 10 ani am vazut multe persoane care au trecut prin acest calvar, unii dintre ei reusind sa iasa invingatori la scurt timp dupa decizie, pentru altii insa adaptarea fiind mai dificila.

Dialogul interior poate include afirmatii de genul: nu sunt bun de nimic, mi s-a parut ca sunt apreciat, ce vor spune colegii, ce vor spune ceilalti oameni din piata despre mine, ce va spune familia. Bun, poate trebuie sa ne punem si intrebarile astea, dar important este sa nu zabovim prea mult asupra lor si sa nu le lasam sa ne intunece imaginea de sine definitiv.

O abordare constructiva in general este concentrata mai mult pe viitor decat pe trecut.  Iata cativa pasi care pot ajuta:

– cum stau, care sunt resursele financiare de care dispun, cat timp am la dispozitie pentru gasirea unei solutii, care este scenariul cel mai pesimist, ce as putea face in continuare, care sunt resursele la care pot apela;

– ce alte optiuni am, ce alte oferte am mai primit sau despre ce alte oferte am mai auzit in ultimul timp, cum arata anunturile de joburi din piata;

– planul de actiune, care sunt contactele pe care le pot activa rapid, cand si cum le voi aborda, ce vreau sa fac mai departe,  cu cine voi vorbi pentru a-mi valida intelegerea situatiei, cum ma calmez si imi ocup timpul.

Poate parea simplist, insa solutiile cele mai bune de fapt sunt cele practice, cele mai la indemina. Asta nu inseamna ca sunt usoare, insa,  de multe ori,  o asemenea veste poate fi o oportunitate mascata sub forma unei crize.  Altfel, e posibil sa iti fi fost greu sa iei singur decizia schimbarii. Daca nu te poti bucura de asta, ar fi prea mult…, macar te poti uita inainte si nu peste umar inapoi.

Sunt zile in care e suficient sa te prezinti la birou si sa justifici pe alocuri, si numai daca esti presat, ca ai o zi proasta.  Atunci cand iti cauti un job, ai putea incerca aceeasi explicatie, de data asta justificandu-te in fata ta.  Si concluzia ar putea fi ca jobul ideal este mai departe cu cateva zile, saptamini, luni, sau…ar putea fi luat de altcineva, care avea o zi mai buna!

In majoritatea cazurilor totusi, , de care te ocupi doar atunci cand ai timp, sau cand te superi din cauza unei noi discutii in contradictoriu cu seful, cu colegii, sau cu un client suparat.  Iar rezultatele efortului de cautare sunt pe masura frustrarii pe care o acumulezi. Motivul principal: modul in care te ocupi de acest proiect personal.

A-ti activa reteaua de contacte intr-o maniera care sa aduca rezultate, cere timp. A-ti face planul de bataie, ce companii, in ce industrii, ce tipuri de pozitii, cere timp. A strange informatiile despre companie, post, a suna un prieten pentru mai multe informatii din interior, cere timp. A-ti crea un CV relevant si iesit din tiparele clasice, cere timp.  A scrie o scrisoare de intentie care sa explice de ce te-ai potrivi pentru un anumit post, cere timp.  Dar investitia asta de timp iti aduce satisfactie, te scuteste de frustrari auto-generate si este singura care iti poate aduce postul dorit.

Oricum e mai bine decat sa stau pe loc, ai putea spune.

Insa diferentele sunt mari. Motivatia de a face o schimbare a jobului poate fi oricare dintre cele doua: vreau sa plec cat mai repede din locul in care ma aflu, versus, vreau sa plec cat mai repede catre noul loc de munca.  Ceea ce face diferenta majora intre cele doua optiuni ramine insa gradul de risc, in prima varianta acesta este crescut semnificativ. Exceptie poate face insa situatia in care inteleg ca vreau sa plec cat mai repede si constientizez riscul la care ma expun. Cu alte cuvinte pot sa imi controlez bine reactiile emotionale si pot lua o decizie rationala.

De cele mai multe ori atunci cand decizi sa pleci cat mai repede din locul in care te afli, te concentrezi pe eliminarea situatiei care te streseaza. Riscul major este sa pierzi din vedere faptul ca nu ti-ai facut un plan vizavi de ceea ce cauti cu adevarat, eventual ti-ai facut doar un plan legat de ceea ce vrei sa eviti. Riscul? Cazi din lac in put! Iei prima oferta care pare acceptabila, ignori eventualele semnale de avertizare pe care le-ai fi putut vedea….daca nu erai prea concentrat sa rupi cat mai repede legatura cu locul de munca actual.  Dupa primele 1-2-3-6 luni, depinde cat tine euforia schimbarii, s-ar putea sa ai o surpriza….e usor mai bine, dar inca nu esti pe traiectoria de cariera pe care ti-ai fi dorit-o pentru tine. Si….reluam reteta anterioara.

Daca ai un dram de noroc ai putea fi ferit de toate astea. 

Intr-unul dintre articolele citite de curand, “I love my work”, se discuta despre impactul muncii asupra starii noastre de multumire generala.  Daca ne uitam la acelasi subiect din perspectiva opusa, am putea deduce ca lipsa muncii, lipsa presiunii puse de rezultatele asteptate de la tine,  poate aduce tensiune. Si de cele mai multe ori ea se manifesta prin stress, cel putin la fel de mare ca cel pe care il aveam cand eram la munca, prin indoiala de sine, prin senzatia de lipsa a scopului in viata, si lista poate continua.

