Sursa de ganduri

Au trecut deja 2 ani de cand spuneam asta si cand indrazneam sa ma desprind de mine cea veche si sa incep o noua activitate dupa aproape 16 ani petrecuti in aceeasi companie. Doi ani in care am trecut gradual prin frica ca nu ma voi descurca, prin discutii interminabile cu mine despre ce voi face daca, scenarii fataliste si indrazneala de a visa frumos, prin evaluari si selectari succesive ale celor pentru care conta cine sunt eu in egala masura cu cat contau ei pentru mine.

Jean Houston spunea la un moment dat tare frumos ca anestezia simturilor are si efectul de a te face sa nu percepi durerea dar si pe acela de a nu te mai putea bucura de lucrurile bune care iti ies in cale. Am simtit pe pielea mea si pastrez in suflet fiecare pas facut, si ma bucur de gandul asta si de multele lectii pe care le-am invatat in acest interval. Aveam senzatia ca am ajuns la maturitate si inainte de perioada asta, acum stiu ca subiectul nu ma mai preocupa:-) si ca a fi “in teren” m-a ajutat enorm sa percep lumea si oamenii din jur.

Citeste continuarea

Din categoria “amintiri din copilarie”, mai ales ca imi place sa pastrez diverse lucruri care sa mi le tina vii (probabil de frica lectiilor care s-ar putea repeta), am regasit cateva dintre notitele, anunturile de angajari de prin anii 1996 – 1997, atunci cand lucram in recrutare. Mi s-a parut interesant sa imi amintesc primele faxuri trimise pe hartie termosensibila, ale caror texte se stergeau dupa o perioada, telefoanele la care raspundeam celor care aplicau la un job, scrisorile venite “pe adresa redactiei”:-) care contineau CV-uri scrise uneori de mana si poze care mai de care mai interesante.

Citeste continuarea

Spuneam si intr-un articol anterior ca ar fi util daca am ne-am gandi mai mult la vanzari, uneori mult hulite. Spun asta pentru ca cred ca o minte structurata in acest fel cred ca poate gasi solutii care sa fie de folos mai ales in perioadele mai putin roz. De curand citeam la Doru un articol foarte pertinent legat de greselile pe care le-a remarcat la cei care aplica pentru un job, greseli din pacate frecvente si despre care se scrie mult si de mult timp deja. Si totusi, greselile se repeta.

Citeste continuarea

Sunt deja cativa ani de cand speram ca lucrurile vor fi mai bine in anul urmator. Desi inca imi pastrez convingerea ca va fi asa, sunt sigura ca schimbarile in bine vor fi putine si vor aparea la intervale atat de mari de timp incat vor fi aproape imperceptibile. Intr-una dintre serile trecute depanam niste amintiri, iar discutia a pornit de la faptul ca un distribuitor se plangea ca nivelul de vanzari din ianuarie 2012 este similar cu cel din ianuarie 1994. Si am revenit putin in timp, la perioada 1994 – 1997 care n-a fost una usoara pentru nimeni, cu un nivel al somajului greu digerabil (11% in 1994), inflatie foarte mare, iar putinele companii straine existente in Romania, la momentul respectiv, aveau mari dificultati in a pastra prognozele, chiar si pentru urmatoarele 6 luni din cauza fluctuatiilor mari ale cursului valutar.

Citeste continuarea

Acum 2 ani, primeam de la Dragos Roua o leapsa, legata de cele 100 de lucruri pe care le-am realizat in 2009. Mihai a raspuns mai repede decat mine, mie mi-a fost foarte greu sa scriu ceva atat de personal. Nici acum nu imi este mai usor:-(, insa exercitiile astea am constatat ca ma ajuta sa fiu mai clara in primul rand fata de mine si sa tin minte toate momentele care m-au facut sa mi se para soare afara chiar atunci cand vremea dorea sa ma contrazica.

