Tag: decizii

December 3rd, 2009 comenteaza 12 comentarii

connection conceptAm primit de curand sugestia de a scrie si despre sau pentru cei care lucreaza in afara Romaniei. Si trebuie sa recunosc ca subiectul este pe cat de tentant, pe atat de controversat. Exista Romani care lucreaza in companii multinationale, pe care acestea i-au trimis sa lucreze in diverse sedii ale acestora din Europa sau mai departe, si care vor sa se intoarca acasa. Exista si Romani care au emigrat, si care isi doresc o reintoarcere, desi sunt adaptati in mediul in care traiesc si lucreaza.


Probabil va veti intreba de ce s-ar intoarce. Am doar cateva exemple, este posibil ca in aceste categorii sa se regaseasca si unii dintre cei care mi-au sugerat acest subiect:

– decizia de intoarcere a fost legata de familie

– decizia de intoarcere este legata de dorinta de a contribui cu ceva la ceea ce se intampla in tara

– decizia de intoarcere nu este luata inca, dar este investigata ca potentiala optiune de a reveni mai aproape de familie si prieteni.


Am avut bucuria sa cunosc cativa romani care au decis sa se intoarca pentru a contribui cu ceva la modul in care se dezvolta lucrurile in Romania.  Unul dintre exemplele pozitive este legat de o persoana care a ales chiar sa lucreze ca prim job intr-o companie de stat, doar pentru ca a considerat ca poate ajuta chiar si acolo. Din pacate decizia s-a dovedit gresita, insa a fost mai simplu sa faca schimbarea din Romania decat de la distanta. Am vazut insa si situatia in care adaptarea a fost dificila, si datorita mediului social si greutatilor intampinate in rezolvarea unor probleme simple, administrative, dar si din cauza stilului de management autohton, in unele situatii mult diferit de stilul cu care s-au obisnuit in afara tarii!

Mai bine sa ii intrebam pe ei:

Ce va determina sa va intoarceti in tara?

Care sunt cele mai mari problemele legate de expatriere si repatriere?

Daca sunteti in afara Romaniei si va doriti o intoarcere in tara, ce va ingrijoreaza cel mai mult?

November 26th, 2009 comenteaza 2 comentarii

Volle Kraft voraus

Caut job, ceea ce inseamna ca am un job…acela de a cauta. Cred ca nu poate fi subliniat suficient de mult acest lucru, cautarea unui job este o ocupatie care iti poate solicita 5-6 ore pe zi, daca iti si doresti sa gasesti un job.

In partea I am trecut putin prin cativa pasi care sunt de bifat pe lista cautatorului profesionist de joburi. Apoi am continuat cu explicatii vizavi de ordinea acestora si pregatirea CV-ului. A venit momentul sa ne gandim si la modalitatea in care putem selecta oportunitatile care sunt de interes pentru noi si decide ce tip de job cautam.

Primul element care trebuie luat in calcul este cat de tare AM NEVOIE, sau IMI DORESC un job. In ultima perioada, necesitatea de a avea un job devine mai importanta decat dorinta, mai ales pentru cei pe care criza i-a prins intr-un moment destul de delicat din punctul de vedere al finantelor personale.

As privi un pic lucrurile din perspectiva experientelor catorva candidati, care au facut greseli, nu fatale, dar suficient de dureroase incat sa-si fi invatat lectia pentru viitor. Poate evaluand riscurile, re-evaluati ce inseamna acea NEVOIE de job, si daca urgenta/disperarea sunt chiar atat de mari, sau de fapt vedeti realitatea intr-o lumina mai neagra decat este cazul.

Accept si un salariu mai mic…

Este admirabil, insa mesajul transmis este unul de disperare. Daca chiar sunteti disperat, poate fi o solutie, insa este bine sa va ganditi ca este o solutie cu care sa puteti trai macar 1 an de zile din momentul schimbarii. Riscul de a primi eticheta de instabilitate este mare, mai ales daca dupa o incercare de 3-6 luni, nereusita, mai vine un alt job, cu acelasi grad de risc, alte 3-6 luni…..si lista poate continua.

