De cateva luni, LinkedIn si-a imbunatit platforma cu o noua optiune, respectiv aceea de a-ti defini ariile de expertiza si de a primi recomandarea persoanelor din reteaua de contacte pentru fiecare arie in parte. Am facut o actualizare a profilului in cateva zile dupa introducerea noii optiuni, au promovat-o suficient de intens la fiecare accesare a platformei, incat sa te determine sa iti adaugi ariile de expertiza.

Citeste continuarea

Am primit zilele trecute prin email de la un prieten o scrisoare de intentie.  Sugerez sa o vedeti ca pe o gluma, cum sper ca si este!

” Mă numesc într-un fel, nu că v-ar interesa prea tare cum mă cheamă pe mine, deși, dacă mă cheamă, eu mă duc.

Citeste continuarea

Citeam de curand un articol la Cristi despre joburile care au fost la mare cautare in 2012, pornind de la o analiza a anunturilor publicate pe Bestjobs. Pe scurt,  concluziile studiului sunt ca Bucurestiul a scazut ca numar de joburi, fata de Timisoara care a crescut. In ceea ce priveste domeniul care a oferit cele mai multe joburi in 2012, acesta a fost IT/Telecom.

Personal, daca iau in calcul atat proiectele de recrutare, cat si cursurile de recrutare derulate pentru companii, rezultatul este cumva in aceeasi directie: au crescut companiile si implicit joburile din zona de IT/Telecom, dar si zona de BPO (Business Process Outsourcing).

Ce se intrevede pentru 2013

Pentru 2013 previziunile sunt greu de facut si, sincer, cred ca oricine s-ar incumeta la o evaluare exacta pentru Romania risca destul de mult. Sunt mai degraba pareri si observatii pornind de la studii internationale, dar si de la discutii cu diversi parteneri sau colegi de breasla.

Cu cativa dintre ei, se intampla ca macar o data pe an sa bem o cafea impreuna si sa discutam “starea natiunii”, ce proiecte am mai avut, cum ne-a mers si ce probleme vedem in business-ul nostru.

Nu stiu cum procedeaza ceilalti, dar in ceea ce ma priveste, atunci cand vine vorba despre piata muncii in 2013, ideile pe care ma bazez in discutiile cu clientii si candidatii cu care avem proiecte de consiliere in derulare sunt urmatoarele:

1. Piata joburilor de management nu consider ca va creste anul acesta, ci se va pastra cel putin la fel de scazuta ca si in 2012. De altfel, 2013 Executive Search Industry Global Outlook Report confirma o perspectiva neutra a peste jumatate dintre cei chestionati, in timp ce doar 29% au astepari pozitive de la acest an!

2. India, Brazilia si China par sa fie tarile care vor adauga cele mai multe joburi in 2013, conform studiului publicat de CareerBuilder.  In acelasi timp, tarile din Europa par sa fie mai rezervate decat in 2012, daca e sa ne uitam la cifrele publicate de Manpower. Conform aceluiasi studiu, asteptarile pentru Romania par sa fie pozitive, insa senzatia mea este ca sunt optimiste. Doar 36% dintre top CEO’s sunt convinsi de potentialul de crestere al business-urilor lor in 2013, in timp ce 52% dintre acestia considera ca anul acesta nu va aduce nici o modificare fata de cel anterior.

3. Tendintele in HR pentru acest an cred ca vor duce spre o implicare si mai mare in Social Media, continuand eforturile de recrutare directa si de creare de comunitati de talente, ceea ce justifica mai multe posturi in zona de HR in urmatorii ani. S-ar putea insa ca in Romania aceasta tendinta sa intarzie cu cativa ani, in ultimii ani posturile din zona de HR cred ca au fost destul de vitregite, ca si cele din marketing.