Anul trecut n-am reusit sa imi fac analiza completa a ceea ce am trait pe parcursul lui, cel putin nu in forma unui post pe blog. Concluziile mi le-am cristalizat singura, ca in fiecare an de altfel, de multi deja. Cred ca o analiza de final de an te poate ajuta sa intelegi cat de departe ai ajuns, pentru ca mintea si memoria tind sa ne pacaleasca lasandu-ne sa uitam lucruri, momente, oameni, care n-ar merita sa fie uitati.

Cand ma gandesc insa la 2011, mi se pare nepoliticos fata de el sa il las neobservat. In primul rand pentru mine, pentru ca as vrea sa am un sprijin impotriva uitarii, insa si pentru ca lectiile lui cred ca nu trebuie uitate, altfel, risc sa le retraiesc la fel (un fel de “Ziua Cartitei”).

Citeste continuarea

Nu cu mult timp in urma vorbeam cu unul dintre oamenii care au o mare vechime in piata de training din Romania, care ma intreba care este explicatia pe care o dau faptului ca sunt o multime de oameni din pozitii de management in jurul lui care s-au aruncat brusc in piata, fara sa aiba nici un fel de rezerva financiara, sau alta oferta, macar potentiala,  in buzunar la momentul in care au luat decizia de a demisiona.

Nu stiu sigur care este raspunsul pentru toti acestia insa din discutiile avute cu o multime de manageri in ultimele luni, mi-as putea imagina urmatoarele scenarii:

– presiunea existenta in aceasta perioada nu a adus la suprafata calitatile celor cu care lucra, dimpotriva, a adus la lumina un tip de comportament cu care nu se identifica

– exista deja o nemultumire vizavi de angajatorul sau jobul actual instalata inaintea crizei, ceea ce a dus la reducerea disponibilitatii de a face un efort suplimentar care a fost atat de necesar in toata aceasta perioada

– evolutia profesionala presupune trecerea anilor care duc automat si catre o evolutie emotionala si o regandire a valorilor si a ordinii prioritatilor in viata

– au simtit nevoia unei perioade linistite in care sa petreaca mai mult timp cu sine si sa isi evalueze pasii urmatori si planul personal de dezvoltare pentru urmatorii ani

– au fost nevoiti sa se arunce in gol, fara sa dezvaluie motive concrete cercului de cunoscuti, si n-au decat optiunea de a se adapta unei asemenea intalmplari.

Astea sunt presupunerile mele. Voi ce alte motive credeti ca ar putea determina o asemenea miscare?

Fac ceea ce este potrivit pentru mine sau ar trebui sa schimb directia? Este o intrebare frecventa in mintea profesionistului senior, care a petrecut deja 10 ani intr-o cariera si o profesie pe care le-a ales mai degraba conjunctural.

Cum pot explora alte optiuni? Cum imi raspund la aceasta intrebare? Pornesc pe calea terifianta a chestionarii proprii si a cautarii altui drum?

Perspectiva poate fi terifianta, ar insemna sa constat ca nu sunt in directia potrivita, dar nici nu stiu care ar fi aceea, sa accept faptul ca urmeaza o perioada neclara in care imi voi pune la bataie toata vointa pentru a ma tine pe linia de plutire, fara sa stiu daca aceasta calatorie nu ma va aduce la loc in acelasi punct.

Persoanele aflate in apropierea noastra, cercul de cunoscuti, nu ne pot ajuta. Propria lor rezistenta la schimbare, inclusiv schimbarea noastra, este inca o piedica in calea propriei reinventari.

Iar reinventarea este una mai profunda decat pare, este o cautare a unei povesti despre sine, care sa capete sens in primul rand in ochii nostrii, pentru ca apoi sa aiba sens si pentru cei din jurul nostru.

