Din categoria “amintiri din copilarie”, mai ales ca imi place sa pastrez diverse lucruri care sa mi le tina vii (probabil de frica lectiilor care s-ar putea repeta), am regasit cateva dintre notitele, anunturile de angajari de prin anii 1996 – 1997, atunci cand lucram in recrutare. Mi s-a parut interesant sa imi amintesc primele faxuri trimise pe hartie termosensibila, ale caror texte se stergeau dupa o perioada, telefoanele la care raspundeam celor care aplicau la un job, scrisorile venite “pe adresa redactiei”:-) care contineau CV-uri scrise uneori de mana si poze care mai de care mai interesante.

Poate ca era o perioada de haiducie, care avea insa farmecul ei. Stiu ca la primul meu interviu de angajare, temerea cea mai mare exprimata fata de viitorul meu potential sef a fost ca “nu stiu sa folosesc echipamentele de birotica” (faceam ASE-ul totusi, niste termeni mai stiam si eu:-). Bineinteles ca m-a intrebat “Cum adica? Ce intelegi prin echipamente de birotica?”, “Faxul, Xerox-ul, telefoanele cu centrala si interioare”. Am avut noroc ca am intalnit un om cu suficient simt al umorului incat sa treaca peste acest episod cu zambetul pe buze.

Mai jos am pus si un model de anunt de recrutare (click pe imagine pentru a mari) pe care il pastrez intr-un caiet studentesc mare in care lipeam anunturile decupate din presa, urmand sa contactez ulterior companiile respective pentru a le propune o colaborare. Asa aratau si anunturile pe care le dadeam pentru clientii cu care lucram atunci, asta in situatia in care aveau buget si nu alegeau anunturile clasice la mica publicitate, dar si acolo erau totusi mai mari, cu literele ingrosate si in chenar, ca sa sara in ochi.  Si era preferabil sa fie pe pagina din dreapta jos sau mijloc, pentru o vizibilitate mai buna.

Faxurile nu erau la indemana, erau multe persoane care se duceau la posta pentru a transmite CV-ul, asta in cazul in care nu optau pentru varianta de a-l aduce personal la sediu sau trimite intr-un plic tot prin intermediul Postei Romane. Imi amintesc ca spuneam clientilor ca anunturile pe care le dadeam au avantajul de a avea postate direct numerele de telefon… pentru ca, asa se aplica, sunai pe un numar de telefon fix, se facea o prima sortare telefonica verificand criteriile de baza (uneori chiar in engleza ca sa verifici abilitatea conversationala) si se facea direct programarea la interviu.

Totul pe foarte repede inainte, avand in vedere mijloacele de care dispuneam atunci.

Emailul a aparut niste ani mai tarziu, primul din birou fiind o adresa generala care putea fi accesata de la un singur PC care se conecta prin dial-up. Se scria textul, se salva pe o discheta si se venea la “mail” sa il trimitem.

Si da, se facea recrutare si atunci, se aplica pentru joburi, se dadeau si se luau interviuri, se faceau plasamente si totul parea normal sa fie asa cum era. As zice ca e mult mai usor acum cand ai email la birou si pe mobil, LinkedIn, Facebook, site-uri de joburi, poate problemele suna la fel, dar cred ca daca le punem in perspectiva intelegem ca avem cu ce:-)!

PS: scuze pentru calitatea imaginilor de mai sus, cred ca nu intamplator n-am ales o cariera in fotografie:-)

Spuneam si intr-un articol anterior ca ar fi util daca am ne-am gandi mai mult la vanzari, uneori mult hulite. Spun asta pentru ca cred ca o minte structurata in acest fel cred ca poate gasi solutii care sa fie de folos mai ales in perioadele mai putin roz. De curand citeam la Doru un articol foarte pertinent legat de greselile pe care le-a remarcat la cei care aplica pentru un job, greseli din pacate frecvente si despre care se scrie mult si de mult timp deja. Si totusi, greselile se repeta.

Dupa parerea mea, motivul repetarii lor tine de mentalitate, de modul in care ne pozitionam in orice prezentare a noastra, fie ca este vorba despre cautare de job, de clienti pentru business-ul nostru, de colaboratori sau idei care sa ne ajute in proiectele pe care le derulam. Poate suna putin exagerat, dar cred ca niste cursuri de vanzari si (re)citirea lui Dale Carnegie cu a lui “Arta de a-ti face prieteni si de a deveni influent”, ar trebui sa fie o prioritate la finalul studiilor sau inceputul carierei.

