In tumultul de stiri apocaliptice pe care le citim zilnic mai scapa din cand in cand cate o stire despre olimpicii romani, despre proiecte facute de tineri sau despre premii internationale obtinute pentru inovatie. Din pacate insa, cadem in pacatul de a nu le acorda prea multa importanta, sau a le trece cu vederea prea repede. Mi se pare riscant sa nu vedem si lucrurile bune, realizarile noastre sau ale celor din jur, mai ales ca avem nevoie de vesti bune ca sa putem merge fiecare dintre noi inainte cu putin mai mult curaj si energie.
Cand m-a sunat Marta sa imi spuna de campania sustinem inovatia am zis fara sa stau prea mult pe ganduri “da, ce idee buna”. Este pentru prima oara in istoria Salonului de la Geneva cand o tara a luat marele premiu de DOUA ori: Mircea Tudor a luat Marele Premiu la Salonul de Inventii de la Geneva pentru constructia unui scanner care radiografiaza in cateva minute un avion.
Lista inventiilor romanesti care au schimbat lumea este mult mai lunga si prea putin cunoscuta. Alte cateva nume de care se leaga asemenea performante sunt: Anastase Dragomir, cel care a brevetat scaunul ejectabil la avioane, George Emil Palade a luat premiul Nobel pentru mecanismul celular al productiei de proteine, Stefan Odobleja, cel a pus bazele ciberneticii moderne, stiinta cu aplicatii in robotica, informatica si electronica.
Lista este mult mai lunga, veti vedea si in urmatorul numar al Revistei BIZ.
Ce ma bucura cel mai mult, vazand asemenea rezultate exceptionale, este gandul ca asta ar putea insemna si mai mult bani investiti in cercetare, ceea ce ar putea tine acasa mai multi specialisti, care s-au indreptat constant catre ale tari pentru a-si putea continua activitatea. Daca as visa si mai frumos, as indrazni sa sper ca asta va incepe sa aduca acasa cat mai multi dintre romanii care au ales calea dezradacinarii. Sper sa nu ramana doar un vis!