Tag: Sursa de ganduri

June 4th, 2013 comenteaza 3 comentarii

Zilele trecute, gandindu-ma ca deja incepe vara, imi aminteam ca la inceputul primaverii avem obiceiul de a ne primeni casa. Oare cum ar fi sa ne propunem si o primenire a gandurilor, principiilor de viata sau chiar a oamenilor pe care ii lasam in preajma noastra? Nu de altceva, dar consider ca e un proces necesar. Si nu am folosit “proces” intamplator, ci pentru ca are o ciclicitate si o dinamica care urmeaza cresterea si trecerea noastra prin viata.

Vorbeam de curand cuClouds un bun amic despre starea de echilibru si de bine cu sine. Si concluzionam amandoi ca este rezultatul unei preocupari constante. Daca ai trecut in viata printr-o depresie, sau te-ai apropiat cat de cat de ea, nu inseamna ca nu o vei mai atinge. Cred ca inseamna ca te vei stradui mai mult sa recunosti semnalele ca te apropii de ea si incepi sa stii care sunt propriile arme cu care sa te lupti cu ea si sa te indepartezi. Odata ce ai ajuns acolo, stii locul, desi ar putea arata diferit data viitoare. Si e foarte important sa intelegi ca nu esti infailibil si merita sa ramai atent. Atent la tine, la ce esti, la cat de aliniat esti cu tine si cat de mult reflecta mediul tau valorile cu care intri in rezonanta.

In urma cu ceva timp, am citit o poveste care mi-a ramas in minte. Un tanar isi surprinde tatal, de altfel un om plin de energie si de un entuziasm debordant, avand dupa sine zilnic o servieta plina de carti de auto-dezvoltare. Nu isi poate ascunde mirarea de a vedea asa ceva la omul pe care il considera un exemplu de auto-motivare si incredere in sine. L-a intrebat: “Tata, de ce ai nevoie de toate astea? Esti cel mai optimist om pe care il cunosc?”. Mi-a ramas in minte raspunsul: “Si crezi ca asta se obtine atat de usor?”.

Stiu ca echilibrul si starea de bine nu se obtin usor. Stiu din cicatricile mele, din cele pe care le observ la cei din jurul meu, dintr-o ora petrecuta urmarind expresiile celor care trec pe strada. In perioadele noastre de crestere, de multe ori nu putem trece pragul singuri. E greu sa lasi in urma, e greu sa iti schimbi obiceiurile si sa te vezi obiectiv in oglinda. Dar este un exercitiu necesar. Altfel, riscam sa nu ne intalnim cu noi niciodata. Sau cum spunea o alta buna prietena… “sa ramanem nelocuiti”. Nu vreau sa imi asum acest risc. Si sper sa am in jurul meu cat mai multi oameni care s-au cautat si incep sa se bucure de regasire. Toti avem nevoie de inspiratie. A mea vine zi de zi, si cand nu vine, o caut.

Am nevoie de curatenia de primavara asa cum am nevoie de aer. Dupa fiecare tura de curatat ganduri, lasat in urma obiceiuri sau oameni, visez mai frumos. Si apoi ajung sa imi traiesc visele, fara sa ma mai gandesc la ele.

Mastering others is strength. Mastering yourself is true power. – Lao Tzu

 

 

May 13th, 2013 comenteaza 2 comentarii

Tot romanul se pricepe la PR, Marketing, Social Media, Politica si… HR. Daca suntem adesea in postura de a intelege oamenii din jurul nostru, de a lucra cu ei, de a-i convinge de ceva, rezulta ca stim HR. Nu vreau sa fac o pledoarie pentru motivele pentru care se intampla asta, insa as vrea sa ma opresc asupra uneia dintre afirmatiile generate, de obicei, de cineva care se potriveste acestei tipologii.

perpetum mobile Nimic mai gresit. Cred ca sunt intr-adevar mai multe sanse sa gasesti oameni buni disponibili in aceasta perioada, dar s-ar putea sa nu se potriveasca fix cu ceea ce cauti acum.

Faptul ca sunt multi oameni in cautarea unui job acum, spune celor care sunt angajati si altceva: “Atentie la schimbari, evalueaza bine” sau, cu alte cuvinte, “nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard” si “nimic nu este ce pare sa fie”.