Dezvoltarea accelerata a canalelor de Social Media este inca un argument in acest sens. Discursul nostru (deja public datorita lor) spune multe despre noi si s-ar putea sa spuna altceva decat ne dorim sa transmitem, de multe ori dand argumente pentru un potential colaborator, angajator sau angajat, sa ne evite si nu sa ne caute compania. Am remarcat destul de frecvent greseli facute in conversatiile pe asemenea canale, s-a intamplat in cateva situatii chiar sa cunosc persoanele care comunicau, stiam clar ca sunt in cautarea unui job, unii dintre ei chiar in vanzari, si totusi… discursul includea des atacuri la adresa altora, un limbaj agresiv si o abordare de tipul “know it all” care nu este cautata de nici un angajator in mod special:-)

Cred ca tine de capacitatea noastra de a ne pune putin in “papucii celuilat” sau de empatie. De puterea de a lasa subiectivismul legat de noi deoparte, de a trece de mentalitatea “know it all” si a cere feedback daca vedem ca nu avem rezultate, poate cineva din afara stie/vede/intelege mai bine unde gresim si ne poate ajuta sa vedem lucrurile in ansamblu.

Din punctul meu de vedere daca avem mentalitatea vanzatorului asta ar trebui sa ne ajute sa intelegem mai bine ca:
- cel de la capatul celalalt al firului are propriile sale nevoi (de recunoastere, de stima de sine, de validare), iar rolul nostru nu este sa le judecam, ci doar sa incercam sa interpretam reactiile lui prin prisma acestui lucru;
- nimeni nu este dator sa ne ofere din timpul sau, daca n-am reusit sa il fac sa vada ca timpul alocat mie este si in beneficiul comun asta nu este un motiv sa acuzam pe nimeni de lipsa de interes;
- nu se stie niciodata daca argumentele care ma determina acum sa atac pe cineva sunt valide in totalitate, iar informatiile pe care le-am avut au fost suficient verificate incat sa imi asum corectitudinea unei asemenea opinii ferme. Sunt mari sanse ca, daca ascultam argumentele de ambele parti sa avem, de fapt, imaginea corecta a lucrurilor. De fiecare data cand s-a intamplat sa fiu implicata intr-un conflict, am avut aceeasi revelatie: cat de usor e sa judeci, si cat de usor ne simtim jigniti de judecata celuilalt;
- lumea e mica si fiecare are plusurile si minusurile lui. S-ar putea ca si despre noi sa circule asemenea opinii nefondate si nu cred ca ne pica prea bine. In plus, sunt mari sanse ca drumurile sa ti se intersecteze cu omul pe care l-ai judecat gresit si atacat acum si sa constati ca n-ai avut dreptate. Daca parerea sa conteaza intr-un proiect cu miza foarte mare pentru tine, consecintele sunt usor de imaginat.

Nu pledez pentru lipsa opiniilor, ci pentru ponderarea lor punandu-ne ochelarii de vanzator. Si pentru grija la tonul si maniera in care comunicam, atat in momentul in care suntem intr-un proces de cautare de job, dar mai ales in afara acestuia. Nici un job nu este vesnic iar reputatia noastra se bazeaza mult pe parerile celor din jur, pe care, din fericire, nu le putem controla. Nu mai stiu unde am citit asta, dar mi se pare in continuare actual sfatul mai ales in vanzari: “It doesn’t matter what you think, it matters what they think.”

Sa ne vindem sanatosi!

Sunt deja cativa ani de cand speram ca lucrurile vor fi mai bine in anul urmator. Desi inca imi pastrez convingerea ca va fi asa, sunt sigura ca schimbarile in bine vor fi putine si vor aparea la intervale atat de mari de timp incat vor fi aproape imperceptibile. Intr-una dintre serile trecute depanam niste amintiri, iar discutia a pornit de la faptul ca un distribuitor se plangea ca nivelul de vanzari din ianuarie 2012 este similar cu cel din ianuarie 1994. Si am revenit putin in timp, la perioada 1994 – 1997 care n-a fost una usoara pentru nimeni, cu un nivel al somajului greu digerabil (11% in 1994), inflatie foarte mare, iar putinele companii straine existente in Romania, la momentul respectiv, aveau mari dificultati in a pastra prognozele, chiar si pentru urmatoarele 6 luni din cauza fluctuatiilor mari ale cursului valutar.

Nu stiu despre voi, dar mie imi face bine sa imi amintesc ca a fost si mai rau si sa revin asupra momentelor de atunci, probabil undeva subconstient cautand sa consolidez convingerea ca daca ne-am descurcat atunci, ne vom descurca si acum.

Daca e sa ma gandesc la ce va insemna 2012 pentru cei care vor sa isi schimbe jobul sau sa isi gaseasca un job, cred ca punerea in context este o verificare a realitatii necesara inainte de a ne asuma riscuri inutile. Sunt o persoana practica, ceea ce se reflecta si in toate discutiile de consiliere pe care le am. Prima intrebare dupa ce inteleg contextul este: care sunt presiunile financiare pe care le ai in acest moment. Si abia de aici pornim discutia. Imi place sa cred in idealuri si sa ajut oamenii sa reinvete sa viseze, dar stiu ca visele trec dureros de direct prin stomac, iar daca acesta nu are cat de cat ceva de mestecat, ne vom gasi toate argumentele din lume pentru a ne convinge ca e cazul sa renuntam la ele. Asa ca, oricat de ciudat ar suna, abordarea realista si cu picioarele pe pamant, ne stimuleaza de fapt capacitatatea de a ne pune in indeplinire visele. Daca am cu ce le alimenta, sunt mari sanse sa le pot creste!

