Reinventarea…de sine

Fac ceea ce este potrivit pentru mine sau ar trebui sa schimb directia? Este o intrebare frecventa in mintea profesionistului senior, care a petrecut deja 10 ani intr-o cariera si o profesie pe care le-a ales mai degraba conjunctural.

Revine foarte des in discutiile pe care le am in ultima perioada si recunosc nevoia de a vorbi si a valida indoielile:-), dar mai ales nevoia de a intelege ca un asemenea proces este de durata, si nu e ca o boala care “trece” dupa cateva luni daca ii aplici tratamentul potrivit.

Ce fac gresit de nu gasesc solutia? E normal sa dureze asa de mult? Mai tii minte ca vorbeam despre asta acum un an? Cum pot explora alte optiuni? Cum imi raspund la aceasta intrebare? Pornesc pe calea infricosatoare a chestionarii proprii si a cautarii altui drum?

Perspectiva poate fi terifianta, ar insemna sa constat ca nu sunt in directia potrivita, dar nici nu stiu care ar fi aceea, sa accept faptul ca urmeaza o perioada neclara in care imi voi pune la bataie toata vointa pentru a ma tine pe linia de plutire, fara sa stiu daca aceasta calatorie nu ma va aduce la loc in acelasi punct.

Persoanele aflate in apropierea noastra, cercul de cunoscuti, nu ne pot ajuta. Propria lor rezistenta la schimbare, inclusiv schimbarea noastra, este inca o piedica in calea propriei reinventari.

Iar reinventarea este una mai profunda decat pare, este o cautare a unei povesti despre sine, care sa capete sens in primul rand in ochii nostrii, pentru ca apoi sa aiba sens si pentru cei din jurul nostru.

Invatam cine suntem doar pe terenul de lupta, nu pe margine si nu doar privind inspre sine. Doar incercand noi activitati, intrand in noi cercuri, gasind modele si ajustandu-ne povestea despre sine pe masura ce o spunem celorlalti. Totul se intampla in actiune, atunci cand reusim sa iesim din mintea noastra si sa actionam.

N-am spus suficient de des cat de utila este lectura cartii Herminiei Ibarra – Working Identity. Trecand printr-o tranzitie majora si vazand tranzitiile celor din jurul meu, mi-am dat seama citind-o cat de multa dreptate are si cat de multe similitudini exista in modul in care reactionam in schimbare.

Etapele au fost aceleasi, pentru mine, pentru altii si pentru multi dintre cei descrisi in carte:

– auto analiza dusa pina la paralizie (analysis paralysis);

– indoiala de sine;

– temerea de a confrunta lumea de afara;

– inceputul timid de a pasi in afara zonei cunoscute;

– explicatiile oferite celor din jur care nu intelegeau incotro si concret cum;

– placerea de a intalni oameni noi si care gandesc diferit;

– increderea ca exista o cale si ca pornind cu pasi mici pe o directie care se ajusteaza in timp ce mergi vei gasi drumul in care te regasesti;

– descoperirea celor care au trecut prin etape similare si care au pasit deja intr-o noua viata.

In etapele astea te simti ca in ochiul uraganului, insa dupa aceea se arata soarele. Doar ca tinde sa fie pretentios, se arata doar daca ai avut curajul sa infrunti furtuna. Tu ce pasi ai facut de la gand la actiune?

Tweet

Tags: analiza, cariera, decizii, parerea celorlalti, schimbare