In ultimii ani, devine din ce in ce mai serioasa decizia de a schimba un loc bun, in care ai avut rezultate, cu un alt job poate la fel de bun, dar care are mai multe necunoscute in ecuatie. Nu stii daca planurile lor sunt sustenabile, daca mediul este chiar asa cum este prezentat, iti evaluezi cu mult mai multa atentie riscurile pe care ti le asumi pentru un pachet usor mai mare sau un rol mai complex decat cel actual. Zic usor mai mare pentru ca nu se mai fac schimbari pentru diferente salariale asa de mari cum se intampla in 2006 – 2007, cresterile nu sunt spectaculoase. Insa, un manager de top sau un expert intr-o anumita arie, a ajuns la nivelul de maturitate care il ajuta sa aplice aceleasi principii din business in modul in care isi construieste cariera.

Principalele motive pentru care ar putea pleca in aceste timpuri tin mai degraba de instabilitatea companiei actuale (de multe ori au acces la informatii care nu sunt disponibile in acest moment in piata), de efectele limitative ale crizei (puterea de decizie si libertatea de miscare au tins in multe organizatii sa se reduca), de atitudinea managerului direct care continua sa isi justifice (ideal in scris) deciziile,  mai ales cele de angajare, si lista ar putea continua, dar nu prea mult.

Ca sa atragi un om bun, care este intr-un job bun si are performanta in aceste conditii de piata, ai nevoie de adevarate abilitati de vanzare si de o deschidere si o abordare plina de argumente sustenabile legate de oferta ta. In continuare e nevoie sa “vanezi” oamenii buni, insa, mai mult decat in trecut, e necesara o imbunatatire a modului in care iti prezinti oferta si a manierei in care negociezi pachetul oferit.

Si nu, proiectele de recrutare nu dureaza mai putin, ci mai mult decat in alte perioade. Pe de o parte datorita argumentelor de mai sus, pe de alta parte din cauza nevoii din unele organizatii de a avea toate aprobarile pentru a lua o asemenea decizie.

Tot suntem in perioada daramarii miturilor, va invit sa va ganditi la cele de mai sus si din perspectiva voastra ca si angajator, dar si ca angajat. Sunt deschisa la contra-argumente, poate asta este doar experienta mea in recrutare in ultimii ani. Astept provincia. 🙂

March 1st, 2013 comenteaza 4 comentarii

Exista momente in care cei 4 pereti intre care te afli devin brusc fluizi si te fac sa te simti in mijlocul lumii si, mai ales, in mijlocul tau. Acela pe care nu-l stiai foarte bine, dar intuiai ca exista acolo undeva, adanc ascuns.

Asa am simtit acum 6 ani la Erisma 5, cand intr-o sala a Hotelului Novotel, ne intreba brusc Oana Pellea unde suntem. Am parasit incaperea, dar unde am plecat? Brusc cuvintele incepeau sa sune altfel si sa rezoneze in noi si in toate, de parca atunci am fi descoperit pentru prima oara limba romana.


Citeste continuarea

January 24th, 2013 comenteaza 4 comentarii

Vad din ce in ce mai des ghiduri de genul – cele mai importante 10 greseli/sfaturi/idei/gadgeturi “pentru corporatisti”. Unele sunt amuzante, dar am senzatia unei exagerari voite, care imi lasa un gust amar. Poate este “la moda”. Oricum mi se pare o moda destul de periculoasa, avand in vedere ca tine de ceva timp.

Bogdana scria de curand un articol foarte util in care m-am regasit. Si, pentru ca este un subiect pe care il aveam in minte de ceva timp, as vrea sa mai adaug cate ceva la argumentele aduse de ea.

Ma deranjeaza cand aud oameni jenati cumva in fata mea cand isi descriu experienta si activitatea actuala, aproape scuzandu-se ca sunt inca corporatisti, ca n-au curajul de a incepe pe cont propriu. Nu toata lumea poate sau trebuie sa inceapa o activitate pe cont propriu, precum nu toata lumea din corporatii trebuie sa fie intr-un job pe care il uraste. Stiu nenumarate situatii si oameni care sunt foarte incantati de ceea ce fac, care ii dezvolta si trateaza corect pe ceilalti, dar care joaca rolul cu tot ceea ce presupune adaptarea intr-o organizatie mare, cu roluri, proceduri, procese.

