De multe ori am auzit discutii despre inexistenta discriminarii pe piata muncii din USA si chiar a unei reglementari in acest sens –  Equal Empoyment Opportunity Act. Din povestile bazate pe experienta multor prieteni sau candidati care si-au cautat de lucru pe piata de peste ocean am ajuns la concluzia ca nediscriminarea in angajare este un ideal, iar in practica, in forme mai putin vizibile si atacabile legal, exista un grad de subiectivism, ca peste tot in lume.

Mi-au atras insa atentia de curand cifrele unui studiu legat de discriminarea la angajare, care confirma ca in acest moment in USA un procent de 82% dintre cei care recruteaza trateaza diferit aplicatiile venite de la candidati care nu sunt angajati in acest moment. Mai mult decat atat, se pare ca peste 150 de anunturi de angajare afiseaza clar cerinta de a “nu aplica daca nu sunteti angajat in acest moment”.

Citeste continuarea

In ultimul timp am primit destul de multe cereri de a scrie recomandari pentru persoane cu care am colaborat sau lucrat, majoritatea prin intermediul LinkedIn. Ieri Andra Zaharia, gandindu-se la evenimentul de saptamina viitoare, se intreba cum motivezi oamenii sa te recomande. Pentru ca subiectul este destul de generos am promis un raspuns intr-un articol.

In primul rand cred ca premisa nu este una corecta, nu poti “motiva” pe cineva sa te recomande. Ceea ce faci insa si modul in care colaborati sau interactionati ar putea justifica o asemenea recomandare, fara a putea fi influentata de un singur fapt/actiune ci mai degraba de un stil perceput in decursul acesti colaborari.

Citeste continuarea

Mi-a luat ceva timp sa ma adun dupa cateva zile de program intens #dinromania alaturi de gasca saritoare🙂 Poate din cauza exercitiilor despre care a scris mai bine Sorin, sau din cauza vizitei la Herghelia de Lipitani, sau a petrecerii cu surprize frumoase, sau a tuturor deopotriva.

Exercitiile de dimineata ne-au ajutat sa traim sanatos cu siguranta, inca ma intreb daca nu asta a fost obiectivul de fapt, sa ne trimita acasa satui de distractie:-). Dupa cateva zile de program intens, dupa amiaza libera parea ciudata, motiv pentru care, intr-un stil pur Pavlovian, ne-am luat singuri portia de vizite pentru a descoperi zona.

Citeste continuarea

Zilele astea am avut o problema nu in a scrie, ci mai degraba in a-mi alege subiectele si a scurta textele care s-au intins si pe 3 pagini:-). Nu scriu foarte des, dar si cand scriu…mai ales cu atat de multe subiecte la indemana. Probabil asta se intampla cand iti place cum ti se aseaza ziua in fata, cu surprize placute si cu oameni pe care ii descoperi cu placere.

Azi a fost ziua Sibiului, care a inceput intr-un peisaj superb la Muzeul Astra, total refacut si asezat intr-o zona de padure, in mijlocul careia troneaza Lacul Dumbrava in care se oglideau dimineata copacii aramii. Stiu ca incepe sa sune a compunere de scoala, dar nu stiu cum altfel sa va descriu ce am vazut, se vede ca mi-am pierdut exercitiul. Cred ca imaginile de mai jos, al caror autor este Sorin ( a doua oara cand trebuie sa ii multumesc in excursia asta:-) vorbesc mai frumos decat mine despre ce rasfat am avut azi.

Citeste continuarea

Din nou in Timisoara ieri, desi vizitasem hotelul inca din primavera, parea unul nou, avand in vedere renovarea care nu m-a lasat sa dorm la ultima vizita. Daca tot eram in orasul cel frumos si insorit in dimineata asta, am facut o scurta plimbare prin fata Operei, cat sa verificam existent porumbeilor acolo si in afara intervalelor in care turistii traverseaza piata:-) . Ne-am indreptat apoi spre Piata Unirii, unde am avut parte de o scurta prezentare a locului din partea unei reprezentante a Muzeului de Arta care ne-a facut in felul asta frumoasa asteptarea deschiderii acestuia (adica ora 10.00). Am avut insa la ce ne concentra, avand in vedere frumusetea tuturor cladirilor din Piata Unirii si istoria diferita a fiecarei laturi.