O diferenta chiar de 5-10% poate inseamna mult, standardul de viata cu care v-ati obisnuit va fi afectat, ceea ce se va suprapune cu stresul inerent integrarii intr-o echipa noua, intr-un post nou si etapei initiale de efort concentrat pentru a va demonstra competenta si a va construi credibilitatea.

Poate fi si un job sub nivelul ierarhic al celui prezent…

Da, pe termen scurt poate fi in regula, dar va sugerez doar sa va ganditi cu atentie la tot ceea ce angreneaza acest lucru.  Ar putea presupune un salariu mai mic, vezi mai sus, un nivel de responsabilitate redus, ceea ce poate fi privit initial ca un avantaj, un nivel de decizie mai redus, ceea ce poate crea adevarate frustrari chiar pe termen mediu.

Nu conteaza tipul de organizatie…

Ba conteaza!! Chiar si in criza, sau cu atat mai mult in criza. Pentru ca a trece de la o organizatie romaneasca la una multinationala, sau viceversa, vine la pachet cu o abordare diferita a lucrurilor de zi cu zi. Nu inseamna ca nu vi s-ar potrivi, insa este util sa intelegeti cat mai bine care ar fi concret impactul asupra voastra. Cum? In primul rand apeland la reteaua de contacte, prieteni, fosti colegi, cu care puteti discuta deschis despre aceste diferente. Si incercati sa faceti un exercitiu de imaginatie, va vedeti acolo si dupa 1 an? Puteti rezista?

E adevarat ca de cele mai multe ori din greseli invatam cel mai mult. Asa ca, daca bifati la vreunul dintre punctele de mai sus, nu fiti disperati, inseamna ca era ceva de invatat din lectia asta. Important este sa nu  repetati greseala!

Criza va trece, insa cum reactionam in criza ramine in urma noastra. Ne va urmari mult timp dupa trecerea ei, ca un vis. Daca e un vis urat sau frumos depinde foarte mult si de noi, de deciziile pe care le luam si cu care traim toata viata dupa aceea.



November 18th, 2009 comenteaza 2 comentarii

compass rose illustrationInca lucram la definirea tipului de job ideal, a tipului de companie si de sef cu care avem rezultatele cele mai bune. Efortul facut incercand sa ne raspundem la aceste intrebari, poate avea un rezultat uimitor, o calitate diferita a vietii… sau cel putin a celor 10 ore petrecute la munca, din totalul celor aproximativ 16 ore pe care le avem in fiecare zi!

Bine, bine, dar cum facem asta? Exista multe variante, insa un punct de pornire bun este chiar completarea unui chestionar care ne-ar putea ajuta cu o potentiala definitie, gen Jung Career Indicator, care ne da gratuit o descriere a tipologiei care ni se poate potrivi in urma raspunsurilor oferite, precum si cateva sugestii de tipuri de ocupatii in care ne-am simti mai bine. Este adevarat ca nu este adaptat la tipurile de joburi din Romania, dar cu siguranta exista multe elemente care ne pot pune pe ganduri suficient de mult incat sa gasim propriile raspunsuri si solutii.

Si daca totusi nu ni se pare ca avem raspunsul potrivit, inseamna ca suntem pe drumul cel bun,  putem continua. Insa de data aceasta as sugera sa trecem de la introspectie, la cererea opiniilor celorlalti. Este infricosator, stiu, trebuie sa ne asumam riscul primirii unor raspunsuri care nu ne plac, dar merita sa iesim din carapace.  Am putea folosi un instrument gratuit, cum este Talent Overview de la Checkster.

Si ce vom avea la final? Cateva puncte de vedere noi, cateva idei asupra carora merita sa mai zabovim putin pentru a lasa lucrurile sa se mai intample sau reveni asupra lor peste cateva saptamini incercand sa tragem o concluzie. Si abia apoi, putem da deoparte semnul “Under Construction” si porni la atac cu planul de actiune clar. Pentru ca e important sa stim ce ne propunem… nu de altceva, dar s-ar putea sa obtinem exact ce ne dorim!

