Sursa de ganduri

Acum 15 ani anunturile de recrutare ale companiilor mari apareau chiar si la rubrica mica publicitate si, da, erai rugat sa trimiti un CV in plic, prin posta,  sau cel mult pe fax. De ce? Emailurile nu se foloseau, iar o parte dintre CVuri soseau scrise de mana.

Varianta cea mai des utilizata era aceea a publicarii numarului de telefon in ziar, puteai suna sa aplici, treceai printr-o scurta selectie telefonica si erai programat la un interviu. Nu, nu se putea confirma interviul decat printr-un telefon seara acasa, sau ziua pe fixul de la birou, pentru ca mobilele nu existau inca.

Cand nu reuseai sa prinzi pe cineva la telefon, apelai la telegrame. Da, o telegrama care sosea prin posta, si in care erai anuntat sa dai un telefon la compania care te cauta.

Nu existau site-uri de joburi, iar companiile de recrutare active pe piata le numarai pe degetele de la o mana.

Reteaua de contacte se forma si se intretinea prin discutii unu la unu, evenimente rare dar la care prezenta era destul de numeroasa, si reputatia ti se putea totusi construi sau ruina prin ceea ce spunea lumea despre tine. Rata somajului scazuse de la aproape 11% in 1994, la aproape 9% in 1995, deci existau multi oameni care cautau activ joburi.

Oare cat de dificil este in 2009 sa iti cauti un job? Mai ales atunci cand ai putea apela la:

– pagina de web a companiei angajatoare;

– telefonul mobil pentru a vorbi cu un prieten care iti poate da o recomandare;

– emailul personal, pe langa cel de birou, de pe care poti trimite un mesaj catre un potential angajator;

– retelele sociale care sa iti permita atat sa contactezi oameni, cat si sa participi la discutiile de pe forumuri, demonstrandu-ti astfel nivelul de competenta si intelegerea domeniului;

– evenimente de business saptaminale, pe teme din ce in ce mai interesante si cu participare mult mai numeroasa;

– experienta ta si a multor altora din jur in procese de cautare de job;

– zeci de site-uri de joburi si companii de recrutare cu care poti colabora.

Cu siguranta pare greu, dar daca incerci sa iti imaginezi ce puteai face cu muulti ani in urma, probabil ca exista sansa sa iti schimbi putin perspectiva.

“If you change the way you look at things, the things you look at change. ” – Wayne Dyer

5 motive sa ne amuzam…si tot 5 motive sa nu fim interesati de cel care a transmis mesajul! Aviz amatorilor.

Iata cateva situatii care sunt din pacate inca prea frecvente, unul dintre motivele pentru care spun des ca, trebuie sa iti si doresti cu adevarat sa obtii un job, ca sa il obtii, nu e suficient sa aplici o “metoda” cu precizie matematica!

Am vazut, in ultimele 2-3 luni:

– mailuri adresate unei liste de 20 de companii, toti in CC…deci vizibili unii pentru ceilalti. Imi imaginez ca intentia a fost aceea de a crea o mica comunitate, a celor care sunt interesati de profilul tau :-). Multumim, cu unii ne cunoastem deja, iar faptul ca stiu ca esti la fel de “foarte interesat de aceasta oportunitate” in egala masura la toate cele 20 de companii poate imparti la fix 20 interesul meu pentru aplicatia ta. Multumim pentru timpul si interesul acordat, raspundem pe masura :-).

– mesajul emailului este “this document might be useful”, “to your attention”, “pentru un potential post”, etc. It might be, or it might not :-). Ce ar fi trebuit sa fac ca sa merit o explicatie menita sa ma ajute sa inteleg CUM? Poate faceam daca stiam…

– trimis catre o adresa dar adresat altei persoane, eventual chiar din cadrul unei companii concurente. Domnule Popescu, scuzati Ionescu, sau…pur si simplu …escu, va multumesc ca ma puneti la curent cu corespondenta dvs. privata cu compania noastra concurenta. Avand in vedere ca nu imi este adresata, voi sterge acest mesaj si voi considera ca nu l-am citit niciodata, sunt o persoana etica si respect confidentialitatea informatiilor care ajung din greseala la mine :-).