Nu neg ca exista si oameni care poate s-au luat prea in serios. Valabil insa si pentru freelanceri sau “patroni”. Ar insemna sa fim de acord ca toti cei care sunt pe cont propriu au in ei samanta unor tirani, asteptand doar sa se dezvolte businessul suficient de mult pentru a-si da in vileag adevarata fata. Sau ca toti cei care sunt antreprenori sau proprietari de business au obisnuinta de a-i trage in piept pe ceilalti sau de a face afaceri necinstite. Cum nu toti cei care lucreaza pe cont propriu sunt feriti de patronajul unui propriu ego supra inflat sau al unei inabilitati de a lucra cu adevarat in echipa.

 

Ce m-a deranjat insa cel mai tare este faptul ca am auzit de foarte multe ori aceste argumente anti-corporatisti venind de la freelanceri sau antreprenori tineri care… LUCREAZA cu marile corporatii. Mi se pare foarte stramb sa vorbesc constant si public de rau mana care ma hraneste. Sa o vad echilibrat da, are si plusuri si minusuri. Dar sa o critic, desi este principala mea sursa de venit, doar ca banii nu sunt livrati in contul de salarii, ci in contul de firma, deja mi se pare o ipocrizie prea mare.

Cred ca ar merita sa ne acordam mai mult credit unii altora. Poate asa nu ne vom mai mira de ce sunt situatii in care sunt refuzate ofertele noastre, chiar daca aparent au conditii calitative si financiare mai bune decat unele venite de la firme cu mai mare renume. Si in felul acesta lasam si corporatistii sa decida singuri, pe pielea lor, cand si daca este momentul sa renunte la beneficiile locului aparent caldut pentru a intra in lumea antreprenoriatului. Nu toti suntem o apa si un pamant si asta e foarte bine!

Disclaimer: nu am lucrat niciodata intr-o corporatie, desi am lucrat intr-o organizatie internationala inainte de a-mi incepe activitatea pe cont propriu. Partenerii de business au fost insa in 90% din cazuri companii multinationale, corporatii, cu care am colaborat si colaborez foarte bine!

 

January 21st, 2013 comenteaza Un comentariu

Daca stau sa ma uit la numarul articolelor pe care le-am publicat in 2012, s-ar putea zice ca nu am fost prea activa. Insa, realitatea este fix pe dos, tocmai volumul foarte mare de munca de anul trecut nu mi-a lasat prea mult timp pentru scris. Am preferat sa ma concentrez pe ceea ce ma ajuta sa imi alimentez visele. Toate trec prin stomac. Vise si emotii in egala masura, iar lectia asta legata de statul cu capul in nori, dar cu picioarele bine infipte in pamant, am trait-o din nou foarte intens in 2012.

In majoritatea2012 si lectiile lui cazurilor reactionez mai bine la frica. Dar nu la frica de a face, ci la cea de a nu face ceva. Si mai ales la frica de mine, cea de peste cativa ani. Din aceeasi frica, imi si notez lucrurile care ma bucura. Mi-e teama sa nu fiu coplesita de valul de negativism sau teama care blocheaza…

Am avut de repetat niste lectii de viata si am primit niste examene noi. Sper ca le-am trecut cu bine, insa probabil nu voi sti asta decat peste cativa ani. Le rezum mai jos, poate sunt si altora de folos.

1. Nu avem dreptul sa ne lasam coplesiti de frica. Sa ne miscam din cauza ei da, dar blocajele nu fac bine nimanui. Ne fac rau noua si celor din jurul nostru care s-ar putea baza pe noi mai mult decat ne asteptam sau banuim.

2. Abia in momentul in care pare ca nu exista solutii apar cele mai bune idei. Pentru ca adrenalina ne ajuta sa gandim diferit, iar faptul ca pare sa nu mai avem nimic de facut poate sa stimuleze mai mult decat ne imaginam creativitatea.

3. Valorile ne sunt testate constant. Acum cativa ani am inceput sa fiu atenta la cei pe care ii las aproape de mine si de visele mele. Nu cred ca am timp de risipit, iar 2012 m-a testat din nou.  Cat de fidela imi sunt promisiunii de a separa “graul de neghina” si de a nu mai semna cecuri in alb? Am evoluat, cu siguranta, dar procesul va continua si in 2013.