“What you are is what you have been. What you’ll be is what you do now.” – Buddha

November 8th, 2009 comenteaza 2 comentarii

…sa iti vorbesti

…sa iti intelegi raspunsurile

…sa iti inveti lectiile

…sa iei hotarari

….sa ai incredere ca vei gasi solutiile, daca iti pui intrebarile potrivite

….sa te bucuri de cele 100.000 de ore pe care le petreci muncind pe parcursul intregii vieti!

October 21st, 2009 comenteaza Un comentariu

the dream team

Am vazut de curand filmul Coco avant Chanel si tare mult mi-au placut gandurile pe care m-a pus. Unul dintre ele, curajul de a fi diferit, imi pare cat se poate de relevant si pentru subiectul carierei.

Pentru ca vorbim prea usor si prea des despre cariera, am ajus de multe ori sa o confundam cu lucruri repetitive. Vreau o cariera ca a lui X. Actionez mimetic. Pana la un punct este bine. Prin mimetism invatam, deprindem abilitati, cunostinte, deprindem meserii.

Dar cariera nu este o meserie. Este sau ar trebui sa fie mai mult. O asumare a unei meserii intr-un sens care sa ne ajute sa devenim cea mai buna varianta a noastra. Sau macar o incercare de acest fel. Ceea ce e bine pentru altii nu e neaparat bine pentru mine. Este putin probabil ca o cariera precum cea a lui X sa mi se potriveasca manusa. Macar si pentru simplul motiv ca pana nu o incerci nu ai de unde sa stii daca te aranjeaza croiala sau culoarea.

Si daca tot se spune ca suntem indivizi unici si irepetabili, de ce nu am incerca sa fim si diferiti. Nu in sensul negativ, de desprindere de ceilalti, ci in sensul imbogatirii. Pot face si altfel lucruri care pana acum se faceau intr-un anumit fel. Pot sa imi dau silinta sa schimb o rutina, un obicei. Si nu doar o data, ci cat mai des, pana devine un sistem, o a doua natura.

In order to be irreplaceable one must always be different. (Coco Chanel)

October 19th, 2009 comenteaza Fii primul care comenteaza

what is the answerDespre ce vorbim atunci cand vorbim despre cariera? Despre resurse, despre timp, despre performanta, despre sens, despre implinire, despre imagine?

Cum am ajuns sa vorbim despre cariera, de fapt? De ce nu mai este suficienta paradigma de gandire a parintilor nostri, locul de munca in care te duci 35 – 40 de ani, in fiecare zi? Ce e rau in a te duce la acelasi loc de munca 40 ani? In sine, nimic. Dar toate trebuie puse in context. Daca traim nu ca sa muncim, pentru ce traim?

Conceptul de cariera a devenit treptat un loc comun. Vorbim prea usor sau prea des despre el fara sa ne dam ragazul de a intelege de ce este important pentru noi. Si ca orice lucru despre care ajungem sa vorbim prea usor, in timp exista pericolul sa suprapunem ideii de cariera o suma de imagini sau inertii care aparent ne fac viata mai usoara.

Pentru ca nu am gasit sau nu m-a gasit un drum mai bun, vorbesc despre ceea ce fac ca despre… cariera. Pentru ca nu am stiut ce sa aleg sau au ales altii pentru mine, consider ca ceea ce fac este… cariera mea. Pentru ca imi este prea frica sa schimb ceva sau pentru ca am senzatia ca daca as renunta la “cariera” mea m-as simti ca atunci cand iti trage cineva presul de sub picioare, continui sa fac mereu acelasi lucru. In esenta, fac ceea ce de multe ori condamn in atitudinea parintilor mei… ma duc in fiecare dimineata la un loc de munca, fac aceleasi lucruri si la sfarsitul fiecarei zi rasuflu usurat ca nu a trebuit sa iau o decizie care sa imi traga presul de sub picioare.