Cred ca 2012 va fi cel putin la fel de dificil ca si 2011, asa ca ar fi util sa ne stabilim asteptarile in acest fel, gandindu-ne ca va urma un nou an cu munca multa si intensa si cu rezultate poate mai mici decat in mod normal. Sau poate ca trecem printr-o redefinire de fapt a normalului, dar sa nu mergem spre filosofii:-), suntem la etapa de abordari practice.

Nu cred ca piata muncii se va dezmorti, ma astept sa apara in continuare proiecte de inlocuire a unor angajati care pleaca sau sunt rugati sa plece. Multe dintre proiectele pe care le-am derulat sau despre care am aflat din piata anul trecut au facut parte din aceasta categorie. Nu inseamna ca nu se vor crea si posturi noi, cu siguranta va fi asa, insa cred ca numarul acestora versus inlocuirile, va fi in continuare dominat de cele din urma.

Cred ca vor continua sa plece multi oameni sa lucreze in afara tarii, de data aceasta nu neaparat pentru munci mai putin calificate, ci mai degraba specialisti seniori care vad in proiectele internationale o oportunitate de crestere si de a-si crea niste rezerve financiare care sa le permita un nivel de trai diferit. Cred ca emigrarea nu este asa de usoara cum pare, iar comparatia realista intre ce am aici si ce am acolo survine abia dupa ce trece o perioada petrecuta peste granite.

Cu siguranta freelancing-ul se va dezvolta si vor creste si initiativele antreprenoriale,  de voie sau de nevoie, insa mai ales la nivelul businessurilor mici, de servicii sau a celor care au inceput sa isi construiasca planul acesta deja in ultimii 1 – 2 ani si ajung acum sa il puna in aplicare. Am avut si anii acestia bucuria de a lucra cu cateva companii antreprenoriale locale care s-au dezvoltat simtitor in ultimii ani, insa sunt inca sub nivelul radarului, nu se expun neaparat pe piata locala foarte mult, cred ca de aceea nu le vedem suficient.

Abordarea “out of the box” va fi in continuare la mare cautare, si prin asta inteleg atat capacitatea celor care vor fi in cautarea unor noi oportunitati de a identifica noi domenii in care pot fi utile cunostintele si experienta lor, dar si flexibilitatea companiilor de a integra solutii si intrumente noi pentru a-si atrage angajatii (folosirea Social Media pentru recrutare, colaborari cu freelanceri sau organizatii antreprenoriale mici, outsourcing etc.). Cred ca raminem intr-o perioada in care capacitatea de a face fata propriilor frustrari si de a ramane fideli obiectivului nostru este in continuare singura care face diferenta intre succes si esec.

Si inca un element important, pe care il realizez din nou in urma multor discutii avute in perioada anterioara, cred ca niste cursuri de vanzari si relatii cu clientii ne-ar folosi tuturor. Constat ca incapacitatea de a avea o minte orientata catre generare de idei si gasire de solutii este de fapt cel mai mare dusman.

Asa s-au vazut lucrurile de la mine si asa par sa se intrevada la acest inceput de an. Mi-as dori ca spre finalul anului sa constat ca n-am avut dreptate si previziunile mele au fost mult prea realiste. Sunt deschisa pentru argumente contra, mai ales ca o asemenea dezbatere cred ca ar aduce perspective utile tuturor.

Sunt totusi sigura ca, daca ne ajustam asteptarile de la mediu si crestem putin asteptarile de la noi, sunt mari sanse sa resimtim mai putin negativ ce ne inconjoara si sa avem macar satisfactia lucrurilor pe care le-am influentat pozitiv direct, cum ar fi chiar cariera noastra!

Acum 2 ani, primeam de la Dragos Roua o leapsa, legata de cele 100 de lucruri pe care le-am realizat in 2009. Mihai a raspuns mai repede decat mine, mie mi-a fost foarte greu sa scriu ceva atat de personal. Nici acum nu imi este mai usor:-(, insa exercitiile astea am constatat ca ma ajuta sa fiu mai clara in primul rand fata de mine si sa tin minte toate momentele care m-au facut sa mi se para soare afara chiar atunci cand vremea dorea sa ma contrazica.

Anul trecut n-am reusit sa imi fac analiza completa a ceea ce am trait pe parcursul lui, cel putin nu in forma unui post pe blog. Concluziile mi le-am cristalizat singura, ca in fiecare an de altfel, de multi deja. Cred ca o analiza de final de an te poate ajuta sa intelegi cat de departe ai ajuns, pentru ca mintea si memoria tind sa ne pacaleasca lasandu-ne sa uitam lucruri, momente, oameni, care n-ar merita sa fie uitati.

Cand ma gandesc insa la 2011, mi se pare nepoliticos fata de el sa il las neobservat. In primul rand pentru mine, pentru ca as vrea sa am un sprijin impotriva uitarii, insa si pentru ca lectiile lui cred ca nu trebuie uitate, altfel, risc sa le retraiesc la fel (un fel de “Ziua Cartitei”).