Invatam cine suntem doar pe terenul de lupta, nu pe margine si nu doar privind inspre sine. Doar incercand noi activitati, intrand in noi cercuri, gasind modele si ajustandu-ne povestea despre sine pe masura ce o spunem celorlalti. Totul se intampla in actiune, atunci cand reusim sa iesim din mintea noastra si sa actionam.

N-am spus suficient de des cat de utila este lectura cartii Herminiei Ibarra – Working Identity. Trecand printr-o tranzitie majora si vazand tranzitiile celor din jurul meu, mi-am dat seama citind-o cat de multa dreptate are si cat de multe similitudini exista in modul in care reactionam in schimbare.

Etapele au fost aceleasi, pentru mine, pentru altii si pentru multi dintre cei descrisi in carte:

– auto analiza dusa pina la blocaj (analysis paralysis)

– indoiala de sine

– temerea de a confrunta lumea “de afara“

– inceputul timid de a pasi in afara zonei cunoscute

– explicatiile oferite celor din jur care nu intelegeau incotro si concret cum

– placerea de a intalni oameni noi si care gandesc diferit

– increderea ca exista o cale si ca pornind cu pasi mici pe o directie care se ajusteaza in timp ce mergi vei gasi drumul in care te regasesti

– descoperirea celor care au trecut prin etape similare si care au pasit deja intr-o noua viata. Si aici gasiti doar cateva exemple.

In etapele astea te simti ca in ochiul uraganului, insa dupa aceea sigur se arata soarele. Doar ca tinde sa fie pretentios, se arata doar daca ai avut curajul sa infrunti furtuna. Tu cum ai facut pasul de la gand la actiune?

De 17 ani am ajuns in situatii in care am cunoscut diversi profesionisti in etape diferite din carierele lor, de la nivelul de incepator, i-am vazut pe unii stabilindu-si niste planuri de cariera foarte indraznete si reusind sa le atinga in ceva ani, pe altii esuand sau pierzandu-se pe parcurs.

Ce mi se pare foarte interesant insa este ca de la un moment dat, exista niste similitudini in modul de abordare al problemelor, al dezvoltarii lor profesionale, un pattern de a-si alege si de a-si parasi angajatorii.  Saptaminile trecute am avut cateva intalniri cu oameni formati in vanzari, foarte competitivi, dornici sa obtina rezultate si inca sa demonstreze, sa se ia in permanenta la intrecere cu sine.

Surpriza a venit in momentul in care am aflat ca exista pentru prima data, dupa 10-12-15 ani de activitate, o zona de nemultumire, de dezechilibru, care vine chiar din intrecerea permanenta care maninca mult din timpul personal. M-as fi asteptat sa existe o mai mare disponibilitate de a se opri si intreba cu adevarat care este directia potrivita si ce doreste de fapt omul din spatele
rolului social. Din pacate solutia gasita era aceeasi, si aici nu ma mir, aplicam acelasi model cu care ne-am obisnuit. Cand incepe sa se simta tensiunea fugim catre tarmuri aparent mai insorite:-). Dar ce facem totusi cand incepe sa devina evident ca fuga catre altceva nu face decat sa repete acelasi scenariu la infinit, iar peste 3-5-7 ani vom trai aceeasi insatisfactie, doar poate mai acut.

Si nu ma pot opri sa nu arunc pe masa provocarea lui Tony Robbins :”Haide sa dam timpul inainte, 3 ani, 5 ani – 10 ani. Sa ne imaginam te uiti in oglinda la tine stiind ca acum, azi aveai ocazia sa schimbi modul in care faci lucrurile, in care iei deciziile, ai fi putut sa te lamuresti cu si despre tine si ce vrei sa faci cu adevarat. Gandeste-te ca ai ales sa n-o faci din teama, comoditate, presiune sociala, etc. Cum te vei simti uitandu-te la tine in oglinda si realizand cate nu ai facut, simitit, creat in acest interval?”