Dar daca l-as trage, totusi? Daca mi-as da sansa sa vad ce ramane din cariera mea atunci cand scot din ea rutina si confortul, inertia si comoditatea?

October 14th, 2009 comenteaza Fii primul care comenteaza

businessmanCine-i cel mai grozav manager din tara? Chiar daca le-am uitat, povestile copilariei ne mai bantuie inca. Poate pe undeva explica si anumite obisnuinte de comportament care ne fac sa ne simtim tare bine. Sau nu…

Venim la interviu, dupa ce am vorbit cu oglinda, si totul este clar din punctul nostru de vedere. Nu avem de ce sa explicam nimic. Daca persoana din fata noastra care pune intrebarile nu a inteles din prima clipa care este raspunsul la unica intrebare care conteaza (cea de sus…) inseamna ca nu are sens sa ne mai pierdem timpul sa discutam. Si plecam de la interviu fara sa fi castigat nimic. N-am aflat nimic despre un job care ar fi putut sa deschida o usa pe care pana atunci nu o observasem, n-am oferit si nu am primit nimic. Si totul din vina celuilalt. Oare?

Faptul ca am ajuns la un anumit moment in cariera in care toate caile par batatorite, banale, neinteresante nu este vina celui din fata noastra care pune intrebarile si nici a celor cu care lucram in fiecare zi la birou. Este vina oglinzii si a unui viciu de auto-cunoastere.

Oglinzile imbatranesc, se stie, imaginile ajung sa fie distorsionate. De unde si alegerile neinspirate, neinformate si adesea nefericite pe care le facem cand ne propunem sau impunem o schimbare.

Cum ar fi sa renuntam la oglinzi? Sa ascultam si sa raspundem, sa invatam sa intrebam si sa alegem stiind si nu doar imaginandu-ne lucruri despre reala sau presupusa noastra valoare.

October 12th, 2009 comenteaza Un comentariu

question mark

Cred ca nici nu realizam cat de multe lucruri facem din cauza presiunii sociale. Ce mi se pare mai dificil de inteles este faptul ca sunt prea multe situatii in care deciziile de schimbare a traiectoriei de cariera, sau a angajatorului prezent, pot fi luate in functie de parerea altora.  Sau de cat de buna pare sa fie in ochii celorlati miscarea ta.

In urma cu aproape un an, am trait experienta interesanta a unei candidate care, nu parea sa aiba nici o motivatie pentru a face schimbarea. Si totusi isi dorea sa caute…. altceva. La intrebarile din ce in ce mai clare, raspunsurile ramaneau la fel de neclare.

Ce vrei sa faci? R: Cam acelasi lucru, doar intr-o organizatie mai interesanta, cu mai multe provocari.

Ce inseamna o organizatie mai interesanta? R: cu mai multe posibilitati de dezvoltare si provocari.

Ce intelegi prin provocari? R: mai multe proiecte interesante, posibilitatea de avansare.

Aici unde esti ai incercat sa cauti o posibilitate de avansare? R: nu chiar, n-am discutat cu nimeni, dar nici nu mi-a fost propusa.

Dar ai mentionat sau ai demonstrat cumva ca te-ar interesa? R: nu chiar.

Am cedat spre final si am intrebat direct. Nu inteleg, ce te determina de fapt sa te gandesti la o schimbare? Si a venit raspunsul….toata lumea din jurul meu s-a tot mutat dintr-un loc in altul, toti ma intreaba eu de ce nu schimb.

Daca stau stramb si incerc sa gandesc drept, as spune ca am trait sa vad si momentul in care ceilalti reprezinta sursa principala a motivatiei. Uneori ei par sa fie cei care ne ajuta sa traim, ei sunt cei ne fac sa ne mobilizam in fiecare zi pe drumul catre o companie unde nu imi place cum ma simt, dar are un nume puternic, facand un job pe care il urasc cu pasiune, dar suna bine si beneficiind de un pachet de beneficii din care nu folosesc nici jumatate, dar sunt invidiat de majoritatea prietenilor….