4. Prietenii sunt cea mai buna investitie pe care am facut-o vreodata in viata. Culmea este ca probabil n-am investit atat de mult in relatiile cu ei pe cat am investit in directii care meritau mult mai putin atentia mea. Dar am norocul de a avea alaturi niste oameni minunati, care au fost in nenumarate randuri sursele mele de energie, de entuziasm, de incredere prin felul in care cred in mine, si ma ajuta sa cresc constant.

5. “Cu cat muncesc mai mult cu atat am mai mult noroc”, nu-i asa? Am fost cu pedala de acceleratie apasata aproape tot anul, cateva evenimente, clienti, cursuri livrate, parteneriate noi, intr-o frenezie continua. Nu am stat sa ma uit in urma prea mult la nereusite, desi au fost cateva, ci am apasat pedala si mai tare cand acestea apareau. Si abordarea asta m-a dus inainte, asa ca probabil o voi repeta si in 2013. Cat despre cat de activ va fi 2013, daca il evaluez doar dupa primele saptamini cred ca stiu raspunsul.

Anul trecut imi doream puterea de accepta lucrurile care nu pot fi schimbate si de a face diferenta intre luptele care merita si pot fi duse si cele unde succesul e deghizat in capitulare. Din fericire am avut-o!

Mi-am dorit sa pot merge fara sa simt nevoia de a controla ceea ce oricum avem doar iluzia ca putem controla si aici cred ca am facut cel mai mare salt! Walk proud a fost motto-ul meu in 2012, insa in 2013 imi doresc doar sa ma pot bucura de drum, m-a dus exact unde trebuia pina acum!

 

 

 

December 10th, 2012 comenteaza 2 comentarii

Azi nu am nici un sfat de cariera. Si nici unul de viata. Am doar o nevoie, poate egoista, de a-mi pune pe hartie gandurile care s-au aglomerat atat de tare in ultimul timp ca se cer exprimate. Egoista pentru ca le scriu ca sa nu uit eu. Daca cineva poate invata ceva din asta, e deja un bonus:-)

Mi se pare ca sunt atat de multe momentele in care ne uitam prin viata si n-o mai vedem, incat, in primul rand pentru mine, vreau sa imortalizez momente. Ma ajuta sa imi amintesc de ele atunci cand ma indoiesc ca s-au intamplat.

Zilele imi curg tare repede in ultimele luni, unii prieteni ar spune ca asa a fost mereu, dar nu mi-am dat eu seama:-)  Si in valtoarea asta, de intalniri, oameni, rasarit si apus, somn sau munca atunci cand ar trebui sa dorm, mi se pare ca uit nepermis de multe momente de bine, sau foarte bine, sau de fericire. Mici, pentru ca din asta e formata fericirea, din mici momente. Din clipe in care iti e bine cu tot ce e in jurul tau. Si iti e bine cu tine in primul rand, ceea ce face sa fie bine si cu oricine ar fi in jurul tau.

Sunt ani de zile de cand ma preocupa si citesc despre subiectul asta, cum definim si cum ajungem la mult dorita stare de fericire. Stiu ca porneste de la chimie, si ca oricat ne-am stradui, exista un procent de fericire care ne e dat fiecaruia dintre noi. Un procent care depinde in mare masura de chimia organismului nostru, de ce mancam, de reactiile chimice din organism.

Dar depinde, in si mai mare masura, de modul in care ne uitam la ceea ce vedem. Studiile spun:-) ca orice schimbare in mediul extern noua ne poate determina o schimbare temporara a perceptiei fericirii, de maxim 6 luni, dupa care revenim la starea initiala de fericire. Cea cu care ne-am obisnuit sa traim. Probabil m-am obisnuit sa vad paharul plin, sau poate sunt ajutata in demersul asta.

Starea mea de fericire este alimentata constant de oamenii din jurul meu. Nu depinde, dar este ajutata de ceea ce vad in ei. Iar acum, nevoia de a pune pe hartie a venit tot de la ei. Am primit deja cateva cadouri de Craciun, care sunt infinit mai mari decat valoarea lor in bani. 