4. Vor continua restructurarile, am avut deja cateva discutii cu companii pentru a oferi servicii de outplacement (consiliere in cariera pentru angajatii restructurati). In egala masura,  cred ca vom continua sa vedem candidati seniori care vor renunta de buna voie la joburi, atat datorita presiunii foarte mari, cat si a unei lipse de perspectiva in companiile in care isi desfasoara activitatea acum.

Cred ca ne asteapta un an la fel de greu ca 2012, in care numarul proiectelor va fi redus, gradul lor de dificultate destul de mare, iar networking-ul intens va fi critic pentru gasirea unor oportunitati de job. La fel de necesara consider si o abordare flexibila, deschiderea spre a discuta colaborari in lipsa unor oferte de job clasice, colaborari care se pot transforma in oferte ferme dupa atingerea unor indicatori de performanta agreati de la inceput.

Eu prefer sa fiu pregatita pentru efort si munca sustinuta, iar realitatea sa ma contrazica ulterior. Insa cred ca daca ne stabilim asteptarile realist si facem eforturi sa invatam sa facem lucrurile diferit, avem doar de castigat!

Vad din ce in ce mai des ghiduri de genul – cele mai importante 10 greseli/sfaturi/idei/gadgeturi “pentru corporatisti”. Unele sunt amuzante, dar am senzatia unei exagerari voite, care imi lasa un gust amar. Poate este “la moda”. Oricum mi se pare o moda destul de periculoasa, avand in vedere ca tine de ceva timp.

Bogdana scria de curand un articol foarte util in care m-am regasit. Si, pentru ca este un subiect pe care il aveam in minte de ceva timp, as vrea sa mai adaug cate ceva la argumentele aduse de ea.

Ma deranjeaza cand aud oameni jenati cumva in fata mea cand isi descriu experienta si activitatea actuala, aproape scuzandu-se ca sunt inca corporatisti, ca n-au curajul de a incepe pe cont propriu. Nu toata lumea poate sau trebuie sa inceapa o activitate pe cont propriu, precum nu toata lumea din corporatii trebuie sa fie intr-un job pe care il uraste. Stiu nenumarate situatii si oameni care sunt foarte incantati de ceea ce fac, care ii dezvolta si trateaza corect pe ceilalti, dar care joaca rolul cu tot ceea ce presupune adaptarea intr-o organizatie mare, cu roluri, proceduri, procese.

Nu neg ca exista si oameni care poate s-au luat prea in serios. Valabil insa si pentru freelanceri sau “patroni”. Ar insemna sa fim de acord ca toti cei care sunt pe cont propriu au in ei samanta unor tirani, asteptand doar sa se dezvolte businessul suficient de mult pentru a-si da in vileag adevarata fata. Sau ca toti cei care sunt antreprenori sau proprietari de business au obisnuinta de a-i trage in piept pe ceilalti sau de a face afaceri necinstite. Cum nu toti cei care lucreaza pe cont propriu sunt feriti de patronajul unui propriu ego supra inflat sau al unei inabilitati de a lucra cu adevarat in echipa.

Ce m-a deranjat insa cel mai tare este faptul ca am auzit de foarte multe ori aceste argumente anti-corporatisti venind de la freelanceri sau antreprenori tineri care… LUCREAZA cu marile corporatii. Mi se pare foarte stramb sa vorbesc constant si public de rau mana care ma hraneste. Sa o vad echilibrat da, are si plusuri si minusuri. Dar sa o critic, desi este principala mea sursa de venit, doar ca banii nu sunt livrati in contul de salarii, ci in contul de firma, deja mi se pare o ipocrizie prea mare.

Cred ca ar merita sa ne acordam mai mult credit unii altora. Poate asa nu ne vom mai mira de ce sunt situatii in care sunt refuzate ofertele noastre, chiar daca aparent au conditii calitative si financiare mai bune decat unele venite de la firme cu mai mare renume. Si in felul acesta lasam si corporatistii sa decida singuri, pe pielea lor, cand si daca este momentul sa renunte la beneficiile locului aparent caldut pentru a intra in lumea antreprenoriatului. Nu toti suntem o apa si un pamant si asta e foarte bine!