– aplicatie la un post care nu este publicat de compania careia te adresezi. Stimate domn/doamna, va multumim pentru atentie. Vom reveni cand vom crea acest post :-).

– documentul are parola de deschidere, dar uiti sa o mentionezi cand trimiti emailul. Multumim pentru testul de IQ, este o placere sa il reluam, din pacate insa timpul nu ne permite in acest moment. Reveniti la toamna…se poate si la anul :-).

Desi aparent banale, sunt greseli frecvente.  Una dintre conditiile necesare pentru a castiga la loto este sa cumperi bilet. Daca reusim sa tinem cont si de cele de mai sus, si sa evitam asemenea greseli, este ca si cum tocmai am fi platit biletul!

Am primit o sugestie sa scriu despre situatiile in care lucrurile se intampla exact asa cum ne asteptam…adica profetia auto-implinita. Ne temem ca eforturile noastre sunt in zadar, oamenii din jurul nostru incearca sa ne convinga ca lucrurile pot merge si bine, dar ce folos. Tot prost se termina. Si stiam asta.

De multe ori nici macar nu remarcam influenta modului nostru de gandire asupra rezultatului final. Este valabil si in cazul cautarii unui job. Pentru ca avem de fapt intotdeauna mai multe optiuni: sa incercam sa facem lucrurile sa se intample, sau sa demonstram ca noi avem dreptate.

Bun, si dupa ce demonstratia s-a incheiat? Suntem mai aproape de ceea ce ne-am propus oare? Sau o luam de la capat, fix din acelasi loc? A sta pe loc poate transmite ca nu ne dorim cu adevarat o schimbare, insa ne prinde bine atentia celor din jur atunci cand ne plangem.

Mi s-a intamplat de multe ori sa primesc telefoane cu intrebarea, “Si? Pentru mine n-ai mai gasit nimic?”. Avand in vedere ca depinzi de proiectele pentru care esti angajat de clienti, uneori raspunsul nu este pozitiv. Dar continui, cu o alta intrebare “Dar tu? Ce ai mai facut? Ai mai aplicat? Ai mai vorbit cu cineva?”.  Cel de-al doilea raspuns este dezarmant “Destul de putin, din pacate nu stau prea bine cu timpul, si vezi si tu ca nu apare nimic.” Eu vad, dar lentilele prin care ma uit sunt acelea ale unui om a inteles ca norocul ni-l facem si singuri. Prin modul in care suntem dispusi sa facem eforturi, sa ne adaptam, si sa cautam solutii in primul rand singuri, inainte de ne gandi cum le putem reprosa celor din jur ca nu vor sa ne ajute!

“Whether you think you can or you can’t, you’re right.” – Henry Ford

…sa iti vorbesti

…sa iti intelegi raspunsurile

…sa iti inveti lectiile

…sa iei hotarari

….sa ai incredere ca vei gasi solutiile, daca iti pui intrebarile potrivite

….sa te bucuri de cele 100.000 de ore pe care le petreci muncind pe parcursul intregii vieti!

Cu siguranta sunt multe elemente care determina succesul unui proces de cautare a jobului ideal, iata insa o descriere a celor mai importante dintre ele:

Research / Cercetare

– care sunt abilitatile pe care le poti promova

– care sunt industriile si companiile in care ai putea folosi cel mai bine aceste abilitati

– care par sa fie nevoile specifice ale companiilor care te intereseaza

– pe cine si cum abordezi in compania respectiva

Relevanta

Abilitatile tale ar trebui sa poata rezolva o problema/nevoie a companiei tinta. Inainte sa te intrebi ce pot face ei pentru tine, intreaba-te ce ai putea face tu pentru ei. Le poti aduce venituri, salva cheltuieli, creste eficienta?

Si gandeste-te cum ai putea demonstra asta, cu exemple concrete.