Pentru mine a insemnat un an cu foarte multa munca, frumoasa, buna, dorita, neimpusa de nimeni, dar multa. Iar in conditiile unui an destul de greu si prea putin productiv, dupa spusele multora din jurul meu, am considerat tot anul ca asta e un motiv de bucurie.

Acum 2 ani am reusit sa fac o lista de 34 de lucruri atunci, m-am legat de varsta mea. De data asta ma voi rezuma la 10, si nu pentru ca am ajuns in 2 ani la varsta asta:-) ci pentru ca varsta mea fizica nu are nici un fel de legatura cu cea pe care simt eu ca o am!

Momentele mele de “putere” (vorba coach-ului meu) au fost multe si simtite foarte intens, insa motivele pentru care simt nevoia sa multumesc acum sunt cele de mai jos:

1. Am alaturi in continuare o mana de oameni care au avut curajul sa creada in mine mai mult decat am indraznit eu sa cred la un moment dat, iar asta este un cadou pe care nu pot sa nu il pun la loc de cinste in sufletul meu. Ei, sau mai bine zis ele, sunt colegele alaturi de care sustin atat proiectele de recrutare in Career Advisor cat si continutul si prezenta PortalHR.  Sunt cele care ma ajuta sa imi sustin demonstratia fata de mine: ca se poate construi un business sanatos pornind de la mult bun simt, respect si responsabilitate fata de sine, in primul rand.

2. Am avut bucuria de a participa pentru prima oara la FITS,unde imi doream sa merg de mult timp si doar datorita Ruxei si frumosului ei bradut de anul trecut! Despre experienta Sibiului am mai povestit, e sigur ca anul acesta voi reveni acolo, insa datorita prezentei acolo m-am bucurat tot anul de invitatiile la teatru ale lui Cristi, un pasionat care alege pe spranceana toate spectacolele pe care am regreta daca le-am rata (pluralul nu e intamplator, invitatiile strang 4-5 oameni de fiecare data).

3. Dupa 2 ani de la lansarea PortalHR ma bucur sa vad ca atunci cand il mentionez lumea stie de el si il citeste. Un alt pariu cu mine insamni, ca proiectele online vor incepe sa prinda contur si in zona resurselor umane, chiar daca aparent subiectul este foarte specific si ca atare usor arid, desi ne lovim de el in fiecare zi. Numarul parteneriatelor si invitatiilor de a fi parteneri la diverse evenimente, precum si oamenii dragi care au fost de acord sa ni se alature si sa scrie alaturi de noi, imi confirma ca am pariat bine!

4. Londra si Richard Branson. Mi-am dorit sa il revand pe Tony Robbins, insa universul a conspirat pentru mine tot anul:-), asa ca am sfarsit prin a-l vedea in cadrul aceluiasi eveniment si pe Richard Brason, alaturi de o buna prietena din Londra cu care nu ma vazusem in ultimul an. Ca am revenit inspirata din Londra e putin spus, inca nu mi-am stabilit tinta pentru 2012 dar pare sa duca undeva spre Wayne Dyer .

5. Evenimente. A fost anul evenimentelor, am avut bucuria de a fi parte din panelul vorbitorilor la Brasov si Bucharest Business Days (unde am avut onoarea de a-l cunoaste pe Domnul Ivan Patzaichin), la Zilele BIZ (unde am avut placerea de a-l avea ca invitat), Webstock, ca sa mentionez doar cateva dintre ele. Pe oamenii care le organizeaza (Laszlo, Marta, Cristi) ii apreciez pentru eforturile deloc mici pe care le presupune atat realizarea lor cat si activitatea pe care o desfasorara, intr-un fel simt ca mizele si pariurile noastre au o parte comuna. Mai mult decat prezenta acolo ma bucura faptul ca modul in care vedem lumea seamana, iar faptul ca ei ies in fata si isi asuma demersul de a transmite si altora ca se poate, mi se pare admirabil.

6. Redescopera Romania. Am plecat pentru 5 zile prin tara, la invitatia Anei si a lui Bobby, bucuroasa sa am ocazia sa vad cu ochii mei ce anume a facut din acest proiect un asemenea succes si mandra sa pot fi parte din el. Concluzia: proiectul asta are intre ingredientele de baza multa pasiune si nevoia noastra a tuturor de a primi cumva acordul de a atrage atentia si asupra lucrurilor bune. E atat de mult concentrare si galagie pe tema lucrurilor care nu merg, incat pentru a face loc lucrurilor bune si frumoase, simti nevoia unei comunitati care sa sustina mesajul tau bun. Iar proiectul asta cred ca a ajutat mult!

7. Am continuat sa primesc cadouri de la fiecare client care m-a sunat, cu atat mai mult cu cat o mare parte dintre ei au revenit, iar o alta parte dintre ei (60% dintre clientii de coaching) sunt oameni care investesc in dezvoltarea lor din propriul buzunar, contractele de coaching nefiind platite de angajatorul lor. Daca o sa zic ca si asta e un alt pariu, o sa spuneti ca imi plac jocurile de noroc:-), insa am invatat in timp ca toata povestea asta cu norocul este direct proportionala cu munca si pasiunea pe care o investesti in ideile in care crezi.