Nu am ratat Muzeul de Arta, gazduit de un fost palat care se pare ca este o varianta mai mica si mai batrana cu aproximativ 10 ani fata de Palatul Bruckenthal din Sibiu. Primul comentariu legat de palat a fost pe marginea modului in care s-a facut renovarea acestuia, usa fiind inca zona care a ramas nerenovata din cauza lipsei specialistitilor de restaurare piatra:-)

Povestea locului si a oamenilor

Constructia palatului a durat 20 de ani, 1750-1774, iar restaurarea acestuia 30, dupa ce cladirea a fost renovata defectuos ceea ce a determinat pierderea unei mari parti de fresca. Daca adaugam la asta faptul ca a gazduit in anii 60 si Facultatea de Agronomie, are sens durata foarte mare a renovarii acestuia.

Primele sali au cuprins expozitia Corneliu Baba, a carui istorie este una suficient de controversata incat a generat comentarii si in randul celor 20 de vizitatori din trupa Redescopera Romania. Cateva dintre povestile picante sau poate mai putin cunoscute unor consumatori amatori de arta, sau chiar mai putin decat amatori, au inclus povestea realizarii portretului lui Mihail Sadoveanu, ceea ce a permis accesul artistului la un rol de professor in cadrul Academiei de Arta. De altfel inteleg ca in ciuda controverselor legate de implicarea politica, intre aspectele de apreciat in activitatea acestuia a fost chiar capacitatea de a si transmite mai departe si de a-i dezvolta pe ceilalti, nu numai de a crea. O alta poveste este cea a portretelor lui Tudor Arghezi si a sotiei actestuia, fiind prieteni de familie, precum si cea a lui George Enescu, cu care se alfa de asemenea intr-o relatie de prietenie. De altfel portretul realizat pentru George Enescu parea chiar si pentru noi suficient de cunoscut, fiind emblema Festivalului Enescu din Bucuresti.

Un alt portret cu “poveste” este cel al actritei Lucia Sturdza Bulandra, a carei frumusete palita la o varsta inaintata a determinat-o pe aceasta sa ii solicite artistului o “imblanzire” a rezultatului final. Din cauza refuzului acestuia din urma, ale carui opere tind spre sublinierea realismului si au un aer mai degraba sumbru, a solicitat pozitionarea semnaturii autorului in dreapta sus, temandu-se de faptul ca semnatura “Baba” la baza acestuia ar putea fi asociata cu imaginea sa.

Celelalte sectiuni ale muzeului au inclus Arta decorativa, unde am ramas cu gandul la o piesa din secventa ambientala Biedermeier, un secretaire pe care mi-ar fi placut sa il am:-)

Am continuat cu saloanele pictorilor italieni, flamanzi si olandezi, am trecut prin saloanele dedicate artei baroce si am incheiat vizita in muzeu in zona de arta contemporana. Ne-a mirat pe multi dintre noi de ce senzatia pe care o avem este de o rezonanta scazuta cu operele contemporane, care, din explicatia doamnei Claudia Mandi (Muzeograf si plastician) face apel mai mult la ratiune si analiza/interpretare rationala a mesajului decat emotionala.

Din nou pentru mine s-a confirmat parerea de ieri, ca exista o categorie de oameni care sunt cumva sub nivelul de “radar” perceput in lumea afacerilor din Bucuresti, respectiv oameni implicati in activitati artistice, curatori sau muzeografi, pentru care munca si pasiunea naturala pentru un anumit subiect nu sunt sub semnul intrebarii ci o premisa de la care pornesc in desfasurarea activitatii lor. Si doamna Mandi este in primul rand artist plastic, in timp ce activitatea inceputa acum 5 ani ca muzeograf o ajuta sa ramana aproape de mediul artistic.

