Fara centura de siguranta
April 14th, 2011Nu cu mult timp in urma vorbeam cu unul dintre oamenii care au o mare vechime in piata de training din Romania, care ma intreba care este explicatia pe care o dau faptului ca sunt o multime de oameni din pozitii de management in jurul lui care s-au aruncat brusc in piata, fara sa aiba nici un fel de rezerva financiara, sau alta oferta, macar potentiala, in buzunar la momentul in care au luat decizia de a demisiona.
Nu stiu sigur care est
e raspunsul pentru toti acestia insa din discutiile avute cu o multime de manageri in ultimele luni, mi-as putea imagina urmatoarele scenarii:
– presiunea existenta in aceasta perioada nu a adus la suprafata calitatile celor cu care lucra, dimpotriva, a adus la lumina un tip de comportament cu care nu se identifica
– exista deja o nemultumire vizavi de angajatorul sau jobul actual instalata inaintea crizei, ceea ce a dus la reducerea disponibilitatii de a face un efort suplimentar care a fost atat de necesar in toata aceasta perioada
– evolutia profesionala presupune trecerea anilor care duc automat si catre o evolutie emotionala si o regandire a valorilor si a ordinii prioritatilor in viata
– au simtit nevoia unei perioade linistite in care sa petreaca mai mult timp cu sine si sa isi evalueze pasii urmatori si planul personal de dezvoltare pentru urmatorii ani
– au fost nevoiti sa se arunce in gol, fara sa dezvaluie motive concrete cercului de cunoscuti, si n-au decat optiunea de a se adapta unei asemenea intalmplari.
Astea sunt presupunerile mele. Voi ce alte motive credeti ca ar putea determina o asemenea miscare?
TweetTags: abordare, angajator, cariera, criza, cultura organizationala, decizii, schimbare
Cred ca lipsa de comunicare (si vorbeai de manageri??), lipsa unor supape si/sau a unei strategii adecvate pentru “ce fac cu viata mea”. Pina la urma, ei stiu cel mai bine motivul 🙂
@Bogdan Lipsa de comunicare din pacate nu are legatura cu nivelul pozitiei intotdeauna…Mi se pare interesant punctul tau de vedere, cred ca lipsa unor supape este unul dintre celelalte motive foarte frecvente, iar lipsa unei strategii adecvate, cred ca de multe ori este doar rezultatul, nu problema in sine. Multumesc mult pentru comentariu. Te mai astept:-)
Eu mă duc cu gândul și la sentimentul de încredere (în sine, în Univers) versus frică. Prespunem că avem nevoie de ”centură de siguranță” (rezerve financiare, oferte potențiale), însă uneori acest lucru poate fi doar expresia unei frici ascunse. Dacă există suficientă încredere, atunci poți porni la drum oricum.
@Anca Multumesc pentru comentariu Anca, mai ales ca este in nota pozitiva pe care o imbratisez si eu, insa perspectiva de care vorbesti cred ca presupune sa iti permiti “luxul” de a te lasa impregnat de ideile frumoase, de visele pe care ti-ai amintit ca le aveai si simplul exercitiu de imaginatie care te lasa sa vezi unde si cum ai putea ajunge ar fi suficient. De aici incolo intra in poveste ce spui tu, cred eu, iar solutiile tind sa vina aparent singure…
Poate ca e si o forma de “coacere”. Poate ca pur si simplu s-au copt pentru un alt tip de experienta – evident fara sa excludem scenariile bine enumerate mai sus.
Eu am intalnit persoane care pur si simplu au plecat fara sa fie vreo suparare acuta pe angajatorul respectiv. S-a copt cozonacul si acum e bine sa mergi cu el pe masa 🙂 sau in targ- dupa caz.
