Despre mine
Istoria mea profesionala este descrisa pe scurt mai jos. Istoria vazuta prin ochii mei suna putin diferit, desi traseul este acelasi, insa vei gasi si motivele pentru care drumul meu arata asa.
Am fost premianta toata scoala generala si tot liceul, parintii mei sunt ambii minunati si…profesori, deci am avut niste standarde de mentinut:-). Primul prag de sus l-am intalnit la admiterea in facultate, cand am luat examenul la REI in cadrul facultatii Romano – Americane, dar am picat la SELS (Studii Economice in Limbi Straine) in ASE. Intre primii 10 e drept, dar totusi dupa linie. Am fost redistribuita ulterior catre REI cu plata si asa am inceput in acelasi an renuntand la cursurile facultatii particulare la care fusesem admisa.
In anul 1 de facultate am vrut sa imi iau carnet, iar pentru asta imi trebuiau bani. Am dat meditatii la engleza si apoi am dactilografiat (da, am terminat liceul economic, am facut 2 ani de steno-dactilo) lucrari de diploma. Si da, mi-am luat carnet si platit scoala. In vacanta intre cei doi ani de facultate mi-am cautat de lucru serios, pentru ca mi-am dorit sa pot invata mai rapid decat mi se parea ca reusesc sa fac asta in facultate.
Am inceput ca secretara/receptionista, ceea ce mi-a atras atat comentariile unor colegi, cat si intrebari din partea parintilor care se temeau ca nu voi face fata facultatii la zi in paralel cu serviciul 8 ore pe zi. Norocul meu a fost ca sediul firmei era la 2 pasi de facultate si am reusit sa termin facultatea la zi, fara bursa, dar aproape integralista (am picat doar Statistica - n-a fost un soc pentru nimeni, matematica nu era punctul meu forte:-). Asta m-a costat multe nopti nedormite si o semi-depresie imediat dupa absolvire, insa atunci a fost momentul in care am inceput sa inteleg avantajele consilierii psihologice. Din timp, dupa parerea mea:-)
Aceea a fost perioada in care mi-am promis ca nu voi uita niciodata nici pragul de sus, nici de unde am pornit, si mi-am rugat prietenii sa ma traga de maneca daca ma vad ca o iau razna la un moment dat si indraznesc sa tratez superior pe cineva care fie a avut parte de un esec fie este intr-un rol care pare mai putin important intr-o organizatie. Nu m-au tras de maneca de curand, asa ca sper ca sunt inca pe calea cea buna:-) Ei se inmultesc in jurul meu si ma ajuta sa trag concluzia ca asa cum se vede de la mine viata este foarte frumoasa.
Lumea spune despre mine ca sunt: prea sobra, naiva, obsedata de munca, prieten de drum lung, si cine stie ce o mai spune fara sa stiu eu:-) Ce spun eu despre mine acum este ca asta sunt si am trecut de etapa in care m-am straduit din greu sa imi fiu cel mai mare dusman. Singurul lucru pe care il pot spune cu siguranta este ca sunt intr-o calatorie in care descopar in jur si in mine in permanenta noutati, iar mirajul acestor descoperiri imi face bine, desi uneori aparentele spun altceva.
Mai stiu sigur ca mai sunt atat de multe de invatat si descoperit incat nu ma voi plictisi niste ani buni de acum inainte si gandul asta ma bucura:-)
ISTORIE PROFESIONALA
Am inceput sa lucrez in domeniul resurselor umane in 1994, am ramas in acelasi domeniu si aceeasi companie timp de aproape 16 ani. Am continuat facultatea in paralel cu jobul, pentru ca mi s-a parut ca merita efortul si inca cred ca a fost o decizie corecta. In 2009 am lansat Portalhr.ro iar in primavara lui 2010 am demarat activitatea pe cont propriu, oferind servicii de managementul carierei si recrutare sub numele de Career Advisor.
Sunt deja 5 ani de cand predau la Bucharest School of Management cursul de Managementul Resurselor Umane impreuna cu un coleg si cativa ani de cand studiez si fac coaching (career & executive coaching).
DE CE M-AM DECIS SA SCRIU?
- pentru ca vad la oamenii cu care ma intalnesc suficiente teme comune si intrebari care se repeta;
- pentru ca sunt convinsa ca oamenii isi doresc sa evolueze si sa se simta mai bine facand asta, dar nu intotdeauna stiu cum;
- pentru ca cred in puterea vointei fiecaruia si in capacitatea noastra de a ne pune intrebari si a gasi raspunsurile potrivite;
- pentru ca am avut norocul sa ajut cativa oameni sa evite greseli care i-ar fi putut costa ani din viata si multa uzura psihica;
- pentru ca am invatat de la altii si ii invat pe altii sa se uite la ce pot face ei pentru ceilalti;
- pentru ca am gresit si inca o fac, dar am invatat ca greselile sunt cei mai buni invatatori pe care ii avem
- pentru ca punandu-mi pe hartie gandurile ma dezvolt si tot exercitiul scrisului e o lectie. Stiu ca hartia nu suporta orice, fie ea si electronica:-)
O descriere completa, sau macar mai detaliata… gasiti aici.
