Citeam la inceputul anului despre noi tipuri de posturi care ar putea aparea in perioada urmatoare si la care inca nu ne putem gandi. Unul dintre ele este “news curator”, adica un sistem automat sau o persoana care sa te ajute sa selectezi doar ce iti este util din cantitatea mare de informatie care ne bombardeaza zilnic.

Asa ca m-am gandit ca v-ar prinde bine sa gasiti o selectie dintre articolele cele mai interesante citite in utima perioada.

• Richard Branson are cateva sfaturi pentru cei care se gandesc sa devina antreprenori: “The key enterprising skills I used when first starting out are the very same ones I use today: the art of delegation, risk-taking, surrounding yourself with a great team and working on projects you really believe in.”
• Niste statistici putin ingrijoratoare legate de numarul joburilor care ar putea fi preluate de roboti in perioada urmatoare, in urma unui studiu facut de cei de la Oxford University:”After analyzing 702 jobs across various industries, two researchers from Oxford University found that 47 percent of these occupations were at risk of becoming completely computerized, Fast Company recently reported.”
• Ideea de a-ti re-recruta proprii angajati mi se pare foarte interesanta. Mai ales ca, in multe situatii din cele in care lucram, in care inlocuim pe cineva care a plecat sau este mutat in alt departament, se intampla sa existe un cost mai mare pentru a putea angaja din afara companiei, versus costul cu care compania era obisnuita deja.
• Despre valoarea intrebarilor in interviu, unele dintre ele pot genera in interviu discutii care sa ajute un CEO sa aleaga corect echipa de leadership alaturi de care sa isi poata indeplini obiectivele.
• De ce ar putea fi util sa citim si sa visam cu ochii deschisi? Am gasit cateva in articolul din The Guardian cateva argumente care mi-au placut: “Fiction can show you a different world. It can take you somewhere you’ve never been. Once you’ve visited other worlds, like those who ate fairy fruit, you can never be entirely content with the world that you grew up in. Discontent is a good thing: discontented people can modify and improve their worlds, leave them better, leave them different.”
• O metoda alternativa de predare, construind pe curiozitatea naturala a copiilor, pare sa dea rezultate spectaculoase. Interesant este ca ideea provine din tari in dezvoltare si este preluata si dezvoltata intr-un mediu similar.

Va doresc lectura placuta, pe mine m-au inspirat:-)

La multe dintre evenimentele la care am participat anul acesta s-a discutat ce facem ca sa ne fie bine in perioada asta. Cum putem pune problema diferit si schimba perspectiva celor din jurul nostru, si a noastra, ca sa iesim din criza. Sau macar sa-i supravietuim, ca business.

Ar fi simplu daca am depista pastila potrivita pentru a trece criza, am plati cat este necesar pentru ea si totul s-ar rezolva. Din fericire lucrurile nu stau asa. “Din fericire” pentru ca este ocazia noastra de a ne pune niste intrebari, pe care poate le-am fi evitat daca n-am fi fost fortati sa o facem.

Sunt intrebari legate de stilul de management, de mesajele pe care le transmitem, de increderea pe care am insuflat-o sau nu celor din jurul nostru. Si, nu in ultimul rand, este vorba in primul rand despre increderea in noi, ca vom putea reusi, chiar daca nimic in jur nu poate confirma ferm asta.

Acum cativa ani se anticipau miscari masive in randul celor 20% care aduc 80% din venituri. America a ajuns sa vada deja aceste miscari intamplandu-se, ceea ce ar putea insemna ca lucrurile incep sa se miste. Insa, pe de alta parte, asta ma duce cu gandul la faptul ca nu ne facem sanie vara, desi intelegem ca ar putea fi necesar.

Actiunile care sa confirme ca vedem oamenii din spatele rolurilor din organizatii, ca ne pasa de cei care ne-ar putea ajuta sa trecem peste aceasta perioada, ca avem incredere in ei ca vor face tot posibilul sa ne fie tuturor bine, par sa aiba inca timp sa fie facute. Putem porni de la premisa ca toti angajatii cu care lucram sunt niste “hoti“, pregatiti sa ne gaseasca cu garda putin jos si sa caute variante sa ne pacaleasca, sau sa avem incredere ca deschiderea si girul de incredere venit de la noi vor fi rasplatite, peste asteptari. Oricum vedem lucrurile, vom avea dreptate. Profetia se auto-implineste. Dar diferenta intre a-l vedea pe fiecare din jur ca pe un “potential hot” sau un “potential sprijin”ar putea face diferenta intre cei care vor iesi invingatori din criza si invinsi.

