De curand, am citit despre existenta unei noi noi tehnici de selectie de personal in piata considerata cea mai democratica din lume, cea de peste Ocean: verificarea conturilor de Facebook sau Twitter la angajare. Practica pare sa fi devenit ceva comun acolo, in timp ce la noi, lucrurile sunt inca la inceput. Si eu consider de inteles si chiar de mare utilitate in procesul de recrutare verificarea informatiilor prezente pe LinkedIn, dar ma intreb cum si in ce directie ar putea evolua sau duce dezvoltarea retelelor sociale.

Am avut de mult ori discutii legate de oportunitatea verificarii unor asemenea informatii si, mai ales, de calitatea informatiilor adunate pe fiecare dintre platformele de socializare. In acest moment, reteaua pe care o recomand cu toata increderea este LinkedIn. Si asta, din mai multe motive: pentru ca este, in esenta, o retea profesionala, pentru ca CV-urile online au mai multe informatii decat CV-ul clasic, pentru ca apar in plus recomandarile, iar persoanele care ma leaga de un anumit candidat ar putea deveni, mai devreme sau mai tarziu, in procesul de recrutare, niste furnizoare de referinte. LinkedIn mai are un avantaj: in lipsa unei posibilitati reale de verificare a istoriei profesionale (background check), sunt mai putine sanse sa nu se descopere minciuna intr-un asemenea spatiu virtual public decat intr-un CV trimis prin email.

Citeste continuarea

Vineri seara, ora 18.15, in parc. Cei patru copii tocmai gasisera varianta ideala de joaca, dupa ce oscilasera intre cateva optiuni: cataratul in copac. M-am asezat bucuroasa pe o banca din apropiere, gustand din linistea momentului. Prilej sa  analizez cate iesisera bine peste zi, avand in vedere ritmul alert in care se desfasurase totul. Ratasem de putin mai toate intalnirile, imi luasem copila de la scoala din nou intr-o fuga, iar acum, urmau doua ore de liniste pana la programul de seara, previzibil. Aveam totul sub control:-) Asta pana cand a sunat telefonul: “Hei, ce faci? Nu vii la teatru?“. Gata cu linistea mea… pfff, nu e bine: “Nu, nu pot, abia am ajuns cu copilul in parc, mi-ar fi greu sa o iau de la joaca acum. Ramane pe alta data, multumesc mult pentru invitatie, sa ma anunti data viitoare cand jucati din nou spectacolul, vreau neaparat sa il vad.” Il stiam de anul trecut, il ratasem in Festival, dar voiam sa-l vad pentru ca subiectul ma interesa, fiind vorba despre metodele de selectie folosite in recrutare.

Citeste continuarea

Mi s-a parut intotdeauna un demers dificil sa revin la starea si emotiile de copil. Poate si pentru ca am uitat sa ma joc… Cu ceva vreme in urma, mi s-a parut chiar ca e mai bine sa  renunt la un obicei in care rationalul joaca un rol mai putin important. In ultimii ani, insa, de cand am cel mai stabil job din lume:-), cel de mama, am facut exercitiul acesta mai des si cu o placere mereu mai mare.

Imi amintesc si acum cat de mare si de frumoasa imi parea cladirea Circului, locul acela in care se intamplau minuni, la adapostul unei cupole imense. Treceam des pe langa  constructia in forma de ciuperca si, de fiecare data, incercam sa imi imaginez ce se intampla inauntru, cum se repeta, unde stau animalele, ce viata duc oamenii care lucreaza acolo si cat de multa joaca este in munca lor. Au trecut anii si tonul intrebarilor mele a devenit din ce in ce mai serios: oare cum o fi sa te joci cu viata ta in fiecare zi? M-am gandit mereu la „circari” cu o admiratie amestecata cu frica de ceva ce nu puteam cuprinde, nu puteam intelege.

Citeste continuarea

Cand m-am inscris la liceul in care preda mama mea deja de multi ani de zile, singurele lucuri la care ma puteam gandi erau ca elevii nemultumiti de relatia cu ea vor rasfrange nemultumirea asta asupra mea. Imi povestea de la scoala, ii stiam pe o parte dintre ei, dar undeva acolo adanc in mine statea ascunsa o temere ca poate asa se vede de la ea, totul frumos. Din fericire avea dreptate, atunci, acum si de nenumarate ori dupa aceea. Mi-a fost mult timp teama sa ii prezint prietenii sau prietenele mele pentru ca stiam ca dupa 5-10 minute de interactiune stie deja cum vor reactiona si ma va avertiza cu cine am de-a face. Si a avut invariabil dreptate. Probabil ca o viata petrecuta in invatamant isi spune cuvantul atunci cand esti o “diriga” cu har. Altfel nu-mi pot explica faptul ca dupa ani de zile de cand s-a pensionat, profa de mate si “diriga” primeste inca la fiecare Craciun o trupa de 10-15-20 fosti elevi care vin sa o colinde si sa stea de vorba cu ea.
De mult timp m-am uitat in jur si am inceput sa apreciez relatia speciala pe care o am cu mama mea. E mai putin comun decat ma asteptam sa te ridice pe picioarele tale in viata un om care spune si acum “Te rog sa ai grija sa iti fie bine, sa fii fericita. Sa nu uiti ca nu traieste nimeni in locul tau. Eu te sustin orice ai decide sa faci”. O iubesc, si i-o spun cat de des pot, aici si acum din nou, pentru ca este parte din ceea ce sunt.