“Things do not change, we change” – Henry David Thoreau








Felicitari pentru initiativa!!! Ma bucur foarte mult sa vad lucruri interesante pe aici – cu atat mai mult cu cat stiu ca sunt informatii “atent selectionate” si testate in timp!
Spor la scris!
Multumesc mult Florin! Te mai astept:-)
Nu regret decat ca nu am stiut de asta mai devreme … sunt oficial cititor de astazi !
Mult succes in continuare si astept cu interes gandurile tale …
Bine ai venit Razvan. Multumesc!
si eu ma inscriu in seria de cititori interesati sa te asculte….sa “respire” mesajele si gandurile tale….Mult succes si…inspiratie!
Multumesc Ada, te mai astept:-)
de azi sunt si eu printre cititori si fani
Ma bucur sa te regasesc.
Foarte util, multumesc si felicitari !
Bravo Madalina, ma bucur ca scrii si ca vrei sa ajuti oamenii. Am sa te citesc in continuare, ma bucur ca te-am ”regasit”.
@Diana Blinda Bun venit Diana, si eu ma bucur sa te regasesc si te mai astept:-)
Buna Madalina! Imi place si idea si siteul. Si mai imi place sa te-ai indreptat (si) spre partea de advisory..care cred ca ti se potriveste foarte bine. Bafta multa si poti sa ma adaugi la capitolul “cititori”.
@ Marian Vasile Bun venit Marian, multumesc! Ma bucur sa te am printre cititori si astept cu interes oricand feedback si comentarii. Sunt convinsa ca ar aduce valoare! Pe curand!
[...] bune: Printre invitatii “surpriza” care vor vorbi la eveniment se numara si Madalina Uceanu & Lucian [...]
buna!sunt din chisinau…si vreau sa aflu mai multa info,despre cariera….eu doresc sa aflu mai multa info la capitolul :facultati din Ro.va multumesc pentru atentie!
@Cristina Cred ca asta este o lista completa, http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_universit%C4%83%C5%A3ilor_din_Rom%C3%A2nia, iar aici gasesti un top facut de cei de la studentie.ro http://www.studentie.ro/campus/TOP_CELE_MAI_BUNE_10_UNIVERSITATI_DIN_ROMANIA/c-70-a-53353.
Sper sa iti fie utile! Pe curand
Buna Madalina. Recent am participat la un training sustinut de tine pe tehnici de recrutare
A fost unul foarte util pentru mine, atat din prisma continutului cat si a felului in care a fost prezentat.
Nu am reusit inca sa parcurg intregul tau blog, dar mi-a starnit interesul si cu siguranta il voi mai accesa.
Mult succes!
@ Alina Maria Multumesc pentru vizita Alina! Ma bucur ca ti-a fost util training-ul si sper sa vorbim peste cativa ani si sa imi povestesti mai multe despre deciziile bune pe care le-ai luat in recrutarea oamenilor din echipa ta. Te mai astept si pe blog, iar daca apar intrebari legate de recrutare, stii unde ma gasesti:-)
Madalina, eu pot sa-ti transmit ca ceea ce faci va fi de mare, mare ajutor atat tie cat si celor care cred ca oamenii de valoare trebuie sa-si spuna punctele de vedere, indiferent de specializare.
Iti urez mult succes. Liviu.
@Liviu Stoleru Multumesc Liviu!
[...] cred că cel mai bine este să dau cuvântul prietenei mele, Mădălina Uceanu, cea care este sufletul şi motorul acestui [...]
[...] experienta de mai bine de 15 ani in recrutare si gestionare de procese care tin de resurse umane a Madalinei, ideea acestui portal mi se pare una foarte potrivita pentru perioada economica actuala: daca [...]
[...] nu intotdeauna, dar trebuie sa intelegi, macar, ca e decizie emotionala). Cine e Madalina? Cititi aici mai [...]
[...] [...]
[...] de a te autodepăşi şi a scopurilor precise (ideea acestui tip de motivaţie a plecat de la Madalina Uceanu prin sugestia sursei: [...]
Draga Madalina,
Ma aflu in cautarea unui job de foarte mult timp, eu am experienta ca inginer textile (studii superioare) terminate si experienta ca personal assistant (doar 5 luni) in strainatate si as dori sa imbunatatesc cunostiintele in acest domeniu.
Rugamintea mea este daca ma poti ajuta cu informatii….privind job-ul si cursuri de dezvoltare in aceste domenii.
Iti multumesc pentru aceasta sansa!
Cu stima,
Cristina@Nina
Cristina@Nina Multumesc pentru mesaj, astept un cv la madalina at careeradvisor.ro, mi-e teama ca nu inteleg foarte clar in ce domeniu iti doresti sa te specializezi. Daca pot ajuta, cu mare placere!
[...] profit de ocazie să mulțumesc Vodafone, Manafu și în mod special Mădălina pentru invitație la Lady Bloggers [...]