Conace si castele

A urmat o vizita neplanificata la Domeniul de la Savarsin, care se alfa pe traseul nostru spre Deva. Din fericire am avut parte de povesti frumoase din partea oamenilor locului, inclusiv unul dintre angajatii care administreaza domeniul. In afara faptului ca a tinut sa ne mentioneze faptul ca in judet se afla cel mai mare numar de conace si castele din Europa, ne-a povestit putin istoria conacului. De altfel, tocmai veneam dupa o scurta plimbare pe dealul care pastreaza ruinele cetatii Soimos, o mica incursiune in natura care ne-a bucurat cu niste peisaje superbe.

Restaurarea acestuia se pare ca se face doar folosind produse si echipe locale, desi asta creeaza oarece dificultati din cauza inexistentei la nivel local a tuturor tipurilor de produse pe care le vizeaza o asemenea renovare. In acest moment Castelul de la Savarsin este o resedinta privata, care nu va fi deschisa publicului in totalitate, insa se estimeaza ca in urmatorii 2 ani sa poata fi vizitata o zona de gradina, cateva dependinte, se planuieste construirea unei cafenele si chiar si a unor spatii de cazare care insa este posibil sa fie dedicate mai degraba echipelor de restaurare decat turistilor. Partea turistica insa pare care va beneficia de o expozitie a tuturor masinilor de epoca detinute de familia Regala, ceea ce deja a atras planuri de calatorie in zona pentru cativa dintre colegii de echipa:-).

Continuam cu Sibiul, o alta frumusete de oras pe care il voi revedea in afara FITS-ului.

Alte povesti ale excursiei le gasiti aici. Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.

Cred ca sunt mai bine de 10 ani de cand n-am mai calatorit prin tara doar de dragul de a descoperi peisaje si locuri. O parte din cele vazute le mai vizitasem, pe altele cred ca le-am vazut dar nu sunt sigura, motiv pentru care m-am bucurat de “recunoasterea” lor:-). In categoria din urma s-au incadrat cei peste 100 de km de traseu pe malul Dunarii, inclusiv zona Cazanelor si Clisura, care m-au dus rapid cu gandul la modul in care se face turism in zone similare desi mult mai mici vazute in Italia sau Spania.

Numitorul comun al calatoriilor mele par sa fie oamenii, prin prezenta sau impactul absentei lor alaturi de mine, cred ca reactiile legate de ei sunt cel mai des resimtite in toate incursiunile mele prin tara sau in afara ei. Azi am avut ocazia sa descopar pasiunea unora dintre ei pentru ceea ce fac intr-o maniera in care nu ma asteptam si mai ales in niste domenii cu care nu am prea des de-a face (de exemplu: oamenii care lucreaza in muzee).

Prima surpriza a venit din discutia cu colega de masina, pentru care fotografia este un hobby (si a careia ii apartine cadrul de mai jos). Am descoperit ca nu este singura,  o alta membra apropiata a familiei ei este de multi ani restaurator de textile intr-un muzeu, fiind o meserie aleasa din pasiune si pentru care se pregateste in continuare mergand la diverse specializari in fiecare an pentru a ramane la curent cu noile tehnologii. Eram cumva avertizati din povestile ei ca este posibil ca o parte din muzeele pe care vrem sa le vizitam este posibil sa fie in renovari (majoritatea cu finantare europeana), cum de altfel a si fost cazul in Drobeta Turnu Severin.

Portile de Fier

Daca nu stiati, v-as spune eu ce am aflat in vizita de azi despre cea mai mare centrala hidroelectrica de pe Dunare. Este singura hidrocentrala din Romania care poate fi vizitata, primind anual peste 10.000 de turisti. Vizita presupune o mica zona expozitionala care reda si istoria locului. Am vazut inclusiv imagini si povesti despre insula Ada Kaleh(imaginea alaturata prezinta un interior de casa de pe aceasta insula), care a fost inundata la crearea barajului si constructia hidrocentralei. Istoria nescrisa spunea ca atunci cand apa este foarte scazuta se poate vedea inca turla bisericii de pe insula, insa ne-am lamurit ieri ca povestea asta face parte strict din folcolrul popular, turla bisericii a fost daramata in momentul darii in functiune a hidrocentralei.