S-au facut deja cateva luni de cand volumul de munca a sarit alt prag. Nu credeam ca poate sa creasca, dar..”never say never”:-)

Primavara lui 2013 ne-a gasit intr-un nou sediu, cu un proiect mare de outplacement, proiecte noi de recrutare si multe propuneri. Vara lui 2013 m-a tinut ocupata cu lansarea unei noi linii de business, implementam in acest moment un sistem de e-recruitment pentru unul dintre clientii nostri. Toamna lui 2013 ne-a adus cateva proiecte noi de recrutare, alte cateva proiecte foarte interesante de executive coaching, cateva sesiuni de curs de recrutare si mai multe cursuri deschise pe care le organizam. Un an plin, desi nu usor.

In coaching incerc sa ii ajut pe altii sa renunte la perfectionismul care blocheaza actiunile. Orice proces de coaching presupune un schimb si o dezvoltare mutuala.  Si eu invat de la cei cu care lucrez si de la fiecare situatie noua cu care ma confrunt. Lipsa timpului pentru scris este o dovada a unei asemenea lectii care inca trebuie invatata: cea a perfectionismului. Asa ca, si pentru ca am cativa prieteni dragi care ma sustin, dar si pentru ca vreau sa imi invat lectia totusi, voi relua postarile pe blog, chiar daca unele dintre ele nu raspund intotdeauna standardului pe care mi-ar placea sa il pastrez. Ziua are tot 24 de ore si in 2013, insa pare de cel mult 8-9 ore:-)

Ma astept ca iarna lui 2013 sa fie la fel de plina, nu neaparat productiva, dar sigur intensa. Daca nu din alte motive, macar pentru ca vor fi bugete ramase de cheltuit in acest an. Si, nu in ultimul rand, pentru ca sunt companii care au avut un an mai putin prost decat se asteptau si au decis ca a sta pe loc inseamna a scadea si mai mult. Exista inca speranta , sau asa aleg eu sa cred.

Zilele trecute, gandindu-ma ca deja incepe vara, imi aminteam ca la inceputul primaverii avem obiceiul de a ne primeni casa. Oare cum ar fi sa ne propunem si o primenire a gandurilor, principiilor de viata sau chiar a oamenilor pe care ii lasam in preajma noastra? Nu de altceva, dar consider ca e un proces necesar. Si nu am folosit “proces” intamplator, ci pentru ca are o ciclicitate si o dinamica care urmeaza cresterea si trecerea noastra prin viata.

Vorbeam de curand cu un bun amic despre starea de echilibru si de bine cu sine. Si concluzionam amandoi ca este rezultatul unei preocupari constante. Daca ai trecut in viata printr-o depresie, sau te-ai apropiat cat de cat de ea, nu inseamna ca nu o vei mai atinge. Cred ca inseamna ca te vei stradui mai mult sa recunosti semnalele ca te apropii de ea si incepi sa stii care sunt propriile arme cu care sa te lupti cu ea si sa te indepartezi. Odata ce ai ajuns acolo, stii locul, desi ar putea arata diferit data viitoare. Si e foarte important sa intelegi ca nu esti infailibil si merita sa ramai atent. Atent la tine, la ce esti, la cat de aliniat esti cu tine si cat de mult reflecta mediul tau valorile cu care intri in rezonanta.

In urma cu ceva timp, am citit o poveste care mi-a ramas in minte. Un tanar isi surprinde tatal, de altfel un om plin de energie si de un entuziasm debordant, avand dupa sine zilnic o servieta plina de carti de auto-dezvoltare. Nu isi poate ascunde mirarea de a vedea asa ceva la omul pe care il considera un exemplu de auto-motivare si incredere in sine. L-a intrebat: “Tata, de ce ai nevoie de toate astea? Esti cel mai optimist om pe care il cunosc?”. Mi-a ramas in minte raspunsul: “Si crezi ca asta se obtine atat de usor?”.