Rezistenta

Cat de bine poti face fata esecurilor? Capacitatea ta de a rezista si a trece mai departe este esentiala in acest proces. Ai primit un raspuns negativ, nu-i nimic, trecem mai departe, gandim pozitiv si ne concentram pe rezultatul care trebuie obtinut nu pe presupusele motive pentru care ai fost refuzat.

Mai multe detalii gasiti in Guerilla Marketing for Job Hunters

Daca te intrebi cum se poate face asta si la noi, astept comentariile tale!

O stim cu totii. Mare lucru nu reusesti sa faci in viata daca nu ai si putin noroc. Din pacate, in multe situatii, facem din noroc o scuza si nu un mijloc.

Sunt ghinionist, nu ma place seful. 

Ce sa fac, n-am noroc. Toti au primit o marire de salariu, doar eu nu.

Daca aveam putin noroc, gaseam un job mai potrivit.

Asa ne eschivam, ne scuzam, ne mangaiem singuri pe cap si incercam sa ne facem viata mai usoara. Dar cu o viata usoara nu (mai) crestem niciodata. Odata cu trecerea timpului, cu marirea si micsorarea teancului de hartii de pe biroul nostru, este foarte probabil ca vom imbatrani… dar de crescut, nici vorba!

Crestem cand ne ridicam singuri, cu o mana, precum Baronul Munchhausen, si ne asezam in asa fel incat norocul sa nu ne mai ocoleasca. Luam azi decizia de a vorbi cu seful despre ceea ce ne framanta, cautam sa intelegem ce fac altii mai bine sau pur si simplu diferit de merita mai mult, ne asumam in totalitate decizia asupra jobului urmator. Daca nu noi, atunci cine?

Lumea nu e neaparat egoista, pe doar prea grabita sa isi vada de treburile, de prioritatile sale, sa isi caute norocul.

Ce mai conteaza cariera atunci cand ti se ofera mai multi bani decat visai? Cariera, aspiratii, vise, dorinte, inclinatii… toate sunt volatile si nesemnificative. Pe cand banul…

Raspundem frumos cand suntem intrebati in interviu care sunt motivele pentru care ne dorim o schimbare. E mai nobil sa spui ca iti doresti o evolutie profesionala, o dezvoltare a cunostintelor si experientelor. E vulgar sa spui ca vrei bani.

Dar inevitabil tot la bani se ajunge… de cele mai multe ori. Banul tine de cald, de imagine, de putere. Banul te face lider, te pune sus, te leagana si alunga intrebarile despre sens si timp care trece. Banul are nebanuite virtuti terapeutice. Pretul e mic: 10 – 12 ore la birou, 7 zile pe saptamana, un ulcer sau o despresie cu greu tinuta in frau, capul plecat in fata incompetentei, o casa scumpa in care nu faci decat sa dormi, copii pe care ii faci si ii cresc altii. Dar ai bani. Ce mai conteaza?

Conteaza macar atunci cand vine criza. A ta sau a sistemului. Si daca vine criza, banii nu prea mai vin. Cum te re-asezi in fata acestei realitati? Care e cariera ta, de fapt? Iti poti permite luxul ca dupa cativa ani buni de munca in care ai facut doar… bani sa iti dai seama ca nu asta trebuia sa faci? Stii cat de ametitor e gandul asta?

Banul e volatil. Ca si virtutile sale terapeutice, de altfel. Mai cauta… raspunsul e pe acolo pe undeva.

Sunt zile in care e suficient sa te prezinti la birou si sa justifici pe alocuri, si numai daca esti presat, ca ai o zi proasta.  Atunci cand iti cauti un job, ai putea incerca aceeasi explicatie, de data asta justificandu-te in fata ta.  Si concluzia ar putea fi ca jobul ideal este mai departe cu cateva zile, saptamini, luni, sau…ar putea fi luat de altcineva, care avea o zi mai buna!