Trecerea printre exponate si povestile locului este menita sa te tina interesat pe drumul catre liftul cu care am coborat 20 m pentru a ajunge in sala turbinelor. Turbine care sunt 6 la numar, la fel de multe precum si in partea sarbeasca a hidrocentralei, aparate de un perete subtire de 30 m sus, pornind de la 80 de m la baza.

Pareau mai infricosatoare cifrele decat peretele:-) dar informatia asta ne-a linistit cand am constatat trepidatia continua din zona aceea, cauzata de cele 3 turbine active in timpul vizitei noastre. Poze n-am avut voie sa facem acolo jos la turbine, avand in vedere faptul ca vorbim despre un obiectiv de interes national responsabil pentru aprox.15% din necesarul de energie al tarii, si aprox.50% din energia hidraulica produsa in Romania.

Dansele, turbinele, trebuie tratate cu mare respect si din cauza dimensiunilor aparte:-), sub ceea ce vedeam noi se afla un ax de peste 20 de m adancime, care preia un debit de 800 m3/secunda care cade de la peste 30 de m, cantaresc 3680 de tone fiecare, iar revizia, sau “analizele medicale anuale” dureaza fix 12 luni.

Povestile oamenilor

Toate povestile de mai sus nu le-am aflat de la un inginer, ci de la un  absolvent al facultatii de istorie:-). Doamna Mariana Draghia – Muzeograf, a fost cea care ne-a primit, lucreaza de peste 20 de ani in hidrocentrala si pe fata ii puteai citi bucuria de a avea in fata oameni care sunt atat de interesati de informatiile oferite.  N-am rezistat tentatiei de a mai pune cateva intrebari si asa am aflat ca desi in 1990 a crezut ca nu va rezista mai mult de 6 luni in noul post, se afla inca acolo. Multi dintre cei cateva sute de angajati care asigura programul non stop al hidrocentralei sunt la fel ca dansa de foarte mult timp aici si la fel de pasionati de ceea ce fac.

Am plecat catre Timisoara cu gandul ca daca toti cei care lucreaza in asemenea locuri sunt la fel de pasionati de ceea ce fac, cu siguranta pot dormi linistita:-).

Redescoperă România care este un proiect Petrom, realizat impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman, povestile editiilor anterioare le puteti vedea aici.

Septembrie a trecut pe langa mine cu viteza. Se pare ca la fel va trece si Octombrie si deja discutiile legate de Craciun, desi pareau la un moment dat foarte indepartate, incep sa capete sens. Dar nu despre trecerea timpului as vrea sa va spun, pentru ca el trece oricum si fara sa vorbim despre el. Ci despre ceea ce s-a intamplat in perioada asta si se va mai intampla in perioada urmatoare. Despre ceea ce stiu ca se va intampla, pe restul le primim oricum cu bratele deschise:-)

Septembrie a insemnat cateva proiecte de recrutare care au inceput chiar la final de vacanta si s-au continuat pe parcursul lunii, si clienti noi cu care am inceput colaborarea pe proiecte de Career sau Executive Coaching. Caci acestea sunt preocuparile mele majore in timpul pe care il petrec offline. Insa tot in septembrie am avut si o serie de evenimente la care am avut bucuria de a participa!

Am inceput cu Webstock, unde am prezentat rezultatele unui prim studiu de salarizare pentru oamenii din Social Media, realizat impreuna cu Evensys si Cristi Manafu. Rezultatele lui s-ar putea sa fie surprinzatoare pentru multi, au generat ceva comentarii pe care le anticipam, insa miza cea ma importanta mi s-a parut posibilitatea de a vedea niste tendinte intr-un domeniu care este atat de la inceput in Romania, dar cu siguranta nu va mai fi asa in 2-3 ani de acum inainte.