8. Sa iti spuna cineva ca mai mult decat un colaborator a castigat in viata lui un OM special, este mai mult decat mi-as fi putut imagina ca voi primi, iar cei cativa care mi-au facut cadou asemenea afirmatii sunt parte din motivele pentru care stiu ca pot gasi energie si atunci cand rezerva atinge cote alarmante.

9. Sunt un om bogat!! Si simt asta de fiecare data cand sun un prieten cu care poate nu m-am auzit in ultimele 6 luni, dar discutia continua ca si cum am fi incheiat-o acum 5 minute. Anul acesta am constatat ca edificiul meu emotional este unul dintre principalele motive pentru care zic ca acolo SUS cineva ma iubeste!

10. Nu intamplator fiica mea este punctul cu numarul 10, insa anul acesta am constatat inca o data ca nu noi ne alegem copii ci ei ne aleg pe noi. Si faptul ca pot spune ca am alaturi o prietena foarte buna nu are legatura doar cu modul in care mi-as dori sa vada ea relatia asta, ci cu faptul ca asa o vad eu. Am un copil minunat, un munte de intelepciune si finete, iar a-i fi mama este o mare responsabilitate si cel mai puternic argument care ma poate face sa imi doresc sa ma ridic la intaltimea asteptarilor si sufletului ei.

Ce mi-am propus pentru 2012? Pe scurt: sa particip din nou la FITS si sper sa reusesc si TIFF, sa merg din nou la SMS Biz Camp (asta daca Marta va continua, cum sper:-), sa particip la EcomTim unde si anul trecut am revazut oameni dragi din Timisoara si am primit multe informatii utile de la Dorin si invitatii lui, sa scriu mai mult pe blog:-),  sa finalizez cursurile de Career Coaching si sa am energie suficienta pentru a-mi intinde aripile atat de mult cat cred ca s-ar putea ele intinde!

Dar mai presus de toate pentru 2012 imi doresc puterea de accepta lucrurile care nu pot fi schimbate si de a face diferenta intre luptele care merita si pot fi duse si cele unde succesul e deghizat in capitulare. 2011 am simtit ca a fost anul in care am inceput sa invat din nou sa merg. Pentru 2012 mi-as dori sa pot merge cu spatele drept stiind ca drumul pe care sunt este exact in directia potrivita, chiar daca nu pot zari intotdeauna semnele de pe margine care indica incotro ma indrept! A merge fara sa simt nevoia de a controla ceea ce oricum avem doar iluzia ca putem controla va fi provocarea mea! Walk proud este motto-ul meu in 2012, ceea ce va doresc si voua!

Se intampla des sa se aglomereze atat de mult temele despre care as vrea sa scriu incat alegerea devine dificila. Daca mai adaugam la asta si faptul ca tot exercitiul scrierii pe blog este unul pe care inca il deprind, aveti imaginea completa:-)

Subiectele care mi-au atras atentia in ultima perioada au fost legate mult de cariera, continui cursurile de Career Coaching, asta este explicatia. De curand am vazut descris conceptul de “Career Resilience”, asupra caruia spuneam ca voi reveni. Una dintre definitiile lui este “the ability to adapt to changing circumstances, even when the circumstances are discouraging or disruptive”.

De aceea mi s-a parut un subiect de actualitate in perioada aceasta plina de schimbari a modului in care ne raportam la cariera, la cautarea de job sau relatia pe care o avem cu angajatorii.

In cateva dintre proiectele de Coaching din ultimii 2 ani am avut ocazia sa vad oameni care au stiut sa se ocupe de intretinerea unei retele de contacte doar in perioada cautarii unui job. Au constientizat cat de dificila este reluarea contactelor dupa o pauza de cativa ani si si-au promis ca nu vor mai face aceeasi greseala. Din pacate vad destul de multe persoane repetand experienta dupa gasirea noului loc de munca si uitand sa mai traga cu ochiul la planul de cariera facut anterior.

Pe scurt, conceptul se refera la capacitatea individuala de a actiona responsabil vizavi de dezvoltarea carierei noastre fara a fi blocati sau deturnati de la acest demers chiar daca suntem intr-un loc de munca stabil, aparent comod, uitand faptul ca stabilitatea acestuia este relativa.

Daca sunteti curiosi care este nivelul la care va situati, va invit sa completati acest chestionar care va da la final si cheia de interpretare.

In cazul in care concluzia evaluarii nu este pe placul vostru, gasiti aici o scurta introducere si un ghid pentru Recrutarea Sociala, poate este util sa intelegeti si perspectiva angajatorului si decideti ce ati putea face pentru a-i veni in intampinare!

Perioada aglomerata pare sa continue, plina si frumoasa cum m-am obisnuit in anii trecuti. Pentru mine urmeaza zile pline de evenimente, asa ca m-am gandit sa impart cu voi placerea de a ne ocupa timpul constructiv.