In majoritatea cazurilor totusi, , de care te ocupi doar atunci cand ai timp, sau cand te superi din cauza unei noi discutii in contradictoriu cu seful, cu colegii, sau cu un client suparat.  Iar rezultatele efortului de cautare sunt pe masura frustrarii pe care o acumulezi. Motivul principal: modul in care te ocupi de acest proiect personal.

A-ti activa reteaua de contacte intr-o maniera care sa aduca rezultate, cere timp. A-ti face planul de bataie, ce companii, in ce industrii, ce tipuri de pozitii, cere timp. A strange informatiile despre companie, post, a suna un prieten pentru mai multe informatii din interior, cere timp. A-ti crea un CV relevant si iesit din tiparele clasice, cere timp.  A scrie o scrisoare de intentie care sa explice de ce te-ai potrivi pentru un anumit post, cere timp.  Dar investitia asta de timp iti aduce satisfactie, te scuteste de frustrari auto-generate si este singura care iti poate aduce postul dorit.

Intr-unul dintre articolele citite de curand, “I love my work”, se discuta despre impactul muncii asupra starii noastre de multumire generala.  Daca ne uitam la acelasi subiect din perspectiva opusa, am putea deduce ca lipsa muncii, lipsa presiunii puse de rezultatele asteptate de la tine,  poate aduce tensiune. Si de cele mai multe ori ea se manifesta prin stress, cel putin la fel de mare ca cel pe care il aveam cand eram la munca, prin indoiala de sine, prin senzatia de lipsa a scopului in viata, si lista poate continua.

Continuarea nu duce in alta parte decat catre si mai multa tensiune, catre o crestere falsa a presiunii pe care o pui singur pe gasirea unei solutii rapide. De cele mai multe ori, spirala aceasta de ganduri duce catre decizii proaste. Catre gasirea unui loc de munca doar pentru a scapa de aceasta presiune, care pare sa fie mai mare decat cea pusa de orice sef sau responsabilitati impuse de locul de munca.  Si de aici deciziile gresite, nu imi caut un loc de munca in care sa imi faca placere ce fac, iau insa prima varianta care pare sa ma scoata din aceasta tensiune.  Si la final, dupa ce tensiunea va fi trecut, dupa ce m-am acomodat in noul loc de munca si incep sa ma trezesc, imi dau seama ca ar trebui sa reincep cautarea, pentru ca nu sunt in locul potrivit.

Exista insa solutii pentru asta, nu toate functioneaza permanent, nu toate functioneaza pentru oricine, important este insa sa ne gandim cum putem elimina singuri tensiunea asta pentru a evita greselile.  Devenind constienti de riscurile pe care ni le asumam, sigur vom gasi solutii sa le evitam, sau macar sa reducem sansele de a gresi.  Macar sa ne propunem asta!

E doar un job. Da, te poti uita la el si asa. Pierderile insa sunt mai mult ale tale decat ale companiei pentru care lucrezi. De ce? Pentru ca ei isi pot permite sa aiba mai multi angajati care sa considere munca doar un loc in care vin desi nu le face placere ceea ce fac. Pentru ei asta inseamna o productivitate mai scazuta, in loc de unul au nevoie de mai multi care sa produca aceleasi rezultate. S-ar putea sa nu ii coste chiar asa de mult.

Pentru tine insa, inseamna aproximativ 100.000 de ore din viata ta…Cam multe ca sa iti permiti sa le petreci intr-o stare de nemultumire. Suficient de multe incat sa iti afecteze chiar gradul de multumire fata de ceea ce se intimpla in general in viata ta. Te-ai gandit cat de multa energie iti consumi incercand sa faci fata frustrarilor legate de job? Cat de mult din aceasta energie o pierzi intr-o directie distructiva, in loc sa o folosesti facand ceea ce iti place, avand satisfactia rezultatelor tale, si..culmea, avand chiar recunoasterea valorii tale.  Pentru ca principala diferenta intre cei care au succes si cei care nu au succes, este ca pentru primii pare mai usor.

Poate pentru ca sunt intr-un job care le face placere, care nu pare doar un job?