Citeste continuarea

Au trecut deja 2 ani de cand spuneam asta si cand indrazneam sa ma desprind de mine cea veche si sa incep o noua activitate dupa aproape 16 ani petrecuti in aceeasi companie. Doi ani in care am trecut gradual prin frica ca nu ma voi descurca, prin discutii interminabile cu mine despre ce voi face daca, scenarii fataliste si indrazneala de a visa frumos, prin evaluari si selectari succesive ale celor pentru care conta cine sunt eu in egala masura cu cat contau ei pentru mine.

Jean Houston spunea la un moment dat tare frumos ca anestezia simturilor are si efectul de a te face sa nu percepi durerea dar si pe acela de a nu te mai putea bucura de lucrurile bune care iti ies in cale. Am simtit pe pielea mea si pastrez in suflet fiecare pas facut, si ma bucur de gandul asta si de multele lectii pe care le-am invatat in acest interval. Aveam senzatia ca am ajuns la maturitate si inainte de perioada asta, acum stiu ca subiectul nu ma mai preocupa:-) si ca a fi “in teren” m-a ajutat enorm sa percep lumea si oamenii din jur.

Citeste continuarea

Din categoria “amintiri din copilarie”, mai ales ca imi place sa pastrez diverse lucruri care sa mi le tina vii (probabil de frica lectiilor care s-ar putea repeta), am regasit cateva dintre notitele, anunturile de angajari de prin anii 1996 – 1997, atunci cand lucram in recrutare. Mi s-a parut interesant sa imi amintesc primele faxuri trimise pe hartie termosensibila, ale caror texte se stergeau dupa o perioada, telefoanele la care raspundeam celor care aplicau la un job, scrisorile venite “pe adresa redactiei”:-) care contineau CV-uri scrise uneori de mana si poze care mai de care mai interesante.

Citeste continuarea

Spuneam si intr-un articol anterior ca ar fi util daca am ne-am gandi mai mult la vanzari, uneori mult hulite. Spun asta pentru ca cred ca o minte structurata in acest fel cred ca poate gasi solutii care sa fie de folos mai ales in perioadele mai putin roz. De curand citeam la Doru un articol foarte pertinent legat de greselile pe care le-a remarcat la cei care aplica pentru un job, greseli din pacate frecvente si despre care se scrie mult si de mult timp deja. Si totusi, greselile se repeta.

Citeste continuarea

Sunt deja cativa ani de cand speram ca lucrurile vor fi mai bine in anul urmator. Desi inca imi pastrez convingerea ca va fi asa, sunt sigura ca schimbarile in bine vor fi putine si vor aparea la intervale atat de mari de timp incat vor fi aproape imperceptibile. Intr-una dintre serile trecute depanam niste amintiri, iar discutia a pornit de la faptul ca un distribuitor se plangea ca nivelul de vanzari din ianuarie 2012 este similar cu cel din ianuarie 1994. Si am revenit putin in timp, la perioada 1994 – 1997 care n-a fost una usoara pentru nimeni, cu un nivel al somajului greu digerabil (11% in 1994), inflatie foarte mare, iar putinele companii straine existente in Romania, la momentul respectiv, aveau mari dificultati in a pastra prognozele, chiar si pentru urmatoarele 6 luni din cauza fluctuatiilor mari ale cursului valutar.

Citeste continuarea

Acum 2 ani, primeam de la Dragos Roua o leapsa, legata de cele 100 de lucruri pe care le-am realizat in 2009. Mihai a raspuns mai repede decat mine, mie mi-a fost foarte greu sa scriu ceva atat de personal. Nici acum nu imi este mai usor:-(, insa exercitiile astea am constatat ca ma ajuta sa fiu mai clara in primul rand fata de mine si sa tin minte toate momentele care m-au facut sa mi se para soare afara chiar atunci cand vremea dorea sa ma contrazica.

Anul trecut n-am reusit sa imi fac analiza completa a ceea ce am trait pe parcursul lui, cel putin nu in forma unui post pe blog. Concluziile mi le-am cristalizat singura, ca in fiecare an de altfel, de multi deja. Cred ca o analiza de final de an te poate ajuta sa intelegi cat de departe ai ajuns, pentru ca mintea si memoria tind sa ne pacaleasca lasandu-ne sa uitam lucruri, momente, oameni, care n-ar merita sa fie uitati.

Cand ma gandesc insa la 2011, mi se pare nepoliticos fata de el sa il las neobservat. In primul rand pentru mine, pentru ca as vrea sa am un sprijin impotriva uitarii, insa si pentru ca lectiile lui cred ca nu trebuie uitate, altfel, risc sa le retraiesc la fel (un fel de “Ziua Cartitei”).

Citeste continuarea

Se intampla des sa se aglomereze atat de mult temele despre care as vrea sa scriu incat alegerea devine dificila. Daca mai adaugam la asta si faptul ca tot exercitiul scrierii pe blog este unul pe care inca il deprind, aveti imaginea completa:-)

Subiectele care mi-au atras atentia in ultima perioada au fost legate mult de cariera, continui cursurile de Career Coaching, asta este explicatia. De curand am vazut descris conceptul de “Career Resilience”, asupra caruia spuneam ca voi reveni. Una dintre definitiile lui este “the ability to adapt to changing circumstances, even when the circumstances are discouraging or disruptive”.

De aceea mi s-a parut un subiect de actualitate in perioada aceasta plina de schimbari a modului in care ne raportam la cariera, la cautarea de job sau relatia pe care o avem cu angajatorii.

Citeste continuarea