Continuarea nu duce in alta parte decat catre si mai multa tensiune, catre o crestere falsa a presiunii pe care o pui singur pe gasirea unei solutii rapide. De cele mai multe ori, spirala aceasta de ganduri duce catre decizii proaste. Catre gasirea unui loc de munca doar pentru a scapa de aceasta presiune, care pare sa fie mai mare decat cea pusa de orice sef sau responsabilitati impuse de locul de munca.  Si de aici deciziile gresite, nu imi caut un loc de munca in care sa imi faca placere ce fac, iau insa prima varianta care pare sa ma scoata din aceasta tensiune.  Si la final, dupa ce tensiunea va fi trecut, dupa ce m-am acomodat in noul loc de munca si incep sa ma trezesc, imi dau seama ca ar trebui sa reincep cautarea, pentru ca nu sunt in locul potrivit.

Exista insa solutii pentru asta, nu toate functioneaza permanent, nu toate functioneaza pentru oricine, important este insa sa ne gandim cum putem elimina singuri tensiunea asta pentru a evita greselile.  Devenind constienti de riscurile pe care ni le asumam, sigur vom gasi solutii sa le evitam, sau macar sa reducem sansele de a gresi.  Macar sa ne propunem asta!

Unul dintre obiceiurile reluate in criza si uitate dupa, este legat de networking (intretinerea retelei de contacte). De aceea de multe ori, la reaparitia unei situatii similare, construim de la zero.  Motiv pentru care pare si greu, de fiecare data. Dar ce mi se pare interesant este ca totusi nu pare sa fie o experienta suficient de dureroasa incat sa ne determine sa ne schimbam un obicei prost. Acela de a scoate capul in lume doar cand avem nevoie de ceilalti, si a folosi tactica strutului, atunci cand ei au nevoie de noi.

Unul dintre principiile de baza care asigura functionarea buna a unei retele de contacte, este acela de a oferi inainte de a cere.  Functioneaza in oglinda. Iar daca baza, deschiderea noastra constanta spre a ajuta si oferi sprijin cat mai des posibil cand ne este solicitat, nu functioneaza, ar fi bine sa nu ne miram ca atunci cand cerem ajutorul, lumea nu pare sa fie la fel de deschisa precum ne-am astepta.

Daca tocmai v-ati schimbat jobul dupa cautari sigur nu usoare in aceasta perioada, probabil ca stiti despre ce vorbesc.  Decizia de a uita sau nu acest obicei, este personala, e adevarat. Vine insa cu toate consecintele la pachet!

E doar un job. Da, te poti uita la el si asa. Pierderile insa sunt mai mult ale tale decat ale companiei pentru care lucrezi. De ce? Pentru ca ei isi pot permite sa aiba mai multi angajati care sa considere munca doar un loc in care vin desi nu le face placere ceea ce fac. Pentru ei asta inseamna o productivitate mai scazuta, in loc de unul au nevoie de mai multi care sa produca aceleasi rezultate. S-ar putea sa nu ii coste chiar asa de mult.

Pentru tine insa, inseamna aproximativ 100.000 de ore din viata ta…Cam multe ca sa iti permiti sa le petreci intr-o stare de nemultumire. Suficient de multe incat sa iti afecteze chiar gradul de multumire fata de ceea ce se intimpla in general in viata ta. Te-ai gandit cat de multa energie iti consumi incercand sa faci fata frustrarilor legate de job? Cat de mult din aceasta energie o pierzi intr-o directie distructiva, in loc sa o folosesti facand ceea ce iti place, avand satisfactia rezultatelor tale, si..culmea, avand chiar recunoasterea valorii tale.  Pentru ca principala diferenta intre cei care au succes si cei care nu au succes, este ca pentru primii pare mai usor.

Poate pentru ca sunt intr-un job care le face placere, care nu pare doar un job?

A discuta nivelul de venit pe care il astepti pare sa fie de multe ori echivalentul cedarii puterii intr-o negociere.  Corect, daca piata ar fi structurata. Nefiind structurata, ne jucam de-a “Baba Oarba”, schimband rolurile, cand angajatorul cand candidatul. Spune tu, ba nu, spune tu primul, cat esti dispus sa oferi.

Calculul ar trebui sa fie unul simplu, nu doar de facut ci si de comunicat. Care este nivelul meu de trai in acest moment? Ce presupune costul vietii pentru mine? Sunt multumit de el? Daca da, asta e minimul.  Daca nu, cu cat as fi de fapt multumit?

Minimul reprezinta de fapt un nivel de venit care sa imi permita sa ma concentrez pe munca si nu pe solutii pentru plata facturilor. Multumit, aici definita e dificila si depinde de fiecare in parte.  Dar prespune sa te gandesti la asta, si sa intelegi de ce anume ai nevoie ca sa fii multumit, ce alte cursuri vrei poate sa iti platesti singur, ce alte planuri personale ai, cum estimezi ca se vor schimba acestea in perioada urmatoare. Trecem prin filtrul realitatii raspunsul asta si putem avea o concluzie de prezentat.

Oare cedam puterea cu adevarat intr-o negociere atunci cand spunem pretul? Cred ca nu, el functioneaza in special ca un termen de orientare. Imi poate spune cat de realist sunt eu cu privire la ceea ce pot face, imi poate spune cam in ce zona ar trebui sa se afle o oferta ca sa aiba mai mari sanse de acceptare, sau imi poate spune daca ne oprim aici. Si avem toti de castigat dintr-o asemenea abordare. Cu conditia sa ne schimbam modul in care ne uitam la ..putere!!