Pe scurt, asta ma ajuta pe mine acum sa vad paharul plin si ma face sa cred ca mai are loc sa se umple:

– o prietena care si-a amintit ca i-am admirat un accesoriu acum cateva luni, mi l-a adus in dar saptaminile trecute. De fiecare data cand ma uit la el, am un zambet larg pe fata;

– un prieten care mi-a facut o surpriza si a trimis de departe, printr-un intermediar, un cadou de suflet, insotit de textul de mai jos;

– prietenii care suna doar sa vada ce fac:-) si se intampla suficient de des incat sa imi dau seama ca ar merita sa fac si eu asta mai mult decat o fac acum;

– oameni cu care discut la un moment dat si ne revedem peste 3-4-5 luni si imi spun “ai avut dreptate, sa iti spun cat de mult si in bine s-au schimbat lucrurile pentru mine”. Asa cum mi s-a intamplat in seara asta:-)

– prieteni dragi mie care ma intreaba “ne vedem de Sarbatori, da?”;

– prieteni in a caror casa ma simt cu adevarat ca acasa. De fiecare data;

– prietenii cu care ma aud poate o data la cateva luni, dar ,de fiecare data cand reluam discutia, ma simt ca si cum am incheiat-o acum cateva minute;

– oameni care imi spun “anul acesta, unul dintre castigurile mele cele mai mari au fost cativa oameni speciali pe care i-am primit in viata, esti unul dintre ei”;

– prieteni care nu dorm noaptea de grija ca as fi putut interpreta gresit afirmatiile sau cererile lor;

– colegele mele care se bucura la gandul ca imi pot da o veste buna;

Sigur lista e mai lunga. Dar acum, am simtit nevoia sa le scriu pentru ca nu vreau sa le uit! Si pentru ca cred ca sunt momente pe care e pacat sa le uitam. Pentru ca daca le uitam…riscam sa nu le mai vedem. Si ele vor continua sa apara, iar noi vom continua sa le ignoram. Nu vreau sa risc asta!

 

July 18th, 2012 comenteaza 2 comentarii

Cu ceva timp in urma il descopeream pe Victor Frankl si cartea lui, care urma sa-mi devina de capatai: “In cautarea sensului vietii”. Se aduna deja cativa ani buni de cand citesc despre motivele care ne fac fericiti, despre ce rol are tipul de munca pe care o facem in ecuatia asta a echilibrului personal al fiecaruia dintre noi.

Unul dintre motivele pentru care am ajuns la Frankl a fost faptul ca am gasit mentionata foarte des cartea lui. Al doilea este felul in care ma impresioneaza toate povestile despre Holocaust si ma ajuta sa imi regasesc instant bucuria de a trai si sa multumesc cerului pentru tot ce am, inclusiv faptul ca nu m-am nascut in acele vremuri.


Citeste continuarea

March 27th, 2012 comenteaza 5 comentarii

Mi s-a parut intotdeauna un demers dificil sa revin la starea si emotiile de copil. Poate si pentru ca am uitat sa ma joc… Cu ceva vreme in urma, mi s-a parut chiar ca e mai bine sa  renunt la un obicei in care rationalul joaca un rol mai putin important. In ultimii ani, insa, de cand am cel mai stabil job din lume:-), cel de mama, am facut exercitiul acesta mai des si cu o placere mereu mai mare.

 

Imi amintesc si acum cat de mare si de frumoasa imi parea cladirea Circului, locul acela in care se intamplau minuni, la adapostul unei cupole imense. Treceam des pe langa  constructia in forma de ciuperca si, de fiecare data, incercam sa imi imaginez ce se intampla inauntru, cum se repeta, unde stau animalele, ce viata duc oamenii care lucreaza acolo si cat de multa joaca este in munca lor. Au trecut anii si tonul intrebarilor mele a devenit din ce in ce mai serios: oare cum o fi sa te joci cu viata ta in fiecare zi? M-am gandit mereu la „circari” cu o admiratie amestecata cu frica de ceva ce nu puteam cuprinde, nu puteam intelege.


