A fi …sau a nu fi conectat la retelele sociale

June 11th, 2010

help iconCredeti ca retele sociale ne pot ajuta sa ne gasim un job mai bun sau sa evoluam in cariera?

Am citit materiale pe tema asta, dar totusi nu inteleg cum am putea sa le exploatam in asa fel incat schimbarea sa se produca in cariera. Cum ar trebui sa ne comportam, ce ar trebui sa facem in general atunci cand ne inscriem pe astfel de siteuri, pentru a folosi retele sociale si in cariera?

Cu siguranta ne pot ajuta sa ne promovam imaginea profesionala si pot demonstra nivelul nostru de competenta intr-un anumit domeniu. Ma gandesc in primul rand la LinkedIn, care este una dintre retelele sociale pe care le consider printer cele mai importante si utile intr-un asemenea demers. Cativa pasi de facut aici ar fi urmatorii: completarea profilului cu informatiile relevante despre experienta dvs. si ariile principale de competenta, conectarea cu fosti colegi, persoane pe care le intalniti la diverse evenimente, fosti angajatori, intrarea in diverse grupuri de interes pentru dvs.si participarea la discutii pe teme unde puteti avea un punct de vedere valid.  Practic in felul acesta puteti asigura o promovare si o vizibilitate a propriei persoane, cu cat numarul de persoane cu care sunteti conectat este mai mare cu atat profilul dvs. va fi gasit mai usor de potential angajatori.

Sigur ca doar prezenta pe retele sociale nu este suficienta, insa este un instrument in arsenalul celor utilizate in cautarea unui job sau crestere profesionala, aceasta prezenta ar trebui sa se adauge la efortul constant de networking, fie prin intalniri unu la unu sau participarea evenimentele, conferinte, cursuri.

Cu siguranta si Facebook este un instrument util pentru a crea vizibilitate, insa in acest caz cred ca este utila o delimitare a folosirii acestuia intr-o maniera mai degraba profesionala decat personala, si aici ma refer la concentrarea mesajelor publicate acolo catre subiecte personale, informatii personale, etc. ceea ce ar fi de evitat in cazul in care reteaua dvs. de contacte de acolo incepe sa fie deschisa si catre alte persoane decat prietenii apropiati.

Un alt instrument foarte util poate fi Twitter, insa abordarea acestuia necesita constanta si un tip de comunicare structurata, care are in vedere o anumita pozitionare ca specialist intr-o zona specifica,  motiv pentru care l-am vazut folosit mai ales de cei care sunt active in zona online (blogging, proiecte online), unde acesta este un element necesar pentru a-ti asigura vizibilitatea. Ceea ce insa ar putea oferi prezenta pe Twitter, indifferent de gradul de participare pe care va doriti sa il aveti, este accesul la informatii foarte utile in timp real, proiecte interesante si oameni cu preocupari deosebite, care v-ar putea oferi o sursa de inspiratie.

Cel mai important aspect dupa parerea mea este legat de dorinta  reala de a fi de ajutor, inainte de a cere ajutorul. Si asta este valabila pentru toate instrumentele de networking, on line sau off line!

Gasiti aici mai multe detalii venite de la un specialist in Personal Branding: http://mashable.com/2009/01/05/job-search-secrets/

Sper sa fie utile!

Tu ce intrebari ai legate de cariera ta? Le astept!

* Aceste raspunsuri au fost publicate pe forumul Unica, la rubrica de intrebari puse specialistilor. Numele sau pseudonimele persoanelor care au adresat intrebarile cred ca nu sunt relevante pentru continutul acestui blog, de aceea nu le voi mentiona aici.

Tags: , , , , ,



Comentarii

  1. […] This post was mentioned on Twitter by Stefan Murgeanu, Oana Vladutoiu. Oana Vladutoiu said: RT @MadalinaUceanu Intrebari si..raspunsuri http://bit.ly/bbFUQb […]

  2. […] asta poate oferi celor care cautau o explicatie stiintifica, argumentul ideal pentru a intege utilitatea crearii unei retele de contacte, mai ales in cautarea unui job, dar nu numai. Intrebarea care vine natural este, de ce oare. […]

Comenteaza la Putererea verigilor slabe | Career Advisor

Copyright © 2010 - 2024 Madalina Uceanu Design: Bogdan Gheorghe