Disclaimer: nu am lucrat niciodata intr-o corporatie, desi am lucrat intr-o organizatie internationala inainte de a-mi incepe activitatea pe cont propriu. Partenerii de business au fost insa in 90% din cazuri companii multinationale, corporatii, cu care am colaborat si colaborez foarte bine!

Daca stau sa ma uit la numarul articolelor pe care le-am publicat in 2012, s-ar putea zice ca nu am fost prea activa. Insa, realitatea este fix pe dos, tocmai volumul foarte mare de munca de anul trecut nu mi-a lasat prea mult timp pentru scris. Am preferat sa ma concentrez pe ceea ce ma ajuta sa imi alimentez visele. Toate trec prin stomac. Vise si emotii in egala masura, iar lectia asta legata de statul cu capul in nori, dar cu picioarele bine infipte in pamant, am trait-o din nou foarte intens in 2012.

In majoritatea cazurilor reactionez mai bine la frica. Dar nu la frica de a face, ci la cea de a nu face ceva. Si mai ales la frica de mine, cea de peste cativa ani. Din aceeasi frica, imi si notez lucrurile care ma bucura. Mi-e teama sa nu fiu coplesita de valul de negativism sau teama care blocheaza…

Am avut de repetat niste lectii de viata si am primit niste examene noi. Sper ca le-am trecut cu bine, insa probabil nu voi sti asta decat peste cativa ani. Le rezum mai jos, poate sunt si altora de folos.

1. Nu avem dreptul sa ne lasam coplesiti de frica. Sa ne miscam din cauza ei da, dar blocajele nu fac bine nimanui. Ne fac rau noua si celor din jurul nostru care s-ar putea baza pe noi mai mult decat ne asteptam sau banuim.

2. Abia in momentul in care pare ca nu exista solutii apar cele mai bune idei. Pentru ca adrenalina ne ajuta sa gandim diferit, iar faptul ca pare sa nu mai avem nimic de facut poate sa stimuleze mai mult decat ne imaginam creativitatea.

3. Valorile ne sunt testate constant. Acum cativa ani am inceput sa fiu atenta la cei pe care ii las aproape de mine si de visele mele. Nu cred ca am timp de risipit, iar 2012 m-a testat din nou.  Cat de fidela imi sunt promisiunii de a separa “graul de neghina” si de a nu mai semna cecuri in alb? Am evoluat, cu siguranta, dar procesul va continua si in 2013.

4. Prietenii sunt cea mai buna investitie pe care am facut-o vreodata in viata. Culmea este ca probabil n-am investit atat de mult in relatiile cu ei pe cat am investit in directii care meritau mult mai putin atentia mea. Dar am norocul de a avea alaturi niste oameni minunati, care au fost in nenumarate randuri sursele mele de energie, de entuziasm, de incredere prin felul in care cred in mine, si ma ajuta sa cresc constant.

5. “Cu cat muncesc mai mult cu atat am mai mult noroc”, nu-i asa? Am fost cu pedala de acceleratie apasata aproape tot anul, cateva evenimente, clienti, cursuri livrate, parteneriate noi, intr-o frenezie continua. Nu am stat sa ma uit in urma prea mult la nereusite, desi au fost cateva, ci am apasat pedala si mai tare cand acestea apareau. Si abordarea asta m-a dus inainte, asa ca probabil o voi repeta si in 2013. Cat despre cat de activ va fi 2013, daca il evaluez doar dupa primele saptamini cred ca stiu raspunsul.

Anul trecut imi doream puterea de accepta lucrurile care nu pot fi schimbate si de a face diferenta intre luptele care merita si pot fi duse si cele unde succesul e deghizat in capitulare. Din fericire am avut-o!

