Vanzare, vanzare, dar s-o stim si noi
January 31st, 2012Spuneam si intr-un articol anterior ca ar fi util daca am ne-am gandi mai mult la vanzari, uneori mult hulite. Spun asta pentru ca cred ca o minte structurata in acest fel cred ca poate gasi solutii care sa fie de folos mai ales in perioadele mai putin roz. De curand citeam la Doru un articol foarte pertinent legat de greselile pe care le-a remarcat la cei care aplica pentru un job, greseli din pacate frecvente si despre care se scrie mult si de mult timp deja. Si totusi, greselile se repeta.
Dupa parerea mea, motivul repetarii lor tine de mentalitate, de modul in care ne pozitionam in orice prezentare a noastra, fie ca este vorba despre cautare de job, de clienti pentru business-ul nostru, de colaboratori sau idei care sa ne ajute in proiectele pe care le derulam. Poate suna putin exagerat, dar cred ca niste cursuri de vanzari si (re)citirea lui Dale Carnegie cu a lui “Arta de a-ti face prieteni si de a deveni influent”, ar trebui sa fie o prioritate la finalul studiilor sau inceputul carierei.
Dezvoltarea accelerata a canalelor de Social Media este inca un argument in acest sens. Discursul nostru (deja public datorita lor) spune multe despre noi si s-ar putea sa spuna altceva decat ne dorim sa transmitem, de multe ori dand argumente pentru un potential colaborator, angajator sau angajat, sa ne evite si nu sa ne caute compania. Am remarcat destul de frecvent greseli facute in conversatiile pe asemenea canale, s-a intamplat in cateva situatii chiar sa cunosc persoanele care comunicau, stiam clar ca sunt in cautarea unui job, unii dintre ei chiar in vanzari, si totusi… discursul includea des atacuri la adresa altora, un limbaj agresiv si o abordare de tipul “know it all” care nu este cautata de nici un angajator in mod special:-)
Cred ca tine de capacitatea noastra de a ne pune putin in “papucii celuilat” sau de empatie. De puterea de a lasa subiectivismul legat de noi deoparte, de a trece de mentalitatea “know it all” si a cere feedback daca vedem ca nu avem rezultate, poate cineva din afara stie/vede/intelege mai bine unde gresim si ne poate ajuta sa vedem lucrurile in ansamblu.
Din punctul meu de vedere daca avem mentalitatea vanzatorului asta ar trebui sa ne ajute sa intelegem mai bine ca:
– cel de la capatul celalalt al firului are propriile sale nevoi (de recunoastere, de stima de sine, de validare), iar rolul nostru nu este sa le judecam, ci doar sa incercam sa interpretam reactiile lui prin prisma acestui lucru;
– nimeni nu este dator sa ne ofere din timpul sau, daca n-am reusit sa il fac sa vada ca timpul alocat mie este si in beneficiul comun asta nu este un motiv sa acuzam pe nimeni de lipsa de interes;
– nu se stie niciodata daca argumentele care ma determina acum sa atac pe cineva sunt valide in totalitate, iar informatiile pe care le-am avut au fost suficient verificate incat sa imi asum corectitudinea unei asemenea opinii ferme. Sunt mari sanse ca, daca ascultam argumentele de ambele parti sa avem, de fapt, imaginea corecta a lucrurilor. De fiecare data cand s-a intamplat sa fiu implicata intr-un conflict, am avut aceeasi revelatie: cat de usor e sa judeci, si cat de usor ne simtim jigniti de judecata celuilalt;
– lumea e mica si fiecare are plusurile si minusurile lui. S-ar putea ca si despre noi sa circule asemenea opinii nefondate si nu cred ca ne pica prea bine. In plus, sunt mari sanse ca drumurile sa ti se intersecteze cu omul pe care l-ai judecat gresit si atacat acum si sa constati ca n-ai avut dreptate. Daca parerea sa conteaza intr-un proiect cu miza foarte mare pentru tine, consecintele sunt usor de imaginat.
Nu pledez pentru lipsa opiniilor, ci pentru ponderarea lor punandu-ne ochelarii de vanzator. Si pentru grija la tonul si maniera in care comunicam, atat in momentul in care suntem intr-un proces de cautare de job, dar mai ales in afara acestuia. Nici un job nu este vesnic iar reputatia noastra se bazeaza mult pe parerile celor din jur, pe care, din fericire, nu le putem controla. Nu mai stiu unde am citit asta, dar mi se pare in continuare actual sfatul mai ales in vanzari: “It doesn’t matter what you think, it matters what they think.”
Sa ne vindem sanatosi! 🙂
TweetTags: abordare, cariera, caut job, Social Media, vanzari