@Florin Ghinda Ai dreptate, cumva la asta ma refeream si eu cand spuneam despre regandirea valorilor si prioritatilor, cred insa ca tu adaugi la perspectiva asta ideea ca momentul culminant al “coacerii” s-a intamplat sa fie in criza, fara a avea insa o legatura directa cu aceasta. Fie pe masa, fie in targ, le dorim sa fie un cozonac bine copt si gustos:-)
Interesante primele tale ipoteze M., ( cele mai multe din zona teoretica ), dar in opinia mea adevaratele motive vin din zona practica… nu cred ca a fost in principal decizia lor, in cele mai multe din cazuri, sau mai exact au trebuit sa faca acel lucru…Fara rezerve financiare ??? Hmm, si mai ciudat… cand esti intr-o pozitie manageriala se presupune ca ai un anumit pachet, care duce automat la setarea unui nivel de trai. Adica pot intelege ca vrei o schimbare, dar ca asta sa aduca automat un down-grade sever al nivelului tau de confort ( si poate al familiei… ), cred ca e cam mult.
@Nicu Dar daca perceptia asupra nivelului real de confort se schimba in timp? Si constati ca de fapt nu ai nevoie de tot acel confort pentru a te simti implinit? Doar despre asta vorbea si Dna.Liiceanu cand descria conceptul de “downshifting”. Legat de rezervele financiare, ai fi uimit….plus ca nivelul de educatie si control al cash-flow-ului personal nu este la toata lumea atat de avansat:-)
salut, Mada.
haiti, e o.. ”miscare”?! 🙂
apropo de ”forma de coacere” a lui Florin (:)),
poate sa fi fost si o ”forma de coaching” – de antrenament.
Si apoi sar – nu in gol, ci mai aproape de ei.
As avea o intrebare de clarificare (sic)
zici ca ai vorbit cu multi –
sa inteleg ca astea sunt raspunsuri si, de fapt, nu presupuneri?
Cam ciudat, vorba lui Nicu. Sau nu, vorba Ancai.
Dar ce este ”centura de siguranta”?
@Magda Multumesc pentru comentariu, valoros ca de obicei. Majoritatea sunt presupuneri, raspunsurile pe care le-am primit de la cei cu care am discutat sunau similar, insa pe multi i-am sfatuit sa nu faca saltul fara o forma de “centura”. Au fost si cazuri in care am esuat si primul exemplu care imi vine in minte este recent si legat de o acumulare a unor dovezi de lipsa de respect fata de toate eforturile din aceasta perioada si nu numai. La ce ma refeream cu “centura de siguranta” cred ca a definit destul de bine Anca (rezerve financiare, oferte potentiale) sau chiar un plan personal cat de cat clar, nu neaparat doar o reactie emotionala la inca un stimul aparut in perioada asta.
Mada, Centura de siguranta inseamna in primul rand incredere – in ceea ce esti astazi si in ceea ce vrei sa fi maine. Nu e musai lipsa de disponobilitate la efort suplimentar, poate mai mult un tip de organizatie/abordare sau management cu care nu te mai poti identifica. Cu certitudine este despre prioritati si nu in ultimul rand despre valori. Sa te arunci in gol e o decizie personala, nu esti nevoit, doar alegi si cu certitudine stie fiecare de ce… In fond e un risc asumat, iar castigul (ulterior) implica risc 🙂
@Cristina Comentariul tau imi aduce aminte de un citat care imi este tare drag si are o semnificatie aparte pentru mine “Life begins at the end of your comfort zone” – R.W.Emerson. Cred ca formula “castigatoare” este diferita pentru fiecare dintre noi, dar si eu tind sa cred ca de la un anumit nivel incolo valorile si respectul pentru persoana conteaza mai mult decat orice forma de “siguranta” aparenta.
Eu sunt una dintre persoanele care au luat decizia de a demisiona fara a avea alte oferte si nuci o rezerva financiara considerabila. ceea ce mi-a dat foarte mult de gandit a fost faptul ca nu mai aveam ce cauta in acea organizatie, ca in interiorul meu schmbasem ceva si ca trebuia sa inchid un capitol, si sa las loc pentru altceva. Oricce decizie iei la un anumit moment este decizia buna.