Asadar, daca nu ai program in perioada 1-4 Decembrie, PortalHR si Blogoree te trimit la munte. Si nu orice fel de munte, ci la Social Media Snow Camp unde vei petrece 4 zile alaturi de cativa dintre cei mai cunoscuti bloggeri din Romania, vei afla informatii “clasificate”:-) din Social Media si nu in ultimul rand te vei distra. Garantat, vorbesc din experienta!

Daca vi se pare interesant participati. E simplu, postati linkul unui articol cu tema angajarii (o poveste din viata ta profesionala) pe pagina de Facebook a Blogoree pina azi la ora 20.00. Indiferent daca e un articol nou sau vechi pe aceasta tema, nu uitati sa mentionati la sfarsit  “acest material participa la concursul PortalHR si Blogoree“. Impreuna cu Bobby Voicu vom alege si vom anunta maine castigatorul.

Zile pline de evenimente

Urmeaza trei evenimente, unul in care voi vorbi alaturi de Cristi Manafu despre Recrutarea in Social Media, subiect despre care vom continua sa auzim in perioada urmatoare din ce in ce mai des.

Apoi o sa am bucuria de a participa dupa amiaza la evenimentul de lansare a brandului de fashion, design si ecotehnologie Patzaichin, care se va intampla la The Ark. Cei cu care am povestit fata in fata despre Rowmania si Domnul Patzaichin stiu deja cat de mult admir proiectul pe care l-a demarat pentru promovarea Romaniei, dar si nivelul de respect pe care il am pentru un om care a realizat atat de multe si al carui nivel de bun simt si modestie este absolut remarcabil.

Ziua se va incheia cu Internetics (link eveniment), gala de premiere a celor mai bune proiecte de pe piata de online din Romania din ultimul an.

Si asta e doar azi, urmeaza maine Bucuresti Business Days , eveniment pe care l-am vazut creat de la inceput de o echipa frumoasa condusa de un om caruia nu i-a lipsit niciodata energia Laszlo Pacso. Voi avea ocazia sa interactionez sub “bagheta” lui Bogdan Comanescu in cadrul Conferintei Directorilor de Vanzari.

Intre timp poate reusim sa ne vedem la Gala Internetics de diseara:-)

De multe ori am auzit discutii despre inexistenta discriminarii pe piata muncii din USA si chiar a unei reglementari in acest sens -  Equal Empoyment Opportunity Act. Din povestile bazate pe experienta multor prieteni sau candidati care si-au cautat de lucru pe piata de peste ocean am ajuns la concluzia ca nediscriminarea in angajare este un ideal, iar in practica, in forme mai putin vizibile si atacabile legal, exista un grad de subiectivism, ca peste tot in lume.

Mi-au atras insa atentia de curand cifrele unui studiu legat de discriminarea la angajare, care confirma ca in acest moment in USA un procent de 82% dintre cei care recruteaza trateaza diferit aplicatiile venite de la candidati care nu sunt angajati in acest moment. Mai mult decat atat, se pare ca peste 150 de anunturi de angajare afiseaza clar cerinta de a “nu aplica daca nu sunteti angajat in acest moment”.

Primesc multe mesaje de la candidati care sunt in procesul de cautare a unui loc de munca de ceva timp, multi dintre acestia neavand prea mult succes in demersul lor. De multe ori lipsa rezultatelor are de-a face cu modul in care sunt echipati pentru aceasta cautare, dar despre asta si despre ce inseamna conceptul de “career resilience” voi reveni cu un alt articol.

M-am intrebat totusi daca si la noi se intampla in acest moment un asemenea fenomen, motiv pentru care am demarat prin PortalHR un studiu care ne poate ajuta sa intelegem daca este doar o aparenta sau o realitate.

Răspunde până pe 18 noiembrie  la intrebările din chestionarul Discriminarea celor fără serviciu. Rezultatele studiului le vom publica într-un articol viitor de pe PortalHR.

Va invit sa ne lamurim impreuna!

In ultimul timp am primit destul de multe cereri de a scrie recomandari pentru persoane cu care am colaborat sau lucrat, majoritatea prin intermediul LinkedIn. Ieri Andra Zaharia, gandindu-se la evenimentul de saptamina viitoare, se intreba cum motivezi oamenii sa te recomande. Pentru ca subiectul este destul de generos am promis un raspuns intr-un articol.

In primul rand cred ca premisa nu este una corecta, nu poti “motiva” pe cineva sa te recomande. Ceea ce faci insa si modul in care colaborati sau interactionati ar putea justifica o asemenea recomandare, fara a putea fi influentata de un singur fapt/actiune ci mai degraba de un stil perceput in decursul acesti colaborari.

Al doilea aspect este ca o recomandare nu este neaparat un feedback. In general in recomandari sunt incluse aspectele pozitive pe care le-ai remarcat la o persoana, am vazut putine recomandari care sa includa zonele de imbunatatit. Acelea sunt specifice unui proces de verificare a referintelor sau unui feedback pe care, chiar daca il soliciti in scris, este bine sa il si discuti cu cel care ti l-a oferit pentru a te lamuri ce si cum poti imbunatati.