Stiu ca echilibrul si starea de bine nu se obtin usor. Stiu din cicatricile mele, din cele pe care le observ la cei din jurul meu, dintr-o ora petrecuta urmarind expresiile celor care trec pe strada. In perioadele noastre de crestere, de multe ori nu putem trece pragul singuri. E greu sa lasi in urma, e greu sa iti schimbi obiceiurile si sa te vezi obiectiv in oglinda. Dar este un exercitiu necesar. Altfel, riscam sa nu ne intalnim cu noi niciodata. Sau cum spunea o alta buna prietena… “sa ramanem nelocuiti”. Nu vreau sa imi asum acest risc. Si sper sa am in jurul meu cat mai multi oameni care s-au cautat si incep sa se bucure de regasire. Toti avem nevoie de inspiratie. A mea vine zi de zi, si cand nu vine, o caut.

Am nevoie de curatenia de primavara asa cum am nevoie de aer. Dupa fiecare tura de curatat ganduri, lasat in urma obiceiuri sau oameni, visez mai frumos. Si apoi ajung sa imi traiesc visele, fara sa ma mai gandesc la ele.

Mastering others is strength. Mastering yourself is true power. – Lao Tzu

In decursul anilor, am avut destul de multe sesiuni de recrutare pentru echipa cu care lucram. Imi amintesc ca trecusera deja 7 – 8 ani de cand faceam recrutare si intalneam la interviu, candidati care lucrau de 2 – 3 ani in acelasi domeniu. Imi tot explicau ca s-au plictisit de munca asta, ca li se pare repetitiva si doar usa prin care intra in departamentul de resurse umane. Am fost mereu surprinsa de afirmatia asta si nu intelegeam cum te poti plicitisi!

Sunt aproape 20 de ani de cand fac asta, (am inceput in 1994), insa in continuare nu stiu cum sa ma plictisesc facand recrutare. 🙂

Zilele trecute am avut, la rand, cateva interviuri cu candidatii propusi pentru lista scurta catre un client de-al nostru. E drept ca vorbim despre o pozitie de management, asa ca am avut ce povesti despre experientele anterioare ale fiecaruia dintre ei, despre proiectele reusite, strategia abordata de ei si provocarile intalnite pe parcurs. Am iesit din intalniri, din nou, cu aceeasi stare de bine, bucuroasa sa fi descoperit oameni care fac cu mare placere ceea ce fac, care se bucura sa isi puna mintea la contributie si sa gandeasca solutii atipice la problemele cu care se confrunta in piata.

Nu stiu despre altii, dar pe mine experienta in recrutare m-a ajutat sa invat extrem de multe. Cum ar fi sa:

– inteleg industrii diferite si procesele de business din fiecare dintre ele;

– inteleg cum functioneaza diferite piete si care sunt tendintele pentru fiecare dintre ele;

– invat care sunt obiectivele fiecarui job in parte si cum se incadreaza ele in peisajul fiecarui business in parte;

– inteleg cum arata lucrurile din spatele povestilor oficiale;

– cunosc atat de multe tipologii profesionale si de personalitate.

Cea mai importanta parte, totusi, cred ca este ca inveti din experientele de viata ale altora, din greselile si succesele lor.

Nu vreau sa fac o pledoarie pentru meseria asta, am vrut doar sa impartasesc cu voi o parte din motivele care pe mine ma fac inca sa ies plina de energie din asemenea intalniri. Nu stiu cum poti masura tot ceea ce iti aduc aceste experiente, dar stiu ca te ajuta sa deschizi ochii si sa intelegi mai bine cum arata lumea din jur. Daca aveti sugestii de completare a listei, va rog sa nu ezitati.

Sunt oameni pe care nu ii poti ajuta. Oricat de mult ti-ai dori, te lovesti de nevoia lor de a fi ajutati, de a se simti ajutati. Dar totul se opreste aici.

Cred ca am avut fiecare dintre noi parte de o asemenea tipologie, de multe ori recunoscuta cu greu. Greu pentru cei care incearca sa ajute, pentru ca iti ia ceva timp pina te prinzi ca e nevoie doar de deschiderea de a ajuta si nu de ajutor propriu zis. Si pina te prinzi, consumi ceva energie incercand. Daca nu merge o varianta, trecem la urmatoarea, doar avem resurse. Si mai avem ceva: senzatia ca daca vrem, o sa reusim. Daca n-a iesit dupa prima incercare, asta inseamna doar ca n-am folosit metodele potrivite si e momentul sa incercam altceva.

Insa mai inseamna ceva, mult mai grav. Spune ceva despre noi, mai mult decat despre celalalt. Ne-ar putea spune ca ne consideram infailibili. Ca noi credem ca ne va reusi ceea ce nici familiei, nici prietenilor, nici vietii traite pina acum de cel vizat nu i-a reusit. Noi il vom salva.

