Tag: analiza

In ultimele luni a revenit in diverse discutii si forme subiectul generatiei tinere, a sistemului educational, investitia in training si orientare profesionala care ar putea fi facuta pentru aceasta in Romania. E drept ca si statisticile internationale indeamna cumva in aceeasi directie. Peste Ocean estimarea este ca in 2020 generatia Y (Millennials) va reprezenta 50% din forta de munca (crestere de la 33% pe care o reprezinta acum), ceea ce justifica nevoia de a pregati urmatoarele generatii de angajati. Nu sunt inca suficiente, dar oricum am vazut deja initiative diverse adresate studentilor. Dar dupa ei, urmeaza o alta generatie, respectiv Z (nascuti dupa 1995/2000), care cuprinde generatia actuala de liceeni.

Citeste continuarea

Citeam de curand un articol la Cristi despre joburile care au fost la mare cautare in 2012, pornind de la o analiza a anunturilor publicate pe Bestjobs. Pe scurt,  concluziile studiului sunt ca Bucurestiul a scazut ca numar de joburi, fata de Timisoara care a crescut. In ceea ce priveste domeniul care a oferit cele mai multe joburi in 2012, acesta a fost IT/Telecom.

Personal, daca iau in calcul atat proiectele de recrutare, cat si cursurile de recrutare derulate pentru companii, rezultatul este cumva in aceeasi directie: au crescut companiile si implicit joburile din zona de IT/Telecom, dar si zona de BPO (Business Process Outsourcing).

Ce se intrevede pentru 2013

Pentru 2013 previziunile sunt greu de facut si, sincer, cred ca oricine s-ar incumeta la o evaluare exacta pentru Romania risca destul de mult. Sunt mai degraba pareri si observatii pornind de la studii internationale, dar si de la discutii cu diversi parteneri sau colegi de breasla.

Cu cativa dintre ei, se intampla ca macar o data pe an sa bem o cafea impreuna si sa discutam “starea natiunii”, ce proiecte am mai avut, cum ne-a mers si ce probleme vedem in business-ul nostru.

Nu stiu cum procedeaza ceilalti, dar in ceea ce ma priveste, atunci cand vine vorba despre piata muncii in 2013, ideile pe care ma bazez in discutiile cu clientii si candidatii cu care avem proiecte de consiliere in derulare sunt urmatoarele:

1. Piata joburilor de management nu consider ca va creste anul acesta, ci se va pastra cel putin la fel de scazuta ca si in 2012. De altfel, 2013 Executive Search Industry Global Outlook Report confirma o perspectiva neutra a peste jumatate dintre cei chestionati, in timp ce doar 29% au astepari pozitive de la acest an!

2. India, Brazilia si China par sa fie tarile care vor adauga cele mai multe joburi in 2013, conform studiului publicat de CareerBuilder.  In acelasi timp, tarile din Europa par sa fie mai rezervate decat in 2012, daca e sa ne uitam la cifrele publicate de Manpower. Conform aceluiasi studiu, asteptarile pentru Romania par sa fie pozitive, insa senzatia mea este ca sunt optimiste. Doar 36% dintre top CEO’s sunt convinsi de potentialul de crestere al business-urilor lor in 2013, in timp ce 52% dintre acestia considera ca anul acesta nu va aduce nici o modificare fata de cel anterior.

3. Tendintele in HR pentru acest an cred ca vor duce spre o implicare si mai mare in Social Media, continuand eforturile de recrutare directa si de creare de comunitati de talente, ceea ce justifica mai multe posturi in zona de HR in urmatorii ani. S-ar putea insa ca in Romania aceasta tendinta sa intarzie cu cativa ani, in ultimii ani posturile din zona de HR cred ca au fost destul de vitregite, ca si cele din marketing.

