Recomandarile LinkedIn, valide sau politicoase

February 4th, 2013

De cateva luni, LinkedIn si-a imbunatit platforma cu o noua optiune, respectiv aceea de a-ti defini ariile de expertiza si de a primi recomandarea persoanelor din reteaua de contacte pentru fiecare arie in parte. Am facut o actualizare a profilului in cateva zile dupa introducerea noii optiuni, au promovat-o suficient de intens la fiecare accesare a platformei, incat sa te determine sa iti adaugi ariile de expertiza.

Am definit atunci de la cateva zone, daca nu ma insel erau patru sau cinci, respectiv : Executive Search, Career Counselling, Career Management si HR Training. Pe parcurs, s-au mai adaugat, pornind de la recomandarile primite de cei care mi-au vizitat profilul. Este adevarat ca si domeniul de activitate principal, recrutarea, precum si faptul ca fiind activa din 2004 cu un cont de business pe Linkedin, au stimulat numarul mare de conexiuni si perceptiile diferite in functie de situatiile in care am avut ocazia sa interactionam.

 

Ce am remarcat insa, iar colega mea Andreea de la PortalHR a si scris in Noiembrie un  articol foarte bine argumentat pe tema asta, este ca avem tendinta de a-l folosi destul de nepotrivit. Ca sa fiu politicoasa!

Dupa aparitia articolului, pe care l-am promovat si eu destul de intens prin toate canalele prin care puteam face asta, surpriza: au curs recomandarile si mai intens decat inainte. Si undeva nu inteleg ce am gresit ca mesaj?! De aceea m-am hotarat sa reiau pe scurt recomandarea principala.

Nu cred ca acele “endorsments” pot fi folosite ca moneda de schimb pentru a primi recomandari la randul tau, mai ales in situatia in care va cunoasteti doar din mediul de business. Va rog, ganditi-va ca parte din reputatia voastra este data si de modul in care recomandati oameni, servicii, iar usurinta cu care recomandati o persoana cu care nu ati colaborat direct suficient incat sa va puteti forma o parere, spune mai multe despre dumneavoastra decat despre cel caruia i-o oferiti. Daca va doriti sa scada valoarea recomandarilor dvs., aveti bineinteles oricand la indemana optiunea de a recomanda pe oricine intalniti in spatiul Social Media!

Daca aveti alte sugestii despre modul in care poate fi transmis mesajul incat sa ajunga acolo unde si cum trebuie, sunt deschisa la orice fel de idee!

 

Tags: , ,



Comentarii

  1. […] Madalina Uceanu, unul din oamenii din spatele Portal HR, spunea in aceasta dimineata: Nu cred ca acele “endorsments” pot fi folosite ca moneda de schimb pentru a primi recomandari la randul tau, mai ales in situatia in care va cunoasteti doar din mediul de business. Va rog, ganditi-va ca parte din reputatia voastra este data si de modul in care recomandati oameni, servicii, iar usurinta cu care recomandati o persoana cu care nu ati colaborat direct suficient incat sa va puteti forma o parere, spune mai multe despre dumneavoastra decat despre cel caruia i-o oferiti. Daca va doriti sa scada valoarea recomandarilor dvs., aveti bineinteles oricand la indemana optiunea de a recomanda pe oricine pe care intalniti in spatiul Social Media! […]