Sa avem doar grija ce ne dorim, s-ar putea sa obtinem si atunci, intrebati-i pe ceilalti cum iesiti din situatia asta. Probabil ei stiu mai bine….

October 8th, 2009 comenteaza Fii primul care comenteaza

Cum scriam si intr-un post anterior, reactia imediata la restructurare este una strict emotionala.  In ultimii 10 ani am vazut multe persoane care au trecut prin acest calvar, unii dintre ei reusind sa iasa invingatori la scurt timp dupa decizie, pentru altii insa adaptarea fiind mai dificila.

Dialogul interior poate include afirmatii de genul: nu sunt bun de nimic, mi s-a parut ca sunt apreciat, ce vor spune colegii, ce vor spune ceilalti oameni din piata despre mine, ce va spune familia. Bun, poate trebuie sa ne punem si intrebarile astea, dar important este sa nu zabovim prea mult asupra lor si sa nu le lasam sa ne intunece imaginea de sine definitiv.

O abordare constructiva in general este concentrata mai mult pe viitor decat pe trecut.  Iata cativa pasi care pot ajuta:

cum stau, care sunt resursele financiare de care dispun, cat timp am la dispozitie pentru gasirea unei solutii, care este scenariul cel mai pesimist, ce as putea face in continuare, care sunt resursele la care pot apela;

ce alte optiuni am, ce alte oferte am mai primit sau despre ce alte oferte am mai auzit in ultimul timp, cum arata anunturile de joburi din piata;

planul de actiune, care sunt contactele pe care le pot activa rapid, cand si cum le voi aborda, ce vreau sa fac mai departe,  cu cine voi vorbi pentru a-mi valida intelegerea situatiei, cum ma calmez si imi ocup timpul.

Poate parea simplist, insa solutiile cele mai bune de fapt sunt cele practice, cele mai la indemina. Asta nu inseamna ca sunt usoare, insa,  de multe ori,  o asemenea veste poate fi o oportunitate mascata sub forma unei crize.  Altfel, e posibil sa iti fi fost greu sa iei singur decizia schimbarii. Daca nu te poti bucura de asta, ar fi prea mult…, macar te poti uita inainte si nu peste umar inapoi.

October 6th, 2009 comenteaza Fii primul care comenteaza

Oricum e mai bine decat sa stau pe loc, ai putea spune.success themed street sign

Insa diferentele sunt mari. Motivatia de a face o schimbare a jobului poate fi oricare dintre cele doua: vreau sa plec cat mai repede din locul in care ma aflu, versus, vreau sa plec cat mai repede catre noul loc de munca.  Ceea ce face diferenta majora intre cele doua optiuni ramine insa gradul de risc, in prima varianta acesta este crescut semnificativ. Exceptie poate face insa situatia in care inteleg ca vreau sa plec cat mai repede si constientizez riscul la care ma expun. Cu alte cuvinte pot sa imi controlez bine reactiile emotionale si pot lua o decizie rationala.

De cele mai multe ori atunci cand decizi sa pleci cat mai repede din locul in care te afli, te concentrezi pe eliminarea situatiei care te streseaza. Riscul major este sa pierzi din vedere faptul ca nu ti-ai facut un plan vizavi de ceea ce cauti cu adevarat, eventual ti-ai facut doar un plan legat de ceea ce vrei sa eviti. Riscul? Cazi din lac in put! Iei prima oferta care pare acceptabila, ignori eventualele semnale de avertizare pe care le-ai fi putut vedea….daca nu erai prea concentrat sa rupi cat mai repede legatura cu locul de munca actual.  Dupa primele 1-2-3-6 luni, depinde cat tine euforia schimbarii, s-ar putea sa ai o surpriza….e usor mai bine, dar inca nu esti pe traiectoria de cariera pe care ti-ai fi dorit-o pentru tine. Si….reluam reteta anterioara.

Daca ai un dram de noroc ai putea fi ferit de toate astea. 

Copyright © 2010 - 2021 Madalina Uceanu Design: Bogdan Gheorghe