Mi-am dorit sa pot merge fara sa simt nevoia de a controla ceea ce oricum avem doar iluzia ca putem controla si aici cred ca am facut cel mai mare salt! Walk proud a fost motto-ul meu in 2012, insa in 2013 imi doresc doar sa ma pot bucura de drum, m-a dus exact unde trebuia pina acum!

In urma cu cateva luni deja:-) v-am rugat sa ma ajutati cu cateva pareri despre influenta pe care o are interviul cu managerul asupra deciziei de a va angaja intr-o companie. Intre timp s-au derulat cateva sesiuni de training de recrutare, cu echipe de manageri, sesiuni in care am discutat comentariile voastre foarte utile.

Am promis atunci ca voi reveni cu punctele lor de vedere, ca sa putem avea si celalalt unghi din care se vad lucrurile. De multe ori le-am auzit dupa interviuri, sau in discutii cu clientii, insa cred ca a le pune negru pe alb, unul in fata celuilalt poate fi de folos ambelor parti.

CANDIDATII

Pe scurt, preluand din comentariile voastre, iata ce este important pentru un candidat, ce i-ar placea sa vada in interviul cu managerul direct:

– o buna cunoastere a CVului si nu sa-l rasfoiasca in timpul interviului;

– sa sublinieze si ce ii displace nu numai aspectele pe care le apreciaza intr-o colaborare;

– sa evite limbajul de lemn (sinergie, efort cross-departamental);

– sa remarce o pregatire corespunzatoare inaintea interviului, reflectata prin numarul si calitatea intrebarilor puse in interviu;

– sa nu creeze senzatia ca evalueaza riscul de a angaja un potential inlocuitor al sau:-)

– congruenta intre valorile organizatiei pe care o reprezinta si ale sale personale, sa creada in directia catre care se indreapta compania si despre care ii povesteste candidatului;

– demonstratia respectului fata de oamenii cu care lucreaza, care se poate face prin maniera in care ofera feedback, isi respecta termenele limita propuse chiar de el, modul in care se comporta cu angajatii actuali in prezenta candidatului, etc;

Am discutat intens pe marginea lor in curs, cele mai dezbatute fiind feedback-ul dupa interviu, pregatirea interviului si planul de interviu, dar si modul in care ma prezint si imi prezint organizatia si departamentul. Sunt sigura ca se va vedea curand o abordare diferita:-)

MANAGERII

Haideti insa sa ne uitam si la perspectiva managerilor, care sunt motivele pentru care ei ar refuza un candidat la interviu:

– comportament preponderent arogant si agresiv;

– atitudine individualista si atotstiutoare, supra-incredere in sine;

– o persoana caruia trebuie sa-i smulg raspunsurile si nu imi ofera exemple concrete suficiente pentru a-l putea evalua;

– nu raspunde la subiect, ci ofera raspunsuri foarte vagi in legatura cu experienta pe care o are, munca in echipa;

– candidatul care nu ia serios interviul, raspunde vag si dezinteresat la intrebari sau are o atitudine prea glumeata;

– neconcordanta in raspunsuri; prezenta unor neadevaruri in CV sau in cadrul discutiei cu candidatul (de ex a scris in CV ca a absolvit cursul X dar verificand acest lucru cu institutia care acorda atestarea se dovedeste ca persoana nu a participat sau absolvit cursul);

– impolitetea in comunicare si gesturi, impertinenta, incalcarea unor reguli elementare de bun simt ; un nivel de bun simt sub o anumita limita ce ar putea dauna intregii echipe;

– pune prea mult prêt de imagine / pretiozitate;

– schimba actualul loc de munca numai din motive financiare. Riscul ar fi sa procedeze la fel si la noi, si cum la noi perioada de acomodare este de minim 6 luni, este o investitie din partea noastra care nu renteaza ;  persoana care a spus sus si tare ca el pleaca pentru bani si ca daca  cineva ii ofera mai mult nu sta pe ganduri sa plece mai departe;

– observ din interviu ca nu este motivat atunci cand ii prezint jobul pt care recrutez;

– lipsa (avansata) de interes sau seriozitate vis-à-vis de procesul de recrutare;

– persoanele care pe masura ce avanseaza in discutie, si isi intra in atitudinea naturala, incep sa-ti taie cuvintele sau sa nu asculte pana la capat ce vrei sa intrebi considerand ca n-au nevoie de toate detaliile si stiu ei ce sa-ti transmita.

