Frica noastra cea de toate zilele

September 1st, 2011

Am deja 18 luni de cand am pornit marea aventura a antreprenoriatului. In momentul in care am decis asta incepusem sa constat ca relatia mea cu timpul este duala, a  trecut destul de mult, dar nu mai pare sa fie suficient nici inaintea mea. Gandul ca ma voi privi in oglinda peste 5 ani, stiind ca am ingropat adanc in comoditate dorinta de a-mi schimba povestea pe care mi-o spun despre mine, m-a coplesit.

Concluzia de pina acum este ca este cel mai accelerat proces de dezvoltare personala prin care am trecut, as indrazni sa spun ca este comparabil ritmul cu cel in care am simtit ca te dezvolti atunci cand faci coaching. (CANI – Continuous and Neverending Improvement)

In zilele bune ma intreb o data pe zi ce fac eu de fapt aici, incotro ma indrept oare, iar in zilele proaste ma cert cu gandul asta la fiecare 2-3 ore. Iar abilitatea pe care am exersat-o cel mai mult in perioada asta a fost aceea de a-mi reduce fricile la tacere, chiar si una temporara, pentru a-mi putea vedea de drumul pe care il construiesc pe masura ce trec zilele.

Am primit in perioada asta fiecare telefon ca pe un cadou, fiecare client sau prieten care m-a sunat sa ma intrebe ce fac,  sa imi ceara sfatul sau sa ma implice in proiecte a fost un CADOU personal, iar starea asta n-o pot descrie suficient de bine in cuvinte. Imi doresc doar sa o pot pastra la fel indiferent de locul unde voi ajunge si modul in care se va aseza drumul meu.

Nu-mi permit sa imi fie frica, acum sau in viitor, si am declarat-o dusmanul meu cel mai mare, alaturi de orice demers care poate duce la diminuarea increderii in mine. Pina acum sunt cele mai mari exercitii pe care le-am facut cu mine si pe masura ce le continui imi dau seama cat mai am de invatat.

Asta poate explica reactiile mele mai putin tipice pentru ceea ce credeam sau cine paream ca sunt inainte, atentia la informatiile pe care le las sa ma influenteze si la oamenii pe care ii las aproape de visele mele. Cred ca cea mai mare responsabilitate pe care o avem fata de noi este aceea de a ne proteja visele, iar piedicile pe care le avem in indeplinirea lor sunt menite sa ne testeze de fapt dorinta reala de a le atinge, ne pregatesc sa le implinim de fapt.

Partea cea mai frumoasa a drumului este insa senzatia ca, in ciuda discomforturilor temporare, am revenit acasa, la mine. Acolo unde stiu ca singura persoana care trebuie sa decida cu adevarat pasii urmatori sunt eu, singura dificultate fiind aceea de a testa permanent ce vreau si ce simt fata de lucrurile care imi ies in cale si a decide pasii urmatori dupa aceasta discutie cu mine.

Surpriza placuta a noului drum sunt OAMENII pe care I-am descoperit pe parcurs, avand aceleasi temeri, in registre diferite poate, dar purtand aceeasi lupta cu sine in fiecare zi. Sunt mai impreuna cu ceilalti decat am fost vreodata, iar modul in care ma conectez cu cei din jur trece mult peste superficialitatea raporturilor sociale, am primit o multime de prieteni noi si de ferestre deschise catre adevarurile aceleea profunde ale multora dintre ei.

Gandul ca decid in fiecare zi pe ce pot sa imi “pierd” timpul, care sunt lucrurile pe care VREAU sa le fac chiar daca nu am un argument concret pentru acesta dorinta, ma umple de energia de care am nevoie pentru a continua exercitiul. Iar faptul ca imi dau voie mie si universului sa nu am argumente pentru toate mi-a adus pina acum mai multe surprize placute decat imi imaginam. Coincidentele care sunt parte din noul meu drum cred sunt cele mai frumoase cadouri si confirmari ca drumul acesta este al meu atat de frumos!

“When you change the way you look at things, the things you look at change.” – Wayne Dyer

Tags:



Comentarii

  1. Claudiu C says:

    Niciodata nu vei stii daca decizia luata azi a fost una buna sau nu, doar uitandu-te in urma dupa o vreme vei putea spune despre cum a fost. Ma bucur sa te aud povestind despre “frica noastra cea de toate zilele”, asta e semn bun, pentru ca altii se pierd si nu mai ajung sa povesteasca despre ea. Am jucat “safe so far”, te inteleg perfect si intr-o zii as scrie si eu un post de felul asta, despre a mea experienta 🙂
    Keep up!

    • @Claudiu Astept cu drag povestea pe care o vei scrie, sunt sigura ca ma voi regasi in mare parte din ea, asa cum tie nu ti s-a parut necunoscuta povestea “fricii noastre cea de toate zilele”:-) Certitudinile nu mai fac parte din repertoriul de obiective personale de ceva timp deja, si nu e deloc asa de rau cum parea! “Life begins at the end of your comfort zone.” – R.W.Emerson, ramine motto-ul meu de ceva timp!

  2. Bogdana says:

    Buna Madalina!
    Iti citesc blogul cu placere inca de la inceput. Postul acesta insa m-a determinat sa-ti scriu si sa te felicit pentru tot ceea ce faci! M-ai inspirat de atatea ori si continui sa o faci. Iti multumesc pentru cuvintele, povestile si invatamintele pe care le transmiti si in care ma regasesc de atatea ori!
    Mult succes in continuare!

Comenteaza

Copyright © 2010 - 2017 Madalina Uceanu Design: Bogdan Gheorghe