

Vineri seara, ora 18.15, in parc. Cei patru copii tocmai gasisera varianta ideala de joaca, dupa ce oscilasera intre cateva optiuni: cataratul in copac. M-am asezat bucuroasa pe o banca din apropiere, gustand din linistea momentului. Prilej sa analizez cate iesisera bine peste zi, avand in vedere ritmul alert in care se desfasurase totul. Ratasem de putin mai toate intalnirile, imi luasem copila de la scoala din nou intr-o fuga, iar acum, urmau doua ore de liniste pana la programul de seara, previzibil. Aveam totul sub control:-) Asta pana cand a sunat telefonul: “Hei, ce faci? Nu vii la teatru?“. Gata cu linistea mea… pfff, nu e bine: “Nu, nu pot, abia am ajuns cu copilul in parc, mi-ar fi greu sa o iau de la joaca acum. Ramane pe alta data, multumesc mult pentru invitatie, sa ma anunti data viitoare cand jucati din nou spectacolul, vreau neaparat sa il vad.” Il stiam de anul trecut, il ratasem in Festival, dar voiam sa-l vad pentru ca subiectul ma interesa, fiind vorba despre metodele de selectie folosite in recrutare.