Pentru toate exista cu siguranta o explicatie si argumente, de ambele parti.  Zilele acestea vom discuta putin mai in detaliu despre ce si cum formeaza reputatia si prima impresie, in tabara:-),  la Social Media Snow Camp.

Pina atunci insa, important este insa sa intelegem cum se vad lucrurile de fiecare parte a baricadei. Doar asa vom reusi sa imbunatatim abordarea, si de o parte si de cealalta. Pentru ca in recrutare, mai mult decat oricand, este valabila zicala:“It doesn’t matter what you think, it matters what they think”.

Sa speram la cat mai multe ganduri de bine:-)

Azi nu am nici un sfat de cariera. Si nici unul de viata. Am doar o nevoie, poate egoista, de a-mi pune pe hartie gandurile care s-au aglomerat atat de tare in ultimul timp ca se cer exprimate. Egoista pentru ca le scriu ca sa nu uit eu. Daca cineva poate invata ceva din asta, e deja un bonus:-)

Mi se pare ca sunt atat de multe momentele in care ne uitam prin viata si n-o mai vedem, incat, in primul rand pentru mine, vreau sa imortalizez momente. Ma ajuta sa imi amintesc de ele atunci cand ma indoiesc ca s-au intamplat.

Zilele imi curg tare repede in ultimele luni, unii prieteni ar spune ca asa a fost mereu, dar nu mi-am dat eu seama:-)  Si in valtoarea asta, de intalniri, oameni, rasarit si apus, somn sau munca atunci cand ar trebui sa dorm, mi se pare ca uit nepermis de multe momente de bine, sau foarte bine, sau de fericire. Mici, pentru ca din asta e formata fericirea, din mici momente. Din clipe in care iti e bine cu tot ce e in jurul tau. Si iti e bine cu tine in primul rand, ceea ce face sa fie bine si cu oricine ar fi in jurul tau.

Sunt ani de zile de cand ma preocupa si citesc despre subiectul asta, cum definim si cum ajungem la mult dorita stare de fericire. Stiu ca porneste de la chimie, si ca oricat ne-am stradui, exista un procent de fericire care ne e dat fiecaruia dintre noi. Un procent care depinde in mare masura de chimia organismului nostru, de ce mancam, de reactiile chimice din organism.

Dar depinde, in si mai mare masura, de modul in care ne uitam la ceea ce vedem. Studiile spun:-) ca orice schimbare in mediul extern noua ne poate determina o schimbare temporara a perceptiei fericirii, de maxim 6 luni, dupa care revenim la starea initiala de fericire. Cea cu care ne-am obisnuit sa traim. Probabil m-am obisnuit sa vad paharul plin, sau poate sunt ajutata in demersul asta.

Starea mea de fericire este alimentata constant de oamenii din jurul meu. Nu depinde, dar este ajutata de ceea ce vad in ei. Iar acum, nevoia de a pune pe hartie a venit tot de la ei. Am primit deja cateva cadouri de Craciun, care sunt infinit mai mari decat valoarea lor in bani. 