Citeste continuarea

January 25th, 2012 comenteaza 2 comentarii

Sunt deja cativcariera in 2012a ani de cand speram ca lucrurile vor fi mai bine in anul urmator. Desi inca imi pastrez convingerea ca va fi asa, sunt sigura ca schimbarile in bine vor fi putine si vor aparea la intervale atat de mari de timp incat vor fi aproape imperceptibile. Intr-una dintre serile trecute depanam niste amintiri, iar discutia a pornit de la faptul ca un distribuitor se plangea ca nivelul de vanzari din ianuarie 2012 este similar cu cel din ianuarie 1994. Si am revenit putin in timp, la perioada 1994 – 1997 care n-a fost una usoara pentru nimeni, cu un nivel al somajului greu digerabil (11% in 1994), inflatie foarte mare, iar putinele companii straine existente in Romania, la momentul respectiv, aveau mari dificultati in a pastra prognozele, chiar si pentru urmatoarele 6 luni din cauza fluctuatiilor mari ale cursului valutar.


Citeste continuarea

July 18th, 2011 comenteaza Un comentariu

Dupa ce mi-am dat seama anul trecut ca o data in viata e mult prea putin, am decis ca in fiecare an voi fi prezenta la un eveniment care sa ma inspire. Pentru anul acesta am oscilat intre a fi parte din echipa de voluntari a evenimentului la care am participat anul trecut si National Achiever’s Congress 2011.  Am decis ca mai trebuie sa imi las ceva timp inainte de a ma incumeta sa merg din nou pe carbuni incinsi:-), asa ca a castigat cel din urma, unde imi acopeream partial si dorinta de a-l revedea pe Tony Robbins, dar…aveam parte si de o mare supriza neasteptat de placuta, ocazia de a-l vedea live pe Sir Richard Branson.

Evenimentul a avut loc pe parcursul a 3 zile in Londra, este la cea de-a 11-a editie si, cum eram obisnuita de anul trecut deja, a avut loc intr-o sala de expozitii imensa, menita sa acomodeze in jur de 6500 de oameni.

Intre prima zi in care ne-a energizat Tony si ultima in care l-am vazut pe Sir Richard Branson nu pot spune ca am trait ceva remarcabil. Daca va spun ca majoritatea speakerilor incepeau cu “Va asteptati sa va vindem ceva nu? Ei bine, nu veti fi dezamagiti.” cu siguranta intelegeti de ce zic asta.

Insa sentimentul de la finalul ultimei zile, dupa revederea cu cativa prieteni dragi in Londra, si inspiratia primita din interviul cu Sir Richard Branson la care am asistat, ma fac sa fiu si mai decisa sa nu ma opresc la de doua ori in viata:-).

Ca este un personaj stiam, am citit o parte din cartile traduse deja la noi. Ce nu ma asteptam totusi era sa fiu atat de impresionata de el, mai ales ca stiu suficiente situatii in care reputatia depaseste realitatea, doar ca a fost fix pe dos.

De ce? In primul rand pentru ca am descoperit un om care s-a emotionat cand a fost aplaudat minute in sir de peste 6500 de oameni stand in picioare. Apoi pentru ca mi s-a parut atat de natural si cu o filosofie de viata atat de plina de bun simt incat pare prea bine ca sa fie adevarat.

Cand prietena mea cu care eram la eveniment mi-a relatat si povestea reala a unei angajate de-a lui care a interactionat cu el dupa o greseala de-a ei, poveste care confirma exact principiile exprimate de el acolo, am fost convinsa definitiv.

 

Incerc sa va redau mai jos cateva din lucrurile care mi-au atras atentia si asupra carora cred ca ar merita sa ne aplecam putin cand ne permite timpul si incep sa ne preocupe subiecte legate de modul in care ne raportam la oameni si la business, al nostru sau al altora. Pe mine m-au inspirat, nu de altceva dar au venit de la un om care are in urma sa 46 de ani de antreprenoriat si care la 61 de ani impliniti chiar azi:-) viseaza sa poata ajunge in 3 ore din UK in Australia in cativa ani cu ajutorul Virgin Galactic.

 

Primele intrebari au fost legate de inceputurile sale in business, adica la varsta de 15 ani, lucrand pentru a-si crea revista si a demara o miscare impotriva Razboiului din Vietnam. “When you start a business very young you have the advantage of having nothing to loose and you also find out that you can actually start a business with no money. In the early years of the businesses the only thing that mattered was to SURVIVE.”