4. Vor continua restructurarile, am avut deja cateva discutii cu companii pentru a oferi servicii de outplacement (consiliere in cariera pentru angajatii restructurati). In egala masura,  cred ca vom continua sa vedem candidati seniori care vor renunta de buna voie la joburi, atat datorita presiunii foarte mari, cat si a unei lipse de perspectiva in companiile in care isi desfasoara activitatea acum.

Cred ca ne asteapta un an la fel de greu ca 2012, in care numarul proiectelor va fi redus, gradul lor de dificultate destul de mare, iar networking-ul intens va fi critic pentru gasirea unor oportunitati de job. La fel de necesara consider si o abordare flexibila, deschiderea spre a discuta colaborari in lipsa unor oferte de job clasice, colaborari care se pot transforma in oferte ferme dupa atingerea unor indicatori de performanta agreati de la inceput.

Eu prefer sa fiu pregatita pentru efort si munca sustinuta, iar realitatea sa ma contrazica ulterior. Insa cred ca daca ne stabilim asteptarile realist si facem eforturi sa invatam sa facem lucrurile diferit, avem doar de castigat!

Daca stau sa ma uit la numarul articolelor pe care le-am publicat in 2012, s-ar putea zice ca nu am fost prea activa. Insa, realitatea este fix pe dos, tocmai volumul foarte mare de munca de anul trecut nu mi-a lasat prea mult timp pentru scris. Am preferat sa ma concentrez pe ceea ce ma ajuta sa imi alimentez visele. Toate trec prin stomac. Vise si emotii in egala masura, iar lectia asta legata de statul cu capul in nori, dar cu picioarele bine infipte in pamant, am trait-o din nou foarte intens in 2012.

In majoritatea cazurilor reactionez mai bine la frica. Dar nu la frica de a face, ci la cea de a nu face ceva. Si mai ales la frica de mine, cea de peste cativa ani. Din aceeasi frica, imi si notez lucrurile care ma bucura. Mi-e teama sa nu fiu coplesita de valul de negativism sau teama care blocheaza…

Am avut de repetat niste lectii de viata si am primit niste examene noi. Sper ca le-am trecut cu bine, insa probabil nu voi sti asta decat peste cativa ani. Le rezum mai jos, poate sunt si altora de folos.

1. Nu avem dreptul sa ne lasam coplesiti de frica. Sa ne miscam din cauza ei da, dar blocajele nu fac bine nimanui. Ne fac rau noua si celor din jurul nostru care s-ar putea baza pe noi mai mult decat ne asteptam sau banuim.

2. Abia in momentul in care pare ca nu exista solutii apar cele mai bune idei. Pentru ca adrenalina ne ajuta sa gandim diferit, iar faptul ca pare sa nu mai avem nimic de facut poate sa stimuleze mai mult decat ne imaginam creativitatea.

3. Valorile ne sunt testate constant. Acum cativa ani am inceput sa fiu atenta la cei pe care ii las aproape de mine si de visele mele. Nu cred ca am timp de risipit, iar 2012 m-a testat din nou.  Cat de fidela imi sunt promisiunii de a separa “graul de neghina” si de a nu mai semna cecuri in alb? Am evoluat, cu siguranta, dar procesul va continua si in 2013.

4. Prietenii sunt cea mai buna investitie pe care am facut-o vreodata in viata. Culmea este ca probabil n-am investit atat de mult in relatiile cu ei pe cat am investit in directii care meritau mult mai putin atentia mea. Dar am norocul de a avea alaturi niste oameni minunati, care au fost in nenumarate randuri sursele mele de energie, de entuziasm, de incredere prin felul in care cred in mine, si ma ajuta sa cresc constant.

5. “Cu cat muncesc mai mult cu atat am mai mult noroc”, nu-i asa? Am fost cu pedala de acceleratie apasata aproape tot anul, cateva evenimente, clienti, cursuri livrate, parteneriate noi, intr-o frenezie continua. Nu am stat sa ma uit in urma prea mult la nereusite, desi au fost cateva, ci am apasat pedala si mai tare cand acestea apareau. Si abordarea asta m-a dus inainte, asa ca probabil o voi repeta si in 2013. Cat despre cat de activ va fi 2013, daca il evaluez doar dupa primele saptamini cred ca stiu raspunsul.