Pe scurt, asta ma ajuta pe mine acum sa vad paharul plin si ma face sa cred ca mai are loc sa se umple:

– o prietena care si-a amintit ca i-am admirat un accesoriu acum cateva luni, mi l-a adus in dar saptaminile trecute. De fiecare data cand ma uit la el, am un zambet larg pe fata;

– un prieten care mi-a facut o surpriza si a trimis de departe, printr-un intermediar, un cadou de suflet, insotit de textul de mai jos;

– prietenii care suna doar sa vada ce fac:-) si se intampla suficient de des incat sa imi dau seama ca ar merita sa fac si eu asta mai mult decat o fac acum;

– oameni cu care discut la un moment dat si ne revedem peste 3-4-5 luni si imi spun “ai avut dreptate, sa iti spun cat de mult si in bine s-au schimbat lucrurile pentru mine”. Asa cum mi s-a intamplat in seara asta:-)

– prieteni dragi mie care ma intreaba “ne vedem de Sarbatori, da?”;

– prieteni in a caror casa ma simt cu adevarat ca acasa. De fiecare data;

– prietenii cu care ma aud poate o data la cateva luni, dar ,de fiecare data cand reluam discutia, ma simt ca si cum am incheiat-o acum cateva minute;

– oameni care imi spun “anul acesta, unul dintre castigurile mele cele mai mari au fost cativa oameni speciali pe care i-am primit in viata, esti unul dintre ei”;

– prieteni care nu dorm noaptea de grija ca as fi putut interpreta gresit afirmatiile sau cererile lor;

– colegele mele care se bucura la gandul ca imi pot da o veste buna;

Sigur lista e mai lunga. Dar acum, am simtit nevoia sa le scriu pentru ca nu vreau sa le uit! Si pentru ca cred ca sunt momente pe care e pacat sa le uitam. Pentru ca daca le uitam…riscam sa nu le mai vedem. Si ele vor continua sa apara, iar noi vom continua sa le ignoram. Nu vreau sa risc asta!

In proiectele de consiliere in cariera aud des comentarii legate de motivele pentru care o persoana isi doreste sa paraseasca un job sau cele pentru care cineva decide sa aleaga o companie ca viitor angajator sau nu.

In proiectele de recrutare vad uneori situatii in care nu suntem constienti de impactul pe care il au actiunile noastre asupra deciziei candidatilor intervievati de a accepta viitoarea oferta a companiei.

Din fericire, exista inca si mai multe situatii in care lucrurile se desfasoara asa cum ar trebui si proiectele se finalizeaza cu succes. Altfel nu mi-as permite sa aloc timp unui articol:-)

In saptaminile urmatoare voi avea cateva grupe de manageri care vor participa la cursul de Recrutare, fiind constienti de impactul major pe care il are abordarea lor in recrutarea oamenilor cu care isi vor atinge ulterior obiectivele de business agreate.

Nu as vrea sa ma bazez exclusiv pe impresiile stranse de mine, asa ca va rog sa ma ajutati sa facem o lista a lucrurilor care va atrag atentia si va pot influenta decizia de angajare, dupa un interviu cu un manager direct. Nu ne referim la interviurile cu un recruiter sau un reprezentant al departamentului de HR, ci la intalnirea cu managerul cu care urmeaza sa lucrati.

Ideea mi-a venit de la infograficul de mai jos, care subliniaza inca o data importanta imaginii de angajator si influenta procesului de recrutare asupra atractivitatii angajatorului.

Daca reusim sa crestem gradul de constientizare al fiecarei parti implicate in procesul de recrutare (candidat si angajator) cred ca sunt ceva sanse sa ajutam ca lucrurile sa mearga mai simplu. Ar fi multe de zis si din perspectiva cealalta, cum se vede atitudinea unui candidat, care este perceptia managerilor, asa ca promit ca voi reveni si cu cateva idei “calde”, dupa derularea acestor sesiuni de training!

Care este experienta voastra?

Martie 2012, Timisoara Business Days, cina de networking. Ziua fusese placuta dar intensa, cina se anunta la fel, ne prezentasem fiecare dintre noi, incepuse o degustare de vin. Prietena mea Ana, imi impartasea impresiile de peste zi… cand au inceput sa cante. Noroc ca era ea langa mine, m-a inteles cand am rugat-o sa ma scuze, dar nu ma mai puteam concentra asupra discutiei, incepuse o muzica care ma fura de acolo cu totul. M-am ridicat de la masa si m-am dus sa vad de unde se aude. Si am ramas in fata lor pina la finalul concertului. Nu mai auzeam conversatiile din jurul meu.

