Tu esti cel ales
February 17th, 2010Aparent, atunci cand esti in cautarea unui job, asta este afirmatia pe care cei mai multi dintre noi ar vrea sa o auda. Si pare ca este cu atat mai bine, cu cat o auzi mai des. Insa conteaza mai degraba ce urmeaza dupa aceasta afirmatie. 
Aici scenariul pe care ni-l inchipuim ca se va derula in majoritatea cazurilor este urmatorul: oferta, semnare contract, inceput activitatea. Din pacate sunt prezente frecvent si urmatoarele scenarii: nu primesti nici un alt raspuns dupa aceea pentru cateva saptamini/luni, oferta nu este cea pe care o asteptai, primesti un telefon prin care esti anuntat ca de fapt lucrurile s-au schimbat si a fost ales pina la urma altcineva.
Atunci este de fapt cel mai greu sa reiei procesul de cautare a unui job. Dezamagirea e prea mare, incepi sa crezi ca ai din ce in ce mai putine sanse, si, cel mai grav, incepi sa te intrebi daca mai esti bun de ceva, sau mai are cineva nevoie de tine.
Se intampla asta mai ales atunci cand un intervievator sau un manager mai putin experimentat, nu realizeaza impactul psihologic al unei asemenea afirmatii. Sau, in tumultul activitatii sale deloc usoare de altfel, nu constientizeaza incarcatura emotionala cu care intri intr-un asemenea proces, mai ales atunci cand iti place compania si jobul. Si atunci, o greseala minora pentru unul, se poate transforma intr-un mare obstacol pentru celalalt.
Insa am putea sa ne inarmam cu un nivel de asteptari realiste, care sa ne fereasca de asemenea dezamagiri. Am putea sa nu ne punem sperantele intr-o singura directie, care s-ar putea incadra in descrierea de mai sus desi nimic nu a indicat asta.
Cateva sugestii pentru o abordare menita sa evite asemenea dezamagiri:
– cu cat mai multe proiecte/interviuri/intalniri ai, cu atat mai putine sanse sunt sa acorzi mult prea mult timp unei asemenea istorii si sa o lasi sa sape in increderea ta in tine;
– entuziasmul e bine sa il tii in frau pina in momentul in care nu ai o oferta scrisa de la compania care te-a ales;
– nu incepe sa il blamezi pe cel care nu si-a tinut cuvantul fata de tine, nu foloseste la nimic, decat la sporirea presiunii pe care o resimti si e o cale sigura spre instalarea pesimismului. Iar de aici pina la a te bloca mai este un singur pas…
– incearca sa obtii detalii clare vizavi de pasii urmatori, iar daca acestea nu vin catre tine in termenul mentionat, da un telefon/email si cere aceste detalii. Ideal ar fi un telefon, din tonul celui de la celalalt capat al firului poti intelege mai mult decat vor sa spuna cuvintele rostite de el;
– mergi mai departe, nu bloca procesul de cautare chiar daca ai primit un asemenea raspuns. Altfel, ai toate sansele ca dezamagirea sa fie si mai greu de dus daca oferta nu mai vine niciodata.
Sunt situatii in care asemenea lucruri se intampla din motive care tin prea putin de cel care te-a intervievat. Sunt si situatii in care tin de dorinta acestuia de a rezolva un proiect, si de entuziasmul ca a gasit candidatul potrivit. Cand insa revine in organizatie si isi prezinta succesul, ceilalti s-ar putea sa il anunte senin ca s-au schimbat planurile sau…ca n-a inteles de fapt bine ce cauta si profilul nu este deloc potrivit.
Nu traim intr-o lume ideala, sunt de acord. Putem totusi schimba lentilele cu care ne uitam la ea, in asa fel incat inaintea unui obstacol sa stim ce putem face noi ca el sa poata fi mai usor de trecut.
Voi cum ati trecut peste asemenea dezamagiri?
Tweet
Buna Madalina,
Cred ca despre ce vorbesti aici este un fenomen tipic uman, dar in mod special un fenomen tipic romanesc. Ne entuziasmam atat de mult de o oferta de angajare incat pierdem obiectivitatea, ne aruncam in decizii hazardate etc. Din perspectiva mea, este efectul clasic al faptului ca angajatul roman inca pune angajatorul pe un piedestal si cel putin instinctual, trateaza ‘sansa unui job’ ca ceva extraordinar, nu ca ceva natural.
Eduard
@Eduard Ezeanu Buna Eduard, ma bucur ca ai revenit. Cred ca e de inteles fenomenul, si partial iti dau dreptate. Cred ca specificul local consta mai ales in faptul ca pornim de la premisa ca optiunile noastre sunt limitate si ca depindem de altii. Si da, in ultima perioada poate s-a reinversat roata, insa pina in 2008 am auzit muuulte povesti exact pe dos, duse chiar la extrem.. Sa speram in mai bine si o abordare echilibrata de ambele parti, ca extremele le-am vazut, nu ajuta!