Cred ca intrebarea asta e valoroasa in asemenea momente, cand inca relatia noastra cu timpul ramas este ambivalenta, stim ca a trecut mult, dar pare sa mai fie.  Si imi amintesc pe de alta parte ca poate fi valabil si scenariul din Ziua Cartitei, sunt lectii pe care poate le putem invata doar daca le repetam la infinit. Dar daca totusi nu e asa?

De multe ori un asemenea indemn venit la momentul potrivit este tot ceea ce ai nevoie. Valoreaza mai mult decat orice ti-ar putea cumpara banii vreodata. Momentele in care am avut cea mai mare satisfactie in activitatea mea au fost exact acelea in care oamenii si-au facut timpul de a trece pe hartie cuvintele putine si grele care spun atat de mult. Si ramin in continuare uimita de puterea unui asemenea indemn, atat cand ma uit in jurul meu dar si cand imi dau seama cat de mult a valorat el si pentru mine la momentul potrivit.

Ultimul exemplu a fost pe o partie de ski:-). Nu sunt o impatimita a sporturilor, am avut insa ambitia de a invata sa schiez de dragul catorva demonstratii pe care simteam ca eram datoare sa mi le fac mie insami. Anul acesta, din nou, ca in fiecare an aproape:-), am avut momentele mele de blocaj in mijlocul partiei. La unul dintre ele am petrecut cam 10 minute stand pe loc si incercand sa imi gasesc argumentele care m-ar putea convinge ca pot. Nu le-am gasit. La un moment dat un grup de schiori mult mai experimentati s-a oprit langa mine, au realizat ce mi se intampla (in apararea mea as adauga ca era o bucata foarte abrupta:-)), au inceput cu “Come on, you can” apoi vazand ca nu ma misc din loc unul dintre ei s-a asezat in fata mea si a pornit usor la vale cu ochii inapoi catre mine spunand:  “don’t look down, follow my track, turn now.”. Celalalt a stat aproape in spatele meu, in asa fel incat nu puteam sta pe loc chiar daca ar fi invins din nou frica. Am coborat pina la urma zona dificila, si am continuat singura, dupa ce am petrecut cateva minute multumind pentru ajutor.

Exemplele in care ne amintim ce inseamna o vorba buna pot parea banale, insa cred ca in situatii aparent banale incurajarile au cel putin aceeasi valoare ca in situatiile pe care noi le percepem deosebite. Uneori intre banalitati se ascunde mai multa indoiala de sine decat ne-am putea astepta.

Dar cat de mult stim sa apreciem oare oamenii din jurul nostru care au mereu ochi pentru situatiile banale in care avem nevoie de ajutor? Si cat de multi sunt cei care sunt dispusi sa faca mai mult decat sa spuna “hai ca poti`’? As indrazni sa spun ca tine doar de noi sa ii vedem. Si tot de noi tine sa folosim exemplul lor pentru a face acelasi lucru cand avem ocazia
sa platim in avans universului asemenea servicii:-).

Am vazut in ultimul timp destul de multe referiri la platformele moderne de crearea a unui CV sau de networking profesional.

Am folosit si eu cateva dintre ele atat in proiectele de recrutare cat si in dezvoltarea de parteneriate,  dintre ele insa cea pe care o folosesc zilnic este LinkedIn.

Cateva dintre retelele despre existenta carora stiu si pe care le urmaresc sau utilizez sunt:

– LinkedIn, site de social networking, care are 90 de milioane de useri in toata lumea si in Romania 378.000 utilizatori conform statisticilor publicate de Cristian Manafu.

– XING, site de social networking, similar cu LinkedIn dar se adreseaza in special vorbitorilor de limba germana (fiind listata pe bursa din Germania) si are doar 10 de milioane de utilizatori in toata lumea

– VIADEO,site de social networking, adresat de data asta in mod special vorbitorilor de limba franceza (ca origine avand Franta) si are 30 de milioane de utilizatori in toata lumea

Citeste continuarea