Anul trecut imi doream puterea de accepta lucrurile care nu pot fi schimbate si de a face diferenta intre luptele care merita si pot fi duse si cele unde succesul e deghizat in capitulare. Din fericire am avut-o!

Mi-am dorit sa pot merge fara sa simt nevoia de a controla ceea ce oricum avem doar iluzia ca putem controla si aici cred ca am facut cel mai mare salt! Walk proud a fost motto-ul meu in 2012, insa in 2013 imi doresc doar sa ma pot bucura de drum, m-a dus exact unde trebuia pina acum!

Sa luam scenariul urmator: vezi CV-ul unei persoane care are peste 60 de ani. Stii ca in ultimii 16 ani a fost in mod constant pe lista scurta pentru, sa zicem, “Angajatul anului”, a castigat titlul doar de doua ori pana acum, ceea ce inseamna ca a avut o rata de succes de aproximativ 10%. Care e primul tau gand? Ca este un candidat bun?

Chiar daca exemplul imaginat pare putin exagerat, cred ca este un bun exemplu de situatie in care am avea toate motivele sa refuzam un candidat, in ciuda potentialului sau remarcabil.

Articolul publicat de cei de la Ere.net cu titlul „Ai angaja-o pe Meryl Streep” mi s-a parut un foarte bun manifest anti-discriminare. Si un sfat excelent pentru cei care inteleg ca activitatea de recrutare nu este doar un rau necesar prin care treci la inceputul carierei pana cand ajungi sa te ocupi de HR-ul adevarat. Am intalnit destul de des aceasta mentalitate ca sa imi consolidez parerea ca exista si aceasta tipologie de oameni care fac recrutare, tipologie care cred ca se regaseste in orice tip de job, nu doar in HR.

Nici macar nu cred ca este vina celui care face asta. Cel mult, ar putea imparti responsabilitatea cu cel care l-a indreptat spre o asemenea meserie sau l-a invatat primi pasii, fara sa-i explice pe indelete nu numai tehnica, dar si valorile in care trebuie sa creada un recruiter pentru a-si face treaba cu adevarat bine.

Pe de alta parte, daca ajungi sa crezi ca ceea ce faci este un rau necesar, ar trebui sa  schimbi domeniul si sa incetezi sa acumulezi un nivel de frustrare nociv si pentru cei din jurul tau si, cu atat mai mult, pentru tine. Din frustrare, nu se nasc rezultate, iar lipsa acestora nu prea poate duce la schimbarile asteptate.

Revenind la ideea initiala, sugerez lectura acestui articol oricui este implicat in activitatea de recrutare, fie din postura de recruiter sau consultant, fie din postura de manager care recruteaza pentru echipa sa. Cred ca o abordare deschisa si un mod mai obiectiv de a analiza performanta si potentialul unui candidat este atitudinea necesara in aceasta perioada a tehnicilor neconventionale.

Aveti exemple similare? Ma intreb daca am putea construi si setul nostru de exemple locale? Un fel de Meryl Streep in businessul romanesc:-)

De 17 ani am ajuns in situatii in care am cunoscut diversi profesionisti in etape diferite din carierele lor, de la nivelul de incepator, i-am vazut pe unii stabilindu-si niste planuri de cariera foarte indraznete si reusind sa le atinga in ceva ani, pe altii esuand sau pierzandu-se pe parcurs.

Ce mi se pare foarte interesant insa este ca de la un moment dat, exista niste similitudini in modul de abordare al problemelor, al dezvoltarii lor profesionale, un pattern de a-si alege si de a-si parasi angajatorii.  Saptaminile trecute am avut cateva intalniri cu oameni formati in vanzari, foarte competitivi, dornici sa obtina rezultate si inca sa demonstreze, sa se ia in permanenta la intrecere cu sine.