E o capcana periculoasa, in care cadem cu mare usurinta daca nu ne dezvoltam doza sanatoasa de egoism. De multe ori, egoismul este privit ca fiind negativ. In fapt, cred ca uitam conotatia lui pozitiva. Avem nevoie, in primul rand, de noi pentru a putea fi orice ne-am putea propune pentru celalalt. Si avem nevoie de noi intregi, echilibrati si capabili sa credem ca vom reusi. De asta cred ca luptele trebuie alese cu grija.

Altfel, riscam sa tranformam totul intr-o lupta. Fara miza, fara castigatori, dar cu multi invinsi.

Se mai intampla, din timp in timp, sa ma intalnesc cu straini veniti in Romania, care isi cauta oportunitati de cariera. De multe ori, sunt partenerii de viata ai expatilor veniti in Romania pentru diverse proiecte, care dureaza 2 – 3 ani, timp in care isi doresc sa isi continue cariera.

Saptaminile trecute, dupa o asemenea intalnire, am ramas cu o concluzie care sper sa imi fie schimbata curand: mai e mult pina departe.

Am vazut in decursul timpului profile foarte diverse, dar ce m-a surprins placut a fost flexibilitatea cu care s-au miscat intre domenii diferite, pe functii diferite si au crescut in directii in care, aparent, ar fi fost foarte dificil sa creasca. Daca ar fi venit catre mine sa ma intrebe care sunt sansele de a obtine jobul actual, dupa 19 ani de cand recrutez pe piata din Romania, as fi zis ca este imposibil. Sau ca tine, cel mult, de noroc.

Realitatea in care au trait ei spune altceva. In decursul carierei lor, au avut parte de 2 – 3 manageri care au crezut cu adevarat in ei, mai mult decat credeau ei insisi. Si au indraznit sa priveasca lucrurile putin mai flexibil, mai riscant, aparent. Le-au dat insa o sansa de a demonstra, pe care, in general, au fructificat-o la maxim. Probabil o profetie auto-implinita care a functionat in zona pozitiva.

Dupa cum se vad de la mine lucrurile, momentul in care putem spune ca piata noastra este una matura, va fi acela in care voi auzi pe cineva care imi spune ca este visul vietii ei sau lui sa fie un Office Manager sau Assistant Manager. Si nimic mai mult de atat.  Este bucuros sa faca asta din ce in ce mai bine, pina la finalul carierei. E drept ca asta presupune ca responsabilitatile si nivelul de venit sa fie similare cu cele din tarile mai dezvoltate. In ceea ce priveste ultima parte, cred ca incepem sa ne apropiem de adevar.

Adaug, insa, la asta acum, dupa intalnirile recente, inca un criteriu. Voi sti ca suntem o piata matura atunci cand voi vedea din ce in ce mai multe profile de profesionisti care au pornit din contabilitate, pentru a trece prin analiza de vanzari, apoi project management, urmat de achizitii, ca sa ajunga intr-un final intr-un rol de Finance Manager.

Sper sa apuc sa zic asta pina ies la pensie. 🙂

In tumultul de stiri apocaliptice pe care le citim zilnic mai scapa din cand in cand cate o stire despre olimpicii romani, despre proiecte facute de tineri sau despre premii internationale obtinute pentru inovatie. Din pacate insa, cadem in pacatul de a nu le acorda prea multa importanta, sau a le trece cu vederea prea repede. Mi se pare riscant sa nu vedem si lucrurile bune, realizarile noastre sau ale celor din jur, mai ales ca avem nevoie de vesti bune ca sa putem merge fiecare dintre noi inainte cu putin mai mult curaj si energie.

Cand m-a sunat Marta sa imi spuna de campania sustinem inovatia am zis fara sa stau prea mult pe ganduri “da, ce idee buna”. Este pentru prima oara in istoria Salonului de la Geneva cand o tara a luat marele premiu de DOUA ori: Mircea Tudor a luat Marele Premiu la Salonul de Inventii de la Geneva pentru constructia unui scanner care radiografiaza in cateva minute un avion.

Lista inventiilor romanesti care au schimbat lumea este mult mai lunga si prea putin cunoscuta. Alte cateva nume de care se leaga asemenea performante sunt: Anastase Dragomir, cel care a brevetat scaunul ejectabil la avioane,  George Emil Palade a luat premiul Nobel pentru mecanismul celular al productiei de proteine, Stefan Odobleja, cel a pus bazele ciberneticii moderne, stiinta cu aplicatii in robotica, informatica si electronica.

