Cel mai stabil job din lume: mama

Cand m-am inscris la liceul in care preda mama mea deja de multi ani de zile, singurele lucuri la care ma puteam gandi erau ca elevii nemultumiti de relatia cu ea vor rasfrange nemultumirea asta asupra mea. Imi povestea de la scoala, ii stiam pe o parte dintre ei, dar undeva acolo adanc in mine statea ascunsa o temere ca poate asa se vede de la ea, totul frumos. Din fericire avea dreptate, atunci, acum si de nenumarate ori dupa aceea. Mi-a fost mult timp teama sa ii prezint prietenii sau prietenele mele pentru ca stiam ca dupa 5-10 minute de interactiune stie deja cum vor reactiona si ma va avertiza cu cine am de-a face. Si a avut invariabil dreptate. Probabil ca o viata petrecuta in invatamant isi spune cuvantul atunci cand esti o “diriga” cu har. Altfel nu-mi pot explica faptul ca dupa ani de zile de cand s-a pensionat, profa de mate si “diriga” primeste inca la fiecare Craciun o trupa de 10-15-20 fosti elevi care vin sa o colinde si sa stea de vorba cu ea.
De mult timp m-am uitat in jur si am inceput sa apreciez relatia speciala pe care o am cu mama mea. E mai putin comun decat ma asteptam sa te ridice pe picioarele tale in viata un om care spune si acum “Te rog sa ai grija sa iti fie bine, sa fii fericita. Sa nu uiti ca nu traieste nimeni in locul tau. Eu te sustin orice ai decide sa faci”. O iubesc, si i-o spun cat de des pot, aici si acum din nou, pentru ca este parte din ceea ce sunt.

Credeam ca stiu cum functioneaza si ca inteleg. Pina am nascut. Abia de atunci am inceput sa inteleg cu adevarat ce face ea pentru mine si cum simt eu pentru sufletul mic ce a crescut si s-a nascut perfect. Auzeam lumea spunandu-mi cum se trezesc instinctele materne la nastere. Ei bine, nu s-au trezit direct. Dar pe masura ce petreceam zile alaturi de copila mea am inceput sa pricep. Aveam cel mai frumos, mai greu si definitiv rol din lume. Un fost coleg de la Erudio spunea in discursul de absolvire ceva foarte frumos: “Dragostea sfideaza matematica, pentru ca atunci cind o imparti de fapt se inmulteste”.

Apoi am inteles ca mai mult decat rolul, zilnic ma vad in oglinda prin ochii copilului meu. Uneori mi-a placut, de multe ori nu mi-a placut ce am vazut si abia atunci am inceput sa inteleg cu adevarat actiunile mamei. Dupa ce am petrecut cateva luni bune alaturi de copila mea prin spitale, ajutand-o sa treaca prin cea mai grea incercare a vietii ei si cea mai dura realizare a faptului ca maine viata mea se poate schimba definitiv, am inceput sa simt ce inseamna sa te intelegi din priviri, sa comunici dincolo de cuvinte.

Si cred ca nu voi iesi din viata asta incetand sa ma intreb unde am gresit, ce puteam face diferit ca sa fie mai bine, oare cat timp sau atentie diferita trebuia sa le aloc, ce altceva puteam fi pentru copila mea pentru a o ajuta cu adevarat.

Stiu si cred ca orice mama trece prin ganduri nenumarate legate de viata, cariera, cat si cum ar trebui investit in fiecare parte. Si pentru ca azi voi avea bucuria de a participa la doua evenimente dragi mie, Conferinta locala de Coaching si o intalnire cu femei manager din Oracle Romania, mi-am amintit de o prezentare TED a COO-ului de la Facebook. Nu stiu daca sunt corecte toate diferentierile intre femei si barbati in cariera, dar stiu sigur ca cea care consider ca este cea mai relevanta am gasit-o –“O femeie trebuie sa faca cu placere ceea ce face, sa isi gaseasca cariera care sa o bucure, suficient de mult incat sa merite sa isi lase copilul acasa”

Va las cu discursul ei, cred ca este un punct de vedere potrivit pentru Ziua Femeii.

Tweet

Tags: cariera, decizii, introspectie, viata personala