  2. Semanticus says:

    LinkedIn nu mai este ce a fost. Nu in sensul strict rau. Cred ca se muta din zona retea profesionala in retea sociala. In ultima, interactiunea este pe primul loc, de la likeuri la discutii serioase pe teme, trebuie sa inventezi mereu altceva.
    La vechiul Linkedin aveai o procedura de evaluare centrata pe individ acum trebuie sa analizezi prezenta si ce spun recomandarile despre el. Adica ce recomandari primeste și, asa cum spuneai, daca da aiurea recomandari sau le da responsabil. Trebuie sa ne dumirim cat de relevante sunt recomandarile iar pentru asta trebuie sa facem mai multa analiza.
    De exemplu, pe Linkedin Ionescu dă 100 de endorsements si primește doar 20 in reteaua După ipoteza ta, este posibil ca omul sa arunce aiurea cu endorsuri dar daca cele 20 de endorsuri sunt de la persoane care profesional sunt in top 10 din domeniu ? Ne spune asta ceva despre cum este perceput profesional in reteaua sa ? Este foarte posibil ca endorsurile sa fie doar o parte din noua strategie de cautare in Linkedin, adica taguri 🙂 http://www.marginhound.com/big-data-is-linkedin-building-a-pagerank-algorithm-for-job-hunters/

  3. Semanticus says:

    corectie: ”Adica ce endorsements primeste și, asa cum spuneai, daca dă aiurea endorsements sau le da responsabil. Trebuie sa ne dumirim cat de relevante sunt iar pentru asta trebuie sa facem mai multa analiza.

    • madalina says:

      @Semanticus Ai dreptate Claudiu, conteaza si cine iti da recomandarea, dar dupa ce criterii stabilim de fapt cine este top 10 in domeniul tau. Ar putea avea o relevanta in cazul asta si cu siguranta trebuie mai multa analiza asupra subiectului, nu am insa suficiente date inca. M-am raportat mai mult la ceea ce am observat pe profilul meu, avand multe contacte, dar si multe persoane cu care nu am lucrat direct ci ne-am cunoscut la diverse evenimente, iar recomandarile de skill-uri nu prea aveau nici o legatura cu tipul de interactiune sau prezentare pe care am avut-o in acel eveniment. De asta imi e teama, ca ajungi sa pari ca ai o abilitate intr-o directie care n-are nici o legatura cu zonele tale de competenta reala. Iar apropo de interactiunea si schimbarile pe care le face in ultimul timp LinkedIn, sunt de acord, se vad multe schimbari spre zona sociala.

      • Semanticus says:

        Concluzia sau lectia care o extragem de aici este ca Linkedin creste, evolueaza, la fel si metodele voastre de a recruta, devin mai complicate, mai pretentioase si, cel mai important, trebuie sa iti construiesti propria strategie pentru ca ”spațiul Linkedin” pe care tu lucrezi este diferit de al altora sau se suprapune ”specific” cu alte ”spatii Linkedin”. Cred ca cei de la Linkedin incerca sa ofere noi tools/instrumente fara sa le considere inchise, depinde de voi sa le folositi creativ.
        Bref, avem si in real-life aceste fenomen de a da endorsuri fara discernamant pentru ca tot oamenii sunt sursa.

  4. De cand cu noile optiuni Linkedin, eu primesc cereri de endorsement/completat survey-uri de la oameni pe care nici macar nu ii cunosc sau cel mult i-am cunoscut o data la vreun eveniment. Unora le-am raspuns politicos ca nu le pot face recomandare atat timp cat nu am schimbat cu ei mai mult de 3 cuvinte. Pe de alta parte, unii isi pregatesc “cererea” prin datul cu “click” la toate skills-urile puse de mine in profil, nu cred ca le este de ajutor nici lor, nici mie. Cred ca se confunda endorsement-ul ca proces in raport cu banalul Like de pe Facebook…..

    • madalina says:

      @Ana Maria Uite ca mi-a scapat si aspectul asta, legat de survey-urile pe care le mentionezi, am primit nenumarate si eu, iar la unele chiar am vrut sa completez dar s-au trimis automat si catre o parte dintre contactele mele. Le-am scris chiar celor care administreaza platforma sa remedieze problema. Dar ai dreptate, endorse=like, asa ca imi vei da si tu mie cand va fi cazul. Sau cel putin asta pare sa fie asteptarea…

Comenteaza la Semanticus

Copyright © 2010 - 2024 Madalina Uceanu Design: Bogdan Gheorghe