Se spune ca te indragostesti atunci cand te astepti mai putin. Asa mi s-a intamplat si mie, dar cum mi se intampla frecvent, ma indragostesc de idei, de stari, de oameni, de vise…de muzica.

Am mai trait un sentiment similar la Erisma, dupa una din zilele de curs de teatru cu dragii nostri dascali Oana Pelea si Marian Popescu. Ceasul arata finalul zilei, dar noua nu ne dadea inima ghes sa “parasim incinta”:-). Nu stiam decat ca mai voiam acolo, impreuna, stand fata in fata cu noi in oglinzile pe care tocmai ne ajutasera sa le facem mai clare. Si atunci am plecat catre casa, cu senzatia ca cineva a facut o incizie deloc dureroasa, dar care m-a lasat cu sufletul dezordonat la vedere. Ca atunci cand te-ai schimbat in graba si toate sunt insirate prin camera. Am simtit apoi nevoia sa ma plimb pe strazi cu muzica data tare in masina, atat cat sa nu mai existe nimic altceva, doar eu si muzica aceea, sa apuc sa imi fac in graba putina ordine, cat sa pot trece macar la ziua urmatoare.

Am plecat de la cina de networking din Timisoara cu o inregistrare si cu amintirea unei discutii foarte placute cu Teo, cel care facuse pianul sa ma vrajeasca. Am ascultat-o non-stop pentru urmatoarele zile. Duminica seara i-am revazut in Bucuresti si am plecat cu o senzatie, pe care as vrea sa o pastrez cat mai mult. Si cand nu voi reusi singura, ascult ceea ce va invit si pe voi sa ascultati, si stiu ca sunt inapoi acolo. Acolo unde te vezi, te asculti, te vindeci si simti ca totul e asa cum ar trebui sa fie.

Despre concertele lui Teo, care traieste alaturi de pianul lui de 24 de ani, puteti sa mai aflati de pe pagina de Facebook –  Piano Events. Eu am gasit in Teo si  Raluca (prietena lui care il ajuta cu tot ce inseamna organizarea evenimentelor), niste oameni alaturi de care m-am simtit acasa si pe care parca ii stiu de-o viata. La fel ca si muzica lui.

M-am bucurat ca duminica au fost cativa oameni care au avut incredere sa mearga pe mana mea si sa-l primeasca pe Teo si muzica lui alaturi de ei, si le multumesc tuturor: Ruxa, Anne Marie, Pyuric, Vlad, Miruna, Ancuta, Andreeea.

Multumesc, Teo. Anne Marie a spus tare frumos “Teo Milea – coloana sonora a vietii fiecaruia”. Ai dreptate, Anne!

Unul dintre clientii cu care lucrez de cativa ani, o agentie de publicitate full service, cu un portofoliu generos construit in peste 15 ani de prezenta pe piata, isi doreste sa angajeze un Client Service Director.

Obiectivul principal al acestui post va fi acela de a coordona activitatea echipei de Account Managers & Account Executives pentru derularea proiectelor agreate cu clientii. Implicarea sa in atragerea clientilor presupune prezenta la intalniri sau prezentari alaturi de Managing Partner, responsabilitatea principala revenindu-i acestuia din urma.

Candidatul ideal a derulat cateva campanii complexe ca si responsabil de client, a participat cu succes la pitchuri si a avut rezultate foarte bune in managementul echipelor cu care a colaborat. Experienta anterioara intr-o organizatie care pune foarte mult accent pe consolidarea relatiei cu clientii (tip farmer) reprezinta un avantaj.

Citeste continuarea