Cred ca este foarte important sa stim foarte bine si ceea ce ne dorim 🙂
PS: Aici un exemplu personal. Nici nu pot sa va spun cat de mult m-a ajutat acest post. In acest moment sunt 2 post-uri care se “creeaza” pe baza a ceea ce am exprimat acolo.
@Mihail Musat Astept cu interes cele doua post-uri, ma bucur sa fi fost acesta o sursa de inspiratie:-). Sunt de acord cu tine ca trebuie sa stim si ceea ce ne dorim, dar mai ales sa intelegem ca nu putem tine cu dintii de ideile noastre ca ne-am potrivi perfect intr-o anumita organizatie. In timp am constatat ca tot raul este spre bine, chiar daca aparent un job iti este refuzat si iti pare rau, apare apoi motivul pentru care s-a intamplat asta. Si de obicei nu regreti…
Responsabilitatea interviului este biunivoca, de aceea in unele tari apare fenomenul de etica foarte clar definit in abc-ul meseriei de HR. In Romania exista numai la nivel de chef si alte lucruri legate de functionarea individuala. Dar surprize apar si de la case mari si aici intervine experienta mea. In US acest aspect este reglementat prin lege si nerespectarea se poate solda cu mari daune pentru companie. Insa, in cazul meu, lipsa de profesionalism (intalnita nu la un recrutator de serie, ci la nivel de HR VP) a fost rusinos de flagranta. Bineinteles ca a fost socul de inceput, apoi zona de cautare de explicatii si apoi zona de revenire, autoevaluare si incercare de a lasa cat mai putine goluri neacoperite in urmatorul interviu. Este f importanta acuratetea autoevaluarii pentru un astfel de proces, ca sa stii daca iti consolidezi self- esteem-ul sau abia ti-l construiesti.
@Camelia Dragomirescu Bun venit Cami, iti multumesc pentru comentariu. Situatia despre care vorbesti mi se pare cu atat mai dificila cu cat s-a intamplat intr-o piata noua in care abia intrai. Delicat sa te regrupezi dupa asa ceva. Si ai dreptate legat de autoevaluare. Daca evaluezi pe baza unei asemenea absente a raspunsului, riscul major este sa te pozitionezi mai jos decat este cazul si sa-ti scada dramatic self esteem-ul. E nevoie de un mare echilibru personal si stapanire de sine ca sa nu ajungi acolo! Te mai astept:-)
Cu siguranta nu traim intr-o lume ideala, Madalina, sunt perfect de acord cu tine in privinta asta. Imi amintesc si eu de perioada 2007 – 2008, in care candidatul avea putere de negociere mai mare decat angajatorul si in care ”batalia pentru talente” devenea tot mai dura. Piata de atunci imi parea nestructurata, paradoxala, lipsita de coerenta si corectitudine. Cererile candidatilor erau adesea nejustificate (pretindeau mult peste ceea ce aveau ei de oferit), iar atitudinile lor erau uneori ingrijorator de lipsite de profesionalism (exemplu: mi s-a intampla nu o data ca un candidat sa confirme o intalnire, ca apoi sa nu o onoreze, fara vreun avertisment prealabil). Ma gandeam ca acum angajatorii au ocazia de a oferi un exemplu de buna practica in ale relationarii cu candidatii, ca au acum oportunitatea de a reda echilibrul de care se plangeau ca lipseste. Si unii dintre ei fac asta. Altii nu. 🙂 Ceea ce le-as propune eu candidatilor, pe langa recomandarile tale, e sa mearga la interviuri inarmati cu o atitudine de genul celei promovate in AT: ”eu sunt ok, tu esti ok”. Relationam, in fond, partenerial: de la adult la adult, de la egal la egal, respectandu-ne pe noi insine si respectandu-l pe cel din fata noastra.
@Anca Deaconu Multumesc pentru comentariu Anca. Ai mare dreptate, am avut multe revelatii si eu in perioada pe care o amintesti, atat pozitive cat si negative. Si mi-am amintit ca vezi cu adevarat caracterul unui om abia atunci cand ii dai puterea. Perioada actuala este marcata de acelasi lucru intradevar, insa dintr-o perspectiva diferita, de data asta angajatorul este cel la care s-a intors puterea si care ar putea da un exemplu de abordare corecta si matura. Din pacate inca exista multe situatii in care abordarea unui proces de cautare a jobului este facuta intr-o maniera mai putin echilibrata, aceasta a fost si motivul pentru care am inceput sa scriu pe acest blog. Si este pacat ca, in loc sa tratam acest proces ca pe unul in care ego-ul nu este primul beneficiar, sunt inca persoane care ramin blocate in manifestari ale acestuia, ceea ce nu ajuta nici in acest context si nici in general.
[…] verbala care va determina sa opriti cautarile, aceasta nu este respectata si va treziti in acelasi punct 0. Cred ca varianta cea mai buna este aceea a alegerii optiunii care va acopera cel mai bine […]