Din nou in Timisoara ieri, desi vizitasem hotelul inca din primavera, parea unul nou, avand in vedere renovarea care nu m-a lasat sa dorm la ultima vizita. Daca tot eram in orasul cel frumos si insorit in dimineata asta, am facut o scurta plimbare prin fata Operei, cat sa verificam existent porumbeilor acolo si in afara intervalelor in care turistii traverseaza piata:-) . Ne-am indreptat apoi spre Piata Unirii, unde am avut parte de o scurta prezentare a locului din partea unei reprezentante a Muzeului de Arta care ne-a facut in felul asta frumoasa asteptarea deschiderii acestuia (adica ora 10.00). Am avut insa la ce ne concentra, avand in vedere frumusetea tuturor cladirilor din Piata Unirii si istoria diferita a fiecarei laturi.
Nu am ratat Muzeul de Arta, gazduit de un fost palat care se pare ca este o varianta mai mica si mai batrana cu aproximativ 10 ani fata de Palatul Bruckenthal din Sibiu. Primul comentariu legat de palat a fost pe marginea modului in care s-a facut renovarea acestuia, usa fiind inca zona care a ramas nerenovata din cauza lipsei specialistitilor de restaurare piatra:-)
Povestea locului si a oamenilor
Constructia pala
tului a durat 20 de ani, 1750-1774, iar restaurarea acestuia 30, dupa ce cladirea a fost renovata defectuos ceea ce a determinat pierderea unei mari parti de fresca. Daca adaugam la asta faptul ca a gazduit in anii 60 si Facultatea de Agronomie, are sens durata foarte mare a renovarii acestuia.
Primele sali au cuprins expozitia Corneliu Baba, a carui istorie este una suficient de controversata incat a generat comentarii si in randul celor 20 de vizitatori din trupa Redescopera Romania. Cateva dintre povestile picante sau poate mai putin cunoscute unor consumatori amatori de arta, sau chiar mai putin decat amatori, au inclus povestea realizarii portretului lui Mihail Sadoveanu, ceea ce a permis accesul artistului la un rol de professor in cadrul Academiei de Arta. De altfel inteleg ca in ciuda controverselor legate de implicarea politica, intre aspectele de apreciat in activitatea acestuia a fost chiar capacitatea de a si transmite mai departe si de a-i dezvolta pe ceilalti, nu numai de a crea. O alta poveste este cea a portretelor lui Tudor Arghezi si a sotiei actestuia, fiind prieteni de familie, precum si cea a lui George Enescu, cu care se alfa de asemenea intr-o relatie de prietenie. De altfel portretul realizat pentru George Enescu parea chiar si pentru noi suficient de cunoscut, fiind emblema Festivalului Enescu din Bucuresti.
Un alt portret cu “poveste” este cel al actritei Lucia Sturdza Bulandra, a carei frumusete palita la o varsta inaintata a determinat-o pe aceasta sa ii solicite artistului o “imblanzire” a rezultatului final. Din cauza refuzului acestuia din urma, ale carui opere tind spre sublinierea realismului si au un aer mai degraba sumbru, a solicitat pozitionarea semnaturii autorului in dreapta sus, temandu-se de faptul ca semnatura “Baba” la baza acestuia ar putea fi asociata cu imaginea sa.
Celelalte sectiuni ale muzeului au inclus Arta decorativa, unde am ramas cu gandul la o piesa din secventa ambientala Biedermeier, un secretaire pe care mi-ar fi placut sa il am:-)
Am continuat cu saloanele pictorilor italieni, flamanzi si olandezi, am trecut prin saloanele dedicate artei baroce si am incheiat vizita in muzeu in zona de arta contemporana. Ne-a mirat pe multi dintre noi de ce senzatia pe care o avem este de o rezonanta scazuta cu operele contemporane, care, din explicatia doamnei Claudia Mandi (Muzeograf si plastician) face apel mai mult la ratiune si analiza/interpretare rationala a mesajului decat emotionala.
Din nou pentru mine s-a confirmat parerea de ieri, ca exista o categorie de oameni care sunt cumva sub nivelul de “radar” perceput in lumea afacerilor din Bucuresti, respectiv oameni implicati in activitati artistice, curatori sau muzeografi, pentru care munca si pasiunea naturala pentru un anumit subiect nu sunt sub semnul intrebarii ci o premisa de la care pornesc in desfasurarea activitatii lor. Si doamna Mandi este in primul rand artist plastic, in timp ce activitatea inceputa acum 5 ani ca muzeograf o ajuta sa ramana aproape de mediul artistic.
Conace si castele
A urmat o vizita neplanificata la Domeniul de la Savarsin, care se alfa pe traseul nostru spre Deva. Din fericire am avut parte de povesti frumoase din partea oamenilor locului, inclusiv unul dintre angajatii care administreaza domeniul. In afara faptului ca a tinut sa ne mentioneze faptul ca in judet se afla cel mai mare numar de conace si castele din Europa, ne-a povestit putin istoria conacului. De altfel, tocmai veneam dupa o scurta plimbare pe dealul care pastreaza ruinele cetatii Soimos, o mica incursiune in natura care ne-a bucurat cu niste peisaje superbe.
Restaurarea acestuia se pare ca se face doar folosind produse si echipe locale, desi asta creeaza oarece dificultati din cauza inexistentei la nivel local a tuturor tipurilor de produse pe care le vizeaza o asemenea renovare. In acest moment Castelul de la Savarsin este o resedinta privata, care nu va fi deschisa publicului in totalitate, insa se estimeaza ca in urmatorii 2 ani sa poata fi vizitata o zona de gradina, cateva dependinte, se planuieste construirea unei cafenele si chiar si a unor spatii de cazare care insa este posibil sa fie dedicate mai degraba echipelor de restaurare decat turistilor. Partea turistica insa pare care va beneficia de o expozitie a tuturor masinilor de epoca detinute de familia Regala, ceea ce deja a atras planuri de calatorie in zona pentru cativa dintre colegii de echipa:-).
Continuam cu Sibiul, o alta frumusete de oras pe care il voi revedea in afara FITS-ului.
Alte povesti ale excursiei le gasiti aici. Redescoperă România este un proiect Petrom, impreuna cu BCR, Dacia, Romtelecom, Paralela 45 şi Muzeul National al Taranului Roman.
Fii primul care comenteaza
