De unde vine ideea
Titlul nu-mi aparține. Este, practic, traducerea lucrării sociologului Mark Granovetter, din anii ’70, în care a analizat de unde au venit ofertele de job pentru cei care au participat la cercetarea lui. Concluzia surprinzătoare: ele nu vin de la cercul apropiat de cunoscuți, ci de la cei cu care ne vedem mai rar, dar cu care suntem în legătură, „the weak ties”, verigile slabe.
Explicația cea mai la îndemână este că ei se învârt în alte cercuri și între alte idei decât noi. Au o expunere la informații diferite de ale noastre, ceea ce crește probabilitatea ca oportunitățile pe care ei le cunosc să nu ne fie cunoscute. În plus, așa cum noi încercăm să construim relații începând prin a oferi, același lucru pot face și ei.
Am scris asta în 2010, când LinkedIn era încă puțin folosit la noi. Azi întrebarea nu mai este dacă ești acolo, ci dacă conexiunile tale sunt legături sau doar nume într-o listă.
Rețeaua, zona în care stăm cel mai prost
Aproape toate discuțiile mele de career advisory încep, într-un fel sau altul, de la rețeaua de contacte. Spre surprinderea mea, de multe ori zona în care stăm cel mai prost nu sunt competențele profesionale sau atitudinea, ci felul în care întreținem relațiile cu cei din jur și ne dezvoltăm rețeaua.
De obicei, prima discuție e despre profilul de LinkedIn. Primul pas este prezența, al doilea lărgirea rețelei. Apoi vine întrebarea cea mai largă: cine sunt, de fapt, contactele mele? Actualii și foștii colegi, colegii de la școli sau cursuri (un MBA sau câteva zile de curs), persoanele cunoscute în business, la evenimente sau în colaborări, prietenii.
Ce am păstrat ca obicei, și ce s-a schimbat
Un obicei care m-a ajutat și pe care îl păstrez: după fiecare eveniment și fiecare carte de vizită primită, mă conectez cu persoanele respective pe LinkedIn. Înainte de o întâlnire cu cineva nou îi pot găsi profilul; dacă vreau să ajung la cineva, adesea persoana se află deja în rețeaua cuiva cu care sunt în legătură, chiar peste ocean; iar cunoscuții îmi pot transmite oportunități care mi s-ar potrivi.
Ce s-a schimbat: un clic pe „Connect” nu mai ajunge. Pe LinkedIn circulă multe mesaje generice, unele automate sau scrise cu AI, iar un lider senior le recunoaște dintr-o privire. O verigă slabă se creează printr-un gest mic și specific: un mesaj care arată că ai citit ceva despre persoană, o recomandare, o întrebare bine pusă. Ca atunci: începi prin a oferi.
Un exercițiu pentru săptămâna aceasta
Cu o prietenă care face consultanță de management discutam despre o diagramă care așază contactele în funcție de frecvența interacțiunii, ca să identifici „weak ties”. O variantă simplă: împarte conexiunile în trei grupe: cei cu care vorbești des, cei cu care vorbești o dată sau de două ori pe an și cei cu care nu ai mai vorbit de ani. Ultimele două merită atenția ta acum.
Dacă nu v-am convins încă, „take a leap of faith” și încercați să vedeți singuri câte dintre soluțiile de mai sus funcționează pentru voi. La buna conectare.
Când ai scris ultima dată cuiva din cercul „îndepărtat” al rețelei tale, fără să ceri nimic?