Din categoria asa da:

- poti solicita recomandari celor cu care ai lucrat o perioada suficient de lunga, sau pe un proiect suficient de intens incat sa il fi vazut cum reactioneaza si in situatii de presiune maxima, si unele conflictuale, dar l-ai vazut in egala masura si cum administreaza succesul. Cred ca ultimul punct este uitat de prea multe ori, din pacate.

- modul in care formulezi o cerere de recomandare n-ar trebui sa fie ceva sofisticat si pompos, ci mai degraba respectand niste norme de bun simt: explici pe scurt de ce soliciti recomandarea, ce din experienta colaborarii crezi ca justifica aceasta cerere si subliniezi faptul ca intelegi si poti accepta refuzul de a-ti fi oferita. De altfel lipsa raspunsului cred ca este o concluzie in sine pentru cel care trimite cererea.

- daca vrei sa oferi o recomandare chiar in cazul unei interactiuni insuficient de consistente, este bine sa te limitezi la aria despre care poti exprima o opinie pertinenta, fara a face generalizari care nu sunt necesare.

- dupa ce primesti o recomandare, solicitata sau nu, cred ca este din nou de bun simt sa multumesti celui care ti-a oferit-o. Ea de altfel vorbeste atat despre cel care a fost recomandat, cat si despre preferintele si modul in care priveste lucrurile si cel care o ofera.

Exista si situatii in care primesti recomandari nesolicitate, iar aici ar trebui facuta diferenta intre cele care sunt mai degraba politicoase si un mod ales de cel care te recomanda pentru a consolida sau dezvolta o relatie cu tine, si cele care sunt rezultatul unei interactiuni de valoare. Cred ca din nou elementul timp isi pune amprenta si in aceasta ecuatie, cat si cum ati colaborat.

Categoria asa nu cred ca este simplu de dedus din detaliile de mai sus. Insa as mai sublnia cateva aspecte pornind tot de la mesajul Andrei:

- dupa prezenta la un eveniment cred ca este mai potrivit sa dau o recomandare evenimentului in sine, chiar daca subliniez impactul pe care l-a avut un anumit vorbitor in aceasta recomandare. O singura interactiune cred ca nu este suficienta pentru a-ti forma altceva decat o prima impresie care ar putea fi infirmata sau completata ulterior cu detalii semnificative.

- de multe ori recomandarea verbala cred ca este mult mai valoroasa decat cea scrisa. Daca dupa ce primesc o recomandare despre o persoana, la o prima cautare pe net constat ca aceasta recomandare este sustinuta de informatiile pe care le gasesc, cred ca am mai facut un pas in decizia de “cumparare”. Si asta este motivul pentru care consider ca este important sa fim atenti la ceea ce spunem sau ceea ce se poate intelege despre noi in urma interactiunilor noastre online.

- recomandarea vorbeste si despre reputatia celui care este recomandat, dar si a celui care ofera recomandarea. Nu cred ca ne-am dori ca usurinta de a vorbi chiar frumos despre oameni pe care ii cunoastem prea putin sa fie interpretata drept superficialitate, ceea ce ar putea reduce greutatea unei recomandari pe care am putea-o oferi.

Mi s-a intamplat, nu de putine ori, sa mi se ceara recomandari din partea unor candidati, pe care i-am apreciat, dar cu care am interactionat doar in cadrul unuia sau mai multor procese de recrutare care insa nu s-au finalizat cu plasarea acestuia. Au fost chiar situatii in care mi s-a argumentat solicitarea cu “asa se cere acum, sa ai cat mai multe recomandari din partea unui recruiter”. Stiu ca am reusit sa supar cateva persoane cu raspunsul meu, dar cred ca ce si cand spui despre ceilalti vorbeste la fel de mult despre ei cat si despre tine!

Daca vrem sa aiba valoare cuvintele noastre, cred ca trebuie sa le-o acordam noi in primul rand.

Who you are speaks so loudly I can’t hear what you’re saying. – Ralph Waldo Emerson

Mi-a luat ceva timp sa ma adun dupa cateva zile de program intens #dinromania alaturi de gasca saritoare Poate din cauza exercitiilor despre care a scris mai bine Sorin, sau din cauza vizitei la Herghelia de Lipitani, sau a petrecerii cu surprize frumoase, sau a tuturor deopotriva.

Exercitiile de dimineata ne-au ajutat sa traim sanatos cu siguranta, inca ma intreb daca nu asta a fost obiectivul de fapt, sa ne trimita acasa satui de distractie:-). Dupa cateva zile de program intens, dupa amiaza libera parea ciudata, motiv pentru care, intr-un stil pur Pavlovian, ne-am luat singuri portia de vizite pentru a descoperi zona.