Surpriza a venit in momentul in care am aflat ca exista pentru prima data, dupa 10-12-15 ani de activitate, o zona de nemultumire, de dezechilibru, care vine chiar din intrecerea permanenta care maninca mult din timpul personal. M-as fi asteptat sa existe o mai mare disponibilitate de a se opri si intreba cu adevarat care este directia potrivita si ce doreste de fapt omul din spatele
rolului social. Din pacate solutia gasita era aceeasi, si aici nu ma mir, aplicam acelasi model cu care ne-am obisnuit. Cand incepe sa se simta tensiunea fugim catre tarmuri aparent mai insorite:-). Dar ce facem totusi cand incepe sa devina evident ca fuga catre altceva nu face decat sa repete acelasi scenariu la infinit, iar peste 3-5-7 ani vom trai aceeasi insatisfactie, doar poate mai acut.

Si nu ma pot opri sa nu arunc pe masa provocarea lui Tony Robbins :”Haide sa dam timpul inainte, 3 ani, 5 ani – 10 ani. Sa ne imaginam te uiti in oglinda la tine stiind ca acum, azi aveai ocazia sa schimbi modul in care faci lucrurile, in care iei deciziile, ai fi putut sa te lamuresti cu si despre tine si ce vrei sa faci cu adevarat. Gandeste-te ca ai ales sa n-o faci din teama, comoditate, presiune sociala, etc. Cum te vei simti uitandu-te la tine in oglinda si realizand cate nu ai facut, simitit, creat in acest interval?”

Cred ca intrebarea asta e valoroasa in asemenea momente, cand inca relatia noastra cu timpul ramas este ambivalenta, stim ca a trecut mult, dar pare sa mai fie.  Si imi amintesc pe de alta parte ca poate fi valabil si scenariul din Ziua Cartitei, sunt lectii pe care poate le putem invata doar daca le repetam la infinit. Dar daca totusi nu e asa?

Ar fi simpu sa fie asa. Mi-am propus o schimbare, stau putin si ma gandesc, validez cu cativa cunoscuti ideile mele si gata. Am pornit pe o noua directie.

Teoria asta tinde sa fie valabila doar in spectacolele de magie, in realitate, etapa de hocus pocus poate dura cativa ani.

Atunci cand iti pregatesti casa de un nou an incepi cu curatenia. Arunci tot ceea ce nu iti mai este de folos, ca sa poti face loc noului. In termeni de cariera asta se traduce prin a renunta la potentialele identitati pe care credeai ca le vei avea la un moment dat, si in care ai investit timp si energie pina in prezent.

Initial nu renunti la vechi, pentru ca atasarea emotionala de acesta este inca mare, incepi doar prin a introduce noul.  Si exista o perioada in care vechiul si noul traiesc impreuna in tine, pina cand, natural, incep sa creeze conflicte, interioare si nu numai. Lupta interna atunci este in jurul ideilor vechi, a lucrurilor luate de bune si a presupunerilor despre cum functioneaza lumea, versus noua viziune.

Citeste continuarea

Intalnirile cu cartile cred ca nu sunt deloc intamplatoare.  Poate asta este si motivul pentru care atunci cand una zaboveste mai mult in mana mea intr-o librarie, de cele mai multe ori sfarsesc prin a o lua cu mine:-)

Am avut insa cateva carti pe care le-am recomandat cu precadere in ultimii ani, datorita impactului pe care l-au avut asupra mea.  Prima a fost “4 Hours Work Week” – Tim Ferris, are rolul de deschizator de minti, prin ideile extreme si variate pe care Tim le propune, urmatoarea “Career Renegade” – Jonathan Fields, despre care am mai scris pe scurt si care a fost generatoarea ideii de a publica pe PortalHR o serie de interviuri cu oameni care si-au schimbat total domeniul de activitate si au succes in acest demers, apoi a urmat “Drive” – Dan Pink care vorbeste despre motivatie si valori in contextul actual.