Stiu ce inseamna riscurile de a primi raspunsurile doar din partea celor care castiga banii respectivi, nu din partea companiilor care le platesc acele salarii, insa din punctul nostru de vedere obiectivul a fost atins, la nivel de tendinte am inteles care este directia, iar numarul de persoane care au participat la chestionar ne-a facut o idee despre cat de multi angajati exista in aceasta industrie pentru moment. Va fi interesant de vazut care va fi comparatia datelor peste cativa ani de zile.

20 de ani, succesul unui campion olimpic

Am continuat cu o vizita la Brasov Business Days, unde am avut atat o prezentare cat si un workshop in care am moderat o discutie despre succes si definitia lui. Recunosc ca misiunea nu mi-a fost deloc usoara mai ales in partea a doua, de moderare a workshopului, in care i-am avut invitati si pe Teodor Frolu (DC Communication) si pe Ivan Patzaichin (Rowmania). Pe ambii ii vazusem si la Webstock cu cateva saptamini in urma, insa ideea de a vorbi despre succes alaturi de un OM care a fost campion olimpic timp de 20 de ani mi s-a parut coplesitoare.

Orice alta incercare de definire a succesului decat cea venita de la un om de o asemenea modestie si cu asemenea rezultate mi s-ar fi parut desueta. Din fericire, am reusit sa avem o discutie suficient de interactiva, iar intrebarile din sala ne-au ajutat mult sa cristalizam cateva idei, multe din ele gravitand in jurul ambitiei, sensului personal si bunului simt. A fost o onoare pentru mine, nu sunt cuvinte mari, ci mici pentru a descrie importanta unui asemenea model de viata in ochii nostrii ai tuturor.

Redescopera Romania – un proiect de suflet

Octombrie a venit cu o invitatie aparte, de a participa intr-un proiect pe care il urmaresc si apreciez de mult timp, Redescoperă România care este un proiect Petrom, realizat impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman, povestile editiilor anterioare le puteti vedea aici. Multi dintre cei care ma cunosc stiu ca proiectul pe care mi-as dori sa il pot lansa la un moment dat este legat de intoarcerea romanilor acasa, si ca, de fiecare data cand am ocazia, incerc sa ajut cu consiliere sau contacte, atat de mult cat pot pe cei care s-au decis sa revina in tara.

Nu vreau sa conving pe nimeni ca asta e pasul normal, desi continui sa dau argumente pentru asta, dar am incercat sa imi conving prietenii sa nu plece, uneori fara succes. Cred ca a vedea Romania cea nedescoperita din cauza infrastructurii sau a setei de a cunoaste alte meleaguri, este o imagine de care toti avem nevoie din cand in cand pentru a ne aminti de noi si radacinile noastre.

Fac parte dintre romanii care nu se tem sa spuna ca sunt romani atunci cand sunt intrebata asta in calatoriile din strainatate, ba chiar sunt bucuroasa ca le-as putea demonstra altora ca Romania inseamna mai mult decat stirile sumbre de la televizor . Am trait momente placute, dar si momente penibile, am calatorit destul de mult si in Romania (poate nu suficient) si in afara ei, ca sa consider ca fiecare dintre noi este dator catre sine sa isi accepte si inteleaga originile, iar daca nu ii plac, sa faca mai mult cu asta decat sa se planga de lucurile care nu ii convin.

Un alt gand este acela al descoperirii Romaniei din afara Bucurestiului, in care traiesc oameni cu adevarat pasionati de ceea ce fac sau strans legati de locul in care s-au nascut si crescut,  pe care astept cu mare drag sa ii descopar pe parcursul celor 5 zile de excursie.