Obiectivul care si-a pus amprenta asupra zilei a fost vizita la herghelia din curtea palatului Bruckenthal din Sambata de Jos, in care sunt ingrijiti acum 370 de superbi cai lipitani, ingrijiti de cei 50 de oameni care asigura gospodarirea intregului complex.  Pe langa asta au responsabilitatea plimbarii cailor care sunt impartiti frateste intre ei in asa fel incat sa poata simti aerul proaspat si sa exerseze zilnic. In afara bucuriei de a admira niste exemplare de exceptie (valorand pana la 50.000 E / bucata), vizita la singura herghelie de Lipitani din Romania, ne-a adus fata in fata cu Georgeta Csoma, ghidul care face munca asta din pasiune, parintii ei fiind angajati ai hergheliei de o viata, iar ea a avut privilegiul sa creasca printre distinsele exemplare cu care se mandresc acolo. Am ajuns la ora inchiderii, dar am avut parte de o poveste spusa pe indelete si de bucuria de a asculta un povestitor pasionat de fiintele minunate ale caror ochi spun tot ce ai vrea sa stii.

Am revenit la pensiune fara sa stim ce ne asteapta seara, dar poate a fost mai bine asa. Pentru ca nu putea descrie nimeni ce va urma, iar incercarea de a o face ar fi fost desueta. Pentru mine a fost dovada vie ca se poate si asa, ca toti avem nevoie si de altii in jur, dar si de un cadru in care sa putem demonstra valorile in care credem. Ceremonia de premiere a tuturor celor care au fost implicati in proiect a fost emotionanta si o dovada vie ca vrem sa fim parte din ceva mai mare decat noi, iar invitatia de a spune deschis asta se intoarce cu un raspuns care depaseste asteptarile.

Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman. Cred ca fraza asta nu este corecta, pentru ca proiectul asta apartine atat sponsorilor, cat si bloggerilor (in numar de aproape 70 prezenti acolo – o parte din cei de anul acesta), dar mai ales tuturor celor care au citit, dat like, RT, share, au povestit cuiva sau chiar si-au stabilit destinatii de vacanta in urma acestui proiect.

Si mai cred ca avem nevoie de argumente pentru a ne convinge ca decizia noastra de a trai in Romania este una buna, in ciuda tuturor nemultumirilor sau greutatilor pe care le percepem diferit, dar totusi sunt prezente. Cred ca asta l-a facut atat de special incat a atras nenumarate premii (Internetics 2010, doua premii la Webstock, Online Strategy of the Year la Digital Communication Awards 20011 sau Golden Drum)

Si nu in ultimul rand pentru ca un om cum este Ana a avut curajul si taria de a lupta pentru a-l face sa se intample, un om cum este Anca si-a asumat cu zambetul pe buze coordonarea lui, iar un om cum este Bobby a avut puterea sa tina in mana in toate calatoriile un grup de oameni foarte putin obisnuiti sa li se spuna ce si cand sa faca. Iar pentru asta jos palaria in fata lor!

Eu multumesc pentru ocazia de a fi parte dintr-un asemenea proiect, nu sunt neaparat un blogger in adevaratul sens al cuvantului, insa cred ca oamenii au nevoie sa fie parte din ceva mai mare decat ei, iar cand acel ceva corespunde valorilor lor, se transforma in niste ambasadori de exceptie. Si sper ca proiectul asta va transmite si acest mesaj pe langa acela ca inainte de a le cere celorlalti sa deschida ochii asupra noastra, ar trebui sa ii deschidem noi. Avem ce vedea!

Zilele astea am avut o problema nu in a scrie, ci mai degraba in a-mi alege subiectele si a scurta textele care s-au intins si pe 3 pagini:-). Nu scriu foarte des, dar si cand scriu…mai ales cu atat de multe subiecte la indemana. Probabil asta se intampla cand iti place cum ti se aseaza ziua in fata, cu surprize placute si cu oameni pe care ii descoperi cu placere.

Azi a fost ziua Sibiului, care a inceput intr-un peisaj superb la Muzeul Astra, total refacut si asezat intr-o zona de padure, in mijlocul careia troneaza Lacul Dumbrava in care se oglideau dimineata copacii aramii. Stiu ca incepe sa sune a compunere de scoala, dar nu stiu cum altfel sa va descriu ce am vazut, se vede ca mi-am pierdut exercitiul. Cred ca imaginile de mai jos, al caror autor este Sorin ( a doua oara cand trebuie sa ii multumesc in excursia asta:-) vorbesc mai frumos decat mine despre ce rasfat am avut azi.

Am continuat drumul spre Sambata de Sus, cu un ocol prin Calnic, unde aveam de vizitat cetatea. Si bine am facut, pentru ca am ajuns intr-un loc in care ne-am mutat in timp departe, cam in sec.XIII, intr-o cetate refacuta si inundata de soare azi, avand in mijlocul ei o capela din care rasuna muzica clasica, suficient de incet cat sa te bucuri de ea si sa ajute fuga in timp.

Ramanem pe loc la Sambata pina duminica cand ne vom intoarce catre casa, dintr-o excursie care am fost avertizata ca mi se va parea prea scurta pe masura ce ma apropii de final. Aveau dreptate:-)

Toate povestile le puteti vedea aici. Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.