Acesta spunea ca a fost si motivul pentru care el este cel care a fost implicat in campaniile de lansare si promovare pentru toate businessurile sale, lipsa fondurilor pe care  le-ar fi putut aloca la inceput acestei activitati. La asta s-a adaugat placerea de a face lucrurile astea si simtul umorului de care cu siguranta nu duce lipsa. “Make sure that what you produce brings something good in other’s people’s lives. Make sure you get other people to smile” (pe ecrane rula poza aceasta🙂

Bineinteles ca n-au lipsit intrebarile legate de valori, iar primul lucru mentionat a fost increderea lui in oameni si interesul de a descoperi care sunt talentele lor reale. Unul dintre principiile care mi-au atras atentia a fost legat de reactia la greselile oamenilor “Befriend them even more if you feel is their fault.”.

Nu putea fi ratat nici subiectul dislexiei, care l-a ajutat foarte mult sa invete cum sa delege, fiind multe lucruri pe care nu le putea face singur. De altfel, apropo de recunoasterea greselilor sau minusurilor personale, mi-a placut naturaletea cu care a povestit despre sedinta de bord a uneia dintre companiile lui in care a fost prezent chiar in ziua in care serba 50 de ani. Dupa ceva timp de discutii, la un moment dat unul dintre asociati l-a invitat afara sa discute, si l-a intrebat foarte direct “You do not know the difference between gross and net profit right, do you?” Si avea dreptate:-)

Asta pare sa confirme intr-o mare masura urmatoarea lui afirmatie: “Almost all of the ventures Virgin have done we were thinking about bringing something different to the world. “ De altfel la intrebarea legata cum munceste de fapt, raspunsul lui e relevant: “ I never worked in an office, I spend a lot of time experimenting things. Tonight I will be travelling with Virgin Atlantic to Australia, I look forward to talking to our people and the passengers to understand what can be done better/differently. “

Cel mai mare success al sau il considera Virgin Atlantic, mentionand ca intotdeauna s-a orientat dupa calitate, a pastrat afacerile in care puteau ajunge cei mai buni.  Impresionanta a fost povestea 9/2011 cand toate companiile aeriene au avut de suferit, iar pentru ei a fost cea mai grea criza pentru tot grupul de companii. Au fost nevoiti sa restructureze multi oameni carora le-au promis ca ii vor reangaja cand lucrurile isi vor mai reveni. Iar la urmatoarea afirmatie cred ca puteti intelege de ce s-a aplaudat “All of them were hired in the next 12 months.”

Si nu putea lipsi un sfat legat de ce ne-ar putea invata experienta lui de a face fata multor situatii neasteptate: “It is important to turn adversity into success. Talent comes from experience; my intuition is getting much better as life goes on.”

Legat de relatia cu oamenii si nivelul de incredere exemplele date de el despre oameni promovati peste nivelul la care s-ar astepta mesajul lui a fost din nou unul inspirant: “Good leaders will promote well above what people would expect. Given that trust people usually excel. “

Dupa o asemenea poveste, normal ca te intrebi cat de usor iti este totusi sa vinzi un business: “If you treat people well and develop them from inside, then selling a company is like selling your child. However that was the only chance with Virgin Music, we needed funds for the other companies; moreover 70% of the amount was invested into non profit ventures. “ Cele la care se referea sunt The Elders si Virgin Unite.

Imi este greu sa renunt la ceva din ceea ce a spus mai jos asa ca va las pe final de articol lung (poate cel mai lung pe care l-am scris pina acum) cu cuvintele si mesajul lui. Eu mi-am luat portia de inspiratie, sper sa va fi putut transfera si voua putin din ea.

“I work from home and actually I would urge companies to think about how much more flexibility they can introduce in the way people work.  There are lots of people who would like to job share, we probably would not have unemployment if people and companies would do that.”

“Business leaders are incredibly fortunate and enormous responsibility goes with that wealth. They have the responsibility to invest, to create jobs and help government and organizations tackle problems that affect big parts of the world.

One last piece of advice: Screw it, get on and do it🙂

PS: Pentru ca nu sunt convinsa ca traducerea din engleza ar fi fost cea mai potrivita am preferat sa va redau exact ce a spus Sir, caruia i-am putea spune azi si La Multi Ani,  la fel de  inspiranti ca si cei de pina acum. Desi sunt sigura ca vor fi asa…

  • Pagina 1 din 2
  • 1
  • 2
  • >
Copyright © 2010 - 2018 Madalina Uceanu Design: Bogdan Gheorghe