Nu in ultimul rand, pentru mine este o bucurie sa particip la un proiect in care au fost implicati exclusiv oameni din mediul online, mediu din care inca imi este greu sa ma consider parte, desi sunt activa pe retelele sociale din momentul lansarii PortalHR, acum 2 ani. Dupa 17 ani de recrutare, probabil imi va mai lua inca 2-3 ani sa ma simt ca acasa si aici, insa ma bucur mult la gandul ca sunt alaturi de oameni care promoveaza asemenea proiecte si care sunt mai dispusi sa isi asume critica publica pentru valorile in care cred decat alte medii cu care am interactionat. Despre ce inseamna pentru mine mediul asta, intr-o alta poveste, insa pina atunci sper sa redescoperim impreuna saptamina aceasta oamenii si locurile din Romania care ne-ar putea ajuta pe mai multi sa nu mai ezitam cand raspundem la intrebarea “Where are you from?”.

Avand in vedere cresterea numarului si tipurilor de posturi in zona de Social Media, prin intermediul PortalHR si Evensys, ne-am propus sa facem o prima analiza a pentru Romania, a posturilor nou aparute, tipurilor de responsabilitati tipice, titulaturi si nivele de compensatie aferente acestora.

Cu siguranta titulaturile si structurile posturilor se vor schimba, vor deveni mai complexe in decursul anilor, cum s-a intamplat de altfel si pe pietele mai dezvoltate, insa cred ca deja vorbim de cativa ani in Romania despre o categorie noua de activitati, derulate in interiorul sau exteriorul organizatiei care au generat o nevoie de specialisti pe aceasta nisa. Daca ne uitam la evolutia canalelor de Social Media in Romania cred ca cifrele sunt relevante pentru a confirma tendinta, comparati doar 2010–2011.

Sondajul se adreseaza exclusiv profesionistilor ale caror responsabilitati includ cel putin o activitate legata de social media in compania sau agentia in care activeaza.

Datele colectate in urma sondajului sunt confidentiale, iar rezultatele oficiale vor fi prezentate in premiera la Webstock 2011, pe 23 septembrie 2011. La cererea participantilor, rezultatele pot fi trimise catre acestia la adresele de email furnizate.

Daca activitatea ta profesionala sau a colegilor/prietenilor tai presupune si responsabilitati in social media te invit sa participi sau sa le recomanzi participarea la acest studiu.

Sper ca aceasta prima imagine sa ne fie de folos tuturor, fie ca vorbim despre candidati sau potentiali angajatori, sa intelegem mai bine care este nivelul tipic de experienta in aceasta piata si mai ales care sunt asteptarile realiste vizavi de responsabilitati/rezultate sau pachete de compensare.

Am deja 18 luni de cand am pornit marea aventura a antreprenoriatului. In momentul in care am decis asta incepusem sa constat ca relatia mea cu timpul este duala, a  trecut destul de mult, dar nu mai pare sa fie suficient nici inaintea mea. Gandul ca ma voi privi in oglinda peste 5 ani, stiind ca am ingropat adanc in comoditate dorinta de a-mi schimba povestea pe care mi-o spun despre mine, m-a coplesit.

Concluzia de pina acum este ca este cel mai accelerat proces de dezvoltare personala prin care am trecut, as indrazni sa spun ca este comparabil ritmul cu cel in care am simtit ca te dezvolti atunci cand faci coaching. (CANI – Continuous and Neverending Improvement)

In zilele bune ma intreb o data pe zi ce fac eu de fapt aici, incotro ma indrept oare, iar in zilele proaste ma cert cu gandul asta la fiecare 2-3 ore. Iar abilitatea pe care am exersat-o cel mai mult in perioada asta a fost aceea de a-mi reduce fricile la tacere, chiar si una temporara, pentru a-mi putea vedea de drumul pe care il construiesc pe masura ce trec zilele.

Am primit in perioada asta fiecare telefon ca pe un cadou, fiecare client sau prieten care m-a sunat sa ma intrebe ce fac,  sa imi ceara sfatul sau sa ma implice in proiecte a fost un CADOU personal, iar starea asta n-o pot descrie suficient de bine in cuvinte. Imi doresc doar sa o pot pastra la fel indiferent de locul unde voi ajunge si modul in care se va aseza drumul meu.

Nu-mi permit sa imi fie frica, acum sau in viitor, si am declarat-o dusmanul meu cel mai mare, alaturi de orice demers care poate duce la diminuarea increderii in mine. Pina acum sunt cele mai mari exercitii pe care le-am facut cu mine si pe masura ce le continui imi dau seama cat mai am de invatat.

Asta poate explica reactiile mele mai putin tipice pentru ceea ce credeam sau cine paream ca sunt inainte, atentia la informatiile pe care le las sa ma influenteze si la oamenii pe care ii las aproape de visele mele. Cred ca cea mai mare responsabilitate pe care o avem fata de noi este aceea de a ne proteja visele, iar piedicile pe care le avem in indeplinirea lor sunt menite sa ne testeze de fapt dorinta reala de a le atinge, ne pregatesc sa le implinim de fapt.

Partea cea mai frumoasa a drumului este insa senzatia ca, in ciuda discomforturilor temporare, am revenit acasa, la mine. Acolo unde stiu ca singura persoana care trebuie sa decida cu adevarat pasii urmatori sunt eu, singura dificultate fiind aceea de a testa permanent ce vreau si ce simt fata de lucrurile care imi ies in cale si a decide pasii urmatori dupa aceasta discutie cu mine.

Surpriza placuta a noului drum sunt OAMENII pe care I-am descoperit pe parcurs, avand aceleasi temeri, in registre diferite poate, dar purtand aceeasi lupta cu sine in fiecare zi. Sunt mai impreuna cu ceilalti decat am fost vreodata, iar modul in care ma conectez cu cei din jur trece mult peste superficialitatea raporturilor sociale, am primit o multime de prieteni noi si de ferestre deschise catre adevarurile aceleea profunde ale multora dintre ei.

Gandul ca decid in fiecare zi pe ce pot sa imi “pierd” timpul, care sunt lucrurile pe care VREAU sa le fac chiar daca nu am un argument concret pentru acesta dorinta, ma umple de energia de care am nevoie pentru a continua exercitiul. Iar faptul ca imi dau voie mie si universului sa nu am argumente pentru toate mi-a adus pina acum mai multe surprize placute decat imi imaginam. Coincidentele care sunt parte din noul meu drum cred sunt cele mai frumoase cadouri si confirmari ca drumul acesta este al meu atat de frumos!

“When you change the way you look at things, the things you look at change.” – Wayne Dyer

De curand discutam intr-o sesiune de coaching despre modul in care ne dezvoltam relatiile cu cei din jur si cat de dificil pare sa fie sa fim nevoiti sa lucram cu oameni a caror atitudine ne displace. Mergand putin pe firul ideii, am explorat intai diferentele intre relatiile de business si cele personale, criteriile dupa care ne alegem oamenii de care ne inconjuram in fiecare situatie fiind totusi diferite fundamental. Am trecut mai departe la motivele care ne determina sa ne dorim dezvoltarea sau intretinerea unor asemenea relatii, fie ca vorbim despre obiective de business, fie ca ne dam seama ca in lipsa acestora rezultatele noastre nu sunt multumitoare.

Dar elementul cel mai important al discutiei a fost revelatia faptului ca un comportament agresiv nu este neaparat determinat de o siguranta de sine prea mare, ci tocmai de opusul acesteia. Daca e sa ne gandim la persoanele cele mai echilibrate cu sine pe care le cunoastem, si sa ne gandim la insasi definitia sigurantei de sine, ecuatia nu include demonstratii de forta in exterior, dar nici situatii in care sa accepti demonstratiile altora in defavoarea ta. Presupune mai degraba un nivel sanatos de asertivitate, un univers interior suficient de bogat incat sa poata oferi resurse si altora si o motivare intrinseca care gaseste placere doar in concursurile cu sine si nu neaparat cu ceilalti.

Poate merita din cand in cand sa ne intrebam, cat de des intram in lupte care nu ne sunt necesare, motivate de o judecata gresita a celor din jur? Cum am putea aborda diferit asemenea colegi/colaboratori stiind ca la nivel profund nevoia este una de confirmare permanenta?