Lista este mult mai lunga, veti vedea si in urmatorul numar al Revistei BIZ.

Ce ma bucura cel mai mult, vazand asemenea rezultate exceptionale, este gandul ca asta ar putea insemna si mai mult bani investiti in cercetare, ceea ce ar putea tine acasa mai multi specialisti, care s-au indreptat constant catre ale tari pentru a-si putea continua activitatea. Daca as visa si mai frumos, as indrazni sa sper ca asta va incepe sa aduca acasa cat mai multi dintre romanii care au ales calea dezradacinarii. Sper sa nu ramana doar un vis!

Tot romanul se pricepe la PR, Marketing, Social Media, Politica si… HR. Daca suntem adesea in postura de a intelege oamenii din jurul nostru, de a lucra cu ei, de a-i convinge de ceva, rezulta ca stim HR. Nu vreau sa fac o pledoarie pentru motivele pentru care se intampla asta, insa as vrea sa ma opresc asupra uneia dintre afirmatiile generate, de obicei, de cineva care se potriveste acestei tipologii.

Nimic mai gresit. Cred ca sunt intr-adevar mai multe sanse sa gasesti oameni buni disponibili in aceasta perioada, dar s-ar putea sa nu se potriveasca fix cu ceea ce cauti acum.

Faptul ca sunt multi oameni in cautarea unui job acum, spune celor care sunt angajati si altceva: “Atentie la schimbari, evalueaza bine” sau, cu alte cuvinte, “nu da vrabia din mana pe cioara de pe gard” si “nimic nu este ce pare sa fie”.

In ultimii ani, devine din ce in ce mai serioasa decizia de a schimba un loc bun, in care ai avut rezultate, cu un alt job poate la fel de bun, dar care are mai multe necunoscute in ecuatie. Nu stii daca planurile lor sunt sustenabile, daca mediul este chiar asa cum este prezentat, iti evaluezi cu mult mai multa atentie riscurile pe care ti le asumi pentru un pachet usor mai mare sau un rol mai complex decat cel actual. Zic usor mai mare pentru ca nu se mai fac schimbari pentru diferente salariale asa de mari cum se intampla in 2006 – 2007, cresterile nu sunt spectaculoase. Insa, un manager de top sau un expert intr-o anumita arie, a ajuns la nivelul de maturitate care il ajuta sa aplice aceleasi principii din business in modul in care isi construieste cariera.

Principalele motive pentru care ar putea pleca in aceste timpuri tin mai degraba de instabilitatea companiei actuale (de multe ori au acces la informatii care nu sunt disponibile in acest moment in piata), de efectele limitative ale crizei (puterea de decizie si libertatea de miscare au tins in multe organizatii sa se reduca), de atitudinea managerului direct care continua sa isi justifice (ideal in scris) deciziile,  mai ales cele de angajare, si lista ar putea continua, dar nu prea mult.

Ca sa atragi un om bun, care este intr-un job bun si are performanta in aceste conditii de piata, ai nevoie de adevarate abilitati de vanzare si de o deschidere si o abordare plina de argumente sustenabile legate de oferta ta. In continuare e nevoie sa “vanezi” oamenii buni, insa, mai mult decat in trecut, e necesara o imbunatatire a modului in care iti prezinti oferta si a manierei in care negociezi pachetul oferit.

Si nu, proiectele de recrutare nu dureaza mai putin, ci mai mult decat in alte perioade. Pe de o parte datorita argumentelor de mai sus, pe de alta parte din cauza nevoii din unele organizatii de a avea toate aprobarile pentru a lua o asemenea decizie.

Tot suntem in perioada daramarii miturilor, va invit sa va ganditi la cele de mai sus si din perspectiva voastra ca si angajator, dar si ca angajat. Sunt deschisa la contra-argumente, poate asta este doar experienta mea in recrutare in ultimii ani. Astept provincia. 🙂

Cu ceva ani in urma, intr-o camera moderna, ascultam povestea Caii Victoriei, frumos mestesugita de doamna Ioana Parvulescu. Sase ani mai tarziu, sub ghidarea lui Adrian Majuru, am facut o alta calatorie in timp, in vremurile in care Podul Mogosoaiei era inca in perioada de glorie.

Citeste continuarea