Ultimele trei pe care le-am recomandat cel mai intens au fost “Triburi” – Seth Godin care vorbeste despre nevoia noastra de a ne strange si a milita pentru idei care ne reprezinta, despre nevoia de a genera o masa critica chiar prin pasi mici dar fermi, cea de-a doua “Working Identity”– Herminia Ibarra, care vorbeste despre schimbarile in cariera la o varsta matura si care mi-a dat de lucru la inca alte 3 carti 🙂 datorita bibliografiei foarte interesante, iar cea din urma “Omul in cautarea sensului vietii” – Victor Frankl pe care o cautam de mult timp dar cumva la prima cautare parea sa fie stoc epuizat peste tot.

Cu siguranta nu sunt singura impresionata de cartea lui Victor Frankl, insa atunci cand am gasit-o m-a marcat ideea cautarii sensului.

Va las cu cateva citate care mi-au atras atentia si cu o altfel de recenzie, realizata in cadrul proiectului Bookmark.

Citeste continuarea

Sunt zile în care  port lumea pe umeri cu gândul adânc ascuns că, de fapt, fac ceva valoros. Poate şi pentru ceilalţi, dar mai ales pentru mine. Îmi demonstrez mereu că pot, deşi exerciţiul ajunge într-un final să mă obosească. Dar mă consolez singură că mă şi căleşte. Urmează, din fericire, zile în care lumea mă poartă pe umerii ei şi mă ajută să sărbătoresc exerciţiile de anduranţă împreună cu ceilalţi care au zărit eforturile cu coada ochiului.

Ultimele săptămâni au oscilat între cele doua senzaţii, cu o rapiditate uimitoare, până şi pentru mine, care mă declar o împătimită a programelor aglomerate, pline de oameni noi, de oamenii vechi sau pur şi simplu de OAMENI. Pentru că aglomerarea de idei, oameni, evenimente, îmi dă o mare parte din energia care mă hrăneşte.

Fac ceea ce este potrivit pentru mine sau ar trebui sa schimb directia? Este o intrebare frecventa in mintea profesionistului senior, care a petrecut deja 10 ani intr-o cariera si o profesie pe care le-a ales mai degraba conjunctural.

Revine foarte des in discutiile pe care le am in ultima perioada si recunosc nevoia de a vorbi si a valida indoielile:-), dar mai ales nevoia de a intelege ca un asemenea proces este de durata, si nu e ca o boala care “trece” dupa cateva luni daca ii aplici tratamentul potrivit.

Ce fac gresit de nu gasesc solutia? E normal sa dureze asa de mult? Mai tii minte ca vorbeam despre asta acum un an? Cum pot explora alte optiuni? Cum imi raspund la aceasta intrebare? Pornesc pe calea infricosatoare a chestionarii proprii si a cautarii altui drum?

Perspectiva poate fi terifianta, ar insemna sa constat ca nu sunt in directia potrivita, dar nici nu stiu care ar fi aceea, sa accept faptul ca urmeaza o perioada neclara in care imi voi pune la bataie toata vointa pentru a ma tine pe linia de plutire, fara sa stiu daca aceasta calatorie nu ma va aduce la loc in acelasi punct.

Citeste continuarea

Acum 10 ani l-am ascultat pentru prima oara vorbind. Si atunci, dupa jumatate de ora de auditie, simteam ca trebuie sa ascult mai mult, ca nu imi pot permite sa nu stiu ce spune omul asta. Am continuat sa ascult, si in scurt timp am simtit nevoia sa ma misc, sa fac ceva, atunci. Primeam prea multa energie de la omul asta.

Am continuat sa il ascult pe Tony Robbins si sa ii urmaresc site-ul, filmele de pe YouTube. Intr-una dintre vacantele facute cu masina, am petrecut vreo 6 ore ascultandu-i unul dintre cursuri, si am visat putin. Atunci mi-am promis: O data in viata voi avea ocazia sa il vad fata